anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 05.10.2022

Focar de COVID la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi. Zece cadre medicale depistate pozitiv

GALERIE
Spitalul de Neurochirurgie
  • Spitalul de Neurochirurgie
- +

Zece cadre medicale, printre care si un medic rezident, de la Spitalul de Neurochirurgie au fost depistate pozitiv cu COVID-19, pe una dintre secţiile de neurochirurgie din cadrul unităţii medicale. Focarul a pornit de la una dintre asistentele medicale care a revenit la muncă după o perioadă de 14 zile, personalul lucrând în această perioadă în ture. Personalul depistat nu a intrat în contact cu pacienţi COVID, asistentele lucrând în sectorul cu pacienţi non-COVID. „Acum este o anchetă epidemiologică în desfăşurare, la prima vedere este vorba despre o asistentă care are o rudă în Suedia cu care a intrat în contact, măsurile au fost luate imediat. Urmează să testăm tot personalul implicat şi pacienţii şi sperăm că în câteva zile să închidem focarul. Este o transmisie comunitară şi din păcate nu putem controla ce face personalul din afara spitalului”, a precizat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie.

"Având în vedere depistarea noului coronavirus la un cadru medical care își desfășoară activitatea la Spitalul Clinic de Urgenta „Prof. Dr. Nicoale Oblu” Iași, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a demarat imediat o anchetă epidemiologică pentru stabilirea tuturor contacţilor direcţi precum şi testarea pacienţilor şi a personalului medical.
În urma testărilor efectuate, pe data de 22 mai 2020, pe lângă asistentul medical cofirmat, rezultatele de laborator au evidențiat prezența noului coronavirus la încă 10 cadre medicale. Facem precizarea că în momentul de faţă mai sunt teste în lucru. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare, urmand ca masurile și concluziile finale să fie anunțate după încheierea acesteia", au precizat reprezentantii DSP Iasi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O reformă care nu se va face (II)

Cătălin ONOFREI

O reformă care nu se va face (II)

Poveste cu doi înecaţi.

opinii

Mahalaua digitală

Florin CÎNTIC

Mahalaua digitală

Deşi nu prea îmi pierd timpul cu comentariile sterile de pe social media, nu încetez să mă minunez de ticăloşia, prostia delirantă şi reaua credinţă care parazitează până la sufocare opiniile articulate, chiar dacă uneori provocatoare din bula mea, ale lui Dan Alexe, Sorin Ioniţă sau Mădălin Hodor. Când scriam acest text, în urmă cu foarte mulţi ani, credeam că se va atenua în timp cotcodăceala otrăvită a smintiţilor care intervin obraznic şi contondent pe internet. După cum vedem azi, maladia s-a agravat.

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Ioan Alexandru TOFAN

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Aşadar, o lege scurtă şi clară (150 de pagini sau chiar 120 este deja prea mult), generală şi fără elanuri civilizatoare, împreună cu o responsabilitate mare acordată celor care predau şi învaţă. Nu ştiu dacă este soluţia potrivită. Dar măcar ne putem gândi la ea, ca alternativă la începuturile care nu se mai termină ale reformelor din educaţie şi la legile care vor să fie săpate în piatră cu mina de la pix.

Despre copilărie (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre copilărie (I)

Copilăria mea a coincis cu primii ani ai deschiderii „domniei” lui Ceauşescu, când se instaurase o efervescenţă în societatea românească. M-am gândit să povestesc despre perioada aceea, fiindcă este bine să nu uităm învăţămintele de atunci. 

pulspulspuls

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Astăzi vom trece în revistă câte ceva din comportamentul hormonal de vârsta aproape septuagenară a unor dezvoltatori imobiliari din târgul nostru, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Tractorul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.