Foame, șpagă și corupție în comunismul românesc (I)

Orice discuție despre putreziciunea sistemelor politice sfârșește inevitabil în clișeul potrivit căruia „nu există societate fără corupție”. Ceea ce e adevărat, dar nu întrutotul căci ceea ce contează este adâncimea acestui fenomen generat de lăcomie și hoție, adică dacă el ajunge sau nu să afecteze structural lumea în care funcționează. Pentru că minciuna comunistă s-a bazat de la început pe resentiment și vorbe goale, mașinăria de propagandă marxist-leninistă nu contenea să repete stenic cele două mantre majore ale credinței laice stângiste: exploatarea clasei muncitoare (de unde logica luptei de clasă) și viitorul luminos (proiecția utopică care distrăgea atenția de la prezentul apăsător). Funcționând ca o religie laică, ideologia marxist-leninistă a fost integral un năvod de metafore și promisiuni deșarte pentru a prosti o lume de joasă factură intelectuală, credulă, din cauza condițiilor dificile de adaptabilitate la rigorile apăsătoare ale lumii capitaliste, concurențiale și individualiste. De aici și colectivismul salvator prin utopie. Prosteala comunistă a maselor s-a făcut astfel prin povești compensatorii, prin vituperarea racilelor societății industriale, unde „exploatatorii” se îmbogățesc pe seama cetățenilor care trebuie să-și „vândă” forța de muncă, unde persistă inegalități, criminalitate și corupție pe care „comunismul cel bun” le va eradica, construind un paradis al bunăstării și al egalității. Cu libertatea s-a dovedit mai greu, că era definită ca „necesitate înțeleasă” cam în stilul în care deținutul înțelege grație unei conștiințe superioare că e mai bine să stea după gratii să nu-l lovească vreo mașină afară.

Una dintre minciunile pe termen lung a fost aceea a „superiorității” economiei socialiste, care era centralizată, planificată și nu mai exploata muncitorii, fiind în mod natural mai bună decât cea capitalistă astfel încât crea o lume pură, perfectă, dreaptă, populată de un om nou „constructor conștient al societății socialiste multilateral dezvoltate”. Această imbecilitate, care a dus la prăbușirea comunismului sovietic (și a sateliților lui), este chirurgical demontată în recenta apariție semnată de Cosmin Popaⁱ consacrată dipticului ucigaș al eșecului ceaușist: prăbușire economică și corupție structurală, o moștenire grea care și-a pus amprenta pe post-comunismul românesc. Deși au mai fost cercetări parcelare despre economia socialistă, precum și analize (la autori occidentali) legate de politicile economice duse de Ceaușescu, e pentru prima oară când falimentul economic comunist este legat de problema corupției structurale a regimului, o ipoteză pe care o întrezărisem mulți, dar care acum este riguros demonstrată. Analiza făcută de tânărul istoric de la Institutul „Nicolae Iorga” București al Academiei Române arată cum, gradual, economia românească, care primise un mic ghiont spre modernizare în ultimii ani ai lui Gheorghiu-Dej, crește un pic grație împrumuturilor externe în perioada de aparentă „liberalizare” pentru ca apoi, sub presiunea crahului petrolier din 1973 și a demenței crescânde a „genialului strateg” din fruntea țării, să se prăbușească în ineficiență economică și stagnare. E un parcurs pus în evidență minuțios de autor, extrem de bine documentat cu statistici și analize de politici economice profesioniste.

Deși Nicolae Ceaușescu nu a avut drept studii decât cele patru clase primare, un curs de politruc militar și, formal, cursul de bază de la Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu”, dosarul său de cadre, desecretizat de Arhivele Naționale, îl arată chiar doctor în economie al Institutului de Studii Economice „V. I. Lenin” (A.S.E.-ul de azi) cu o teză intitulată chiar „Unele probleme ale dezvoltării industriei în România în secolul al XIX-lea” (pentru curioși, întreaga epopee aici). Astfel încât, pe măsură ce paranoia puterii îl afecta din ce în ce mai tare, iar centralizarea excesivă pe care o impusese întregii economii îi oferea mecanismul necesar, a fost de la sine înțeles că politicile economice erau doar efectul deciziilor sale diletante, catastrofale pentru economie și cu efecte cumplite pentru cetățeni. În excelentă analiză a lui Cosmin Popa, vedem cum de la prima etapă de consolidare a puterii sale (1965-1970), în care tânărul lider se înconjoară și ascultă de „tehnocrații de partid” care, cu ajutorul împrumuturilor externe, îl ghidează cum să realizeze un echilibru între dezvoltare și consum (de unde, pentru nostalgici, amintirea acelor vremuri aurorale când „se găseau de toate” în magazinele alimentare) se ajunge, sub presiunea economiei mondiale, a prostului management, a calității inferioare a produselor și a productivității slabe, la o situație economică precară cu efecte dezastruoase pentru buget, pentru dezvoltare și pentru populație. Faptul că banii împrumutați de la Banca Mondială (da, pentru prostalanii suveraniști, fără bani împrumutați nu ar fi putut Ceaușescu să cumpere licențe și tehnologie occidentală!) au fost greșit investiți în industria chimică și metalurgică, energofage și cu produse necompetitive pe piața internațională, l-a obligat pe „cârmaciul înțelept” să vândă în pierdere pe piața sovietică, est-europeană și africană, doar pentru a obține valută cu care să-și plătească datoriile. Autorul demonstrează, pas cu pas, erorile de politică economică (industrială și agricolă) făcute de Ceaușescu și efectele dezastruoase ale deciziilor sale asupra economiei românești și asupra nivelului de trai. Cum lucrarea este scrisă viu și cursiv, accesibilă publicului alfabetizat, fără ezoterismele academice ale economiștilor, are o valoare importantă în înțelegerea socialismului real din perioada ceaușistă constituind un minunat instrument de demitizare a presupusei superiorități a industriei românești. Cu foarte rare excepții parcelare, mastodonții industriali vânduți după 1989 la fier vechi de misiții Securității erau complet ineficienți funcționând în pierdere. Vina majoră a lui Ceaușescu a fost aceea că a luat ficțiunile propagandei drept realitate și că mintea lui de țărănuș crescut în mizerie îl făcea să tot taie cheltuieli de unde i se părea că oamenii pot îndura. De exemplu: a cumpărat tehnologie occidentală, dar nu a asigurat formarea profesională pentru muncitorii români care, evident au exploatat de mântuială utilajele până la deteriorare. Sau a continuat linia leninistă de distrugere a proprietății private în servicii, comerț și în agricultură (că de industrie și finanțe nici nu putea fi vorba, după 11 iunie 1948!) fapt care a dus la ineficiență și corupție. Ficțiunea numită „proprietate bun al întregului popor” a făcut ca nimeni să nu mai fie interesat de eficiență economică (nemaiexistând profit!) și a deschis poarta jafului proprietății publice, sport practicat dezinvolt, pe fiecare nivel, de la talpa țării până la nomenclatură. De aici pleacă cheia de înțelegere a conceptului de corupție structurală pe care îl ilustrează minuțios această cercetare. Înainte de a vorbi despre asta, mai trebuie spus ceva legat de autoritarismul maladiv al președintelui comunist: odată ajuns la putere, bucurându-se de privilegii față de „poporul unic muncitor”, nomenclatura se transforma în „burghezie roșie”, iar „mărețul conducător” a început să se viseze monarh – de aici sceptrul înmânat slugarnic de Ștefan Voitec, în 1974, sau pregătirea succesiunii dinastice pentru „Delfin”. De aici disprețul suveran pentru „șobolanii” care stăteau la coadă ca să se „îmbuibe” (vorba Tovarășei!). Astfel se explică de ce Ceaușescu a luat măsurile inumane pentru a plăti datoria externă în zece ani (proiect prostesc, căci Polonia „Solidarității” a fost scutită, în 1990, de o datorie de cinci ori mai mare decât a noastră), motiv hilar de mândrie pentru idioții de azi. Cărora ar trebui să le reamintim că oprirea curentului electric pentru populație (adică se închideau termoficarea și lumina în apartamente!) NU A REZOLVAT NIMIC, consumul casnic fiind sub nouă la sută din totalul consumului. Iar înfometarea populației pentru a vinde pe nimic în URSS untul, carnea și produsele alimentare era doar expresia sadismului iresponsabil al „conducerii luminate”, căci ei și acoliții lor erau aprovizionați de la Gospodăria de partid, inaccesibilă cetățenilor de rând. Din fericire pentru ei, aceștia trăiau, „neexploatați”, în raiul comunist. Cum se descurcau? Prin corupție și șpagă! (Continuarea în ediția din 24 decembrie 2025 a Ziarului de Iași)

ⁱPopa, Cosmin – Economie, corupție și politică în România lui Ceaușescu, Buc.: Corint, col. „Istorie”, 2025, 410 p.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video