Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Football Leaks: Sergio Ramos a fost depistat pozitiv după finala LC din 2017

GALERIE
sergio
  • sergio
- +

Căpitanul echipei Real Madrid, Sergio Ramos, a fost depistat pozitiv după finala din 2017 a Ligii Campionilor, iar la sfârşitul unei partide din aprilie 2018, din LaLiga, a încălcat protocolul antidoping, dezvăluie Mediapart şi Der Spiegel.

“Duminică, 4 iunie 2017, la laboratorul antidoping din Seibersdorf, oraş din Austria, a fost adus un eşantion. Avea numărul de cod 3324822 şi fusese adus din Ţara Galilor. Eşantionul consta în 110 mililitri de urină de la un jucător al Real Madrid, din seara dinaintea finalei Ligii Campionilor, cu Juventus Torino, de pe stadionul Millenium din Cardiff. După doar aproximativ o lună, la 5 iulie, directorul adjunct al paboratorului Seibersdorf a trimis un raport la sediul UEFA. Austriecii au analizat eşantionul şi au constatat că acesta conţinea urme de dexametazonă, cortizon care are efect antiinflamator şi de ameliorare a durerii. De asemenea, măreşte puterea de concentrare şi poate avea un efect euforic. Şi se află pe lista WADA a substanţelor interzise. Nu a fost dificil pentru UEFA să stabilească numele jucătorului care semnase pentru eşantionul 3324822 după finala LC de la Cardiff. Doar se afla în posesia documentelor care arătau ce jucători aveau codurile respective. Iar acest eşantion îi aparţinea lui Sergio Ramos, căpitanul echipei Real Madrid şi al naţionalei Spaniei, jucător care a câştigat o dată Cupa Mondială, de două ori Campionatul European şi tocmai ce devenise triplu câştigător al Ligii Campionilor. Este unul dintre cei mai buni jucători din lume”, scrie spiegel.de.

Publicaţia menţionează că acest caz nu a fost făcut public de UEFA şi că nu s-au luat măsuri disciplinare împotriva lui Ramos sau a medicului echipei Real Madrid. La două zile după venirea raportului din Austria, un membru al corpului antidoping al UEFA l-a contactat pe Sergio Ramos pentru a primi o explicaţie. La 10 iulie, jucătorul a răspuns că a fost tratat de medicul echipei sale în ziua dinaintea meciului şi că detalii se află într-un raport medical ataşat mesajului.

Spiegel.de scrie că folosirea dexametazonei este permisă înaintea meciurilor, dar este obligatoriu ca administrarea acestei substanţe să fie raportată de medicul echipei atunci când are loc controlul antidoping. Dacă medicul nu face acest lucru şi la control se descoperă urme de dexametazonă, se consideră că poate fi un caz de dopaj, iar următorul pas este o investigaţie antidoping.

În cazul lui Ramos, în formularul ataşat eşantionului de urină, în spaţiul unde ar fi trebuit să fie menţionate toate medicamentele luate în ultimele şapte zile, nu era trecută şi dexametazona. Se menţiona doar că jucătorului i s-au făcut o injecţii în ziua dinaintea finalei cu un alt medicament, Celestone Chronodose, glucocorticoid care are de asemenea efect antiinflamator. Şi această substanţă se află pe lista celor interzise.

Medicul echipei Real Madrid şi-a asumat vina pentru acest caz, el afirmând că Ramos este nevinovat şi că el, doctorul, este cel care a greşit. El a explicat că Ramos are probleme cronice la genunchiul stâng şi la umărul stâng, astfel că a trebuit să îi facă două injecţii cu dexametazonă în ziua dinaintea finalei LC. Faptul că a scris substanţa greşită în raportul de la controlul antidoping după meci reprezintă o consecinţă a euforiei de după câştigarea trofeului şi a cincumstanţelor specifice în care are loc controlul. A fost o eroare umană şi de înţeles, a precizat medicul, menţionează Spiegel Online.  

Reacţia corpului antidoping al UEFA după acest răspuns a fost una pozitivă, iar cazul a fost închis.

Sergio Ramos a mai fost protagonistul unui incident legat de controlul antidoping la 15 aprilie, după un meci din LaLiga cu Malaga. Un oficial antidoping i-a cerut lui Ramos să se supună unui control. Ramos l-a întrebat pe oficial dacă poate să facă duş înainte să îi ofere eşantionul de urină. El a precizat că îl aşteaptă colegii şi că vor să se întoarcă la Madrid cât mai curând posibil. Oficialul a scris în raport că i-a interzis lui Ramos să facă duş, iar jucătorul s-a arătat nemulţumit, la fel şi medicul echipei. Ambii s-ar plâns că după meciuri este permis ca jucătorii să facă duş. Însă oficialul antidoping nu a vrut să cedeze şi a insistat pentru ca Ramos să nu facă duş înainte de a oferi un eşantion de urină. Sergio Ramos a decis totuşi să îl ignore pe oficial şi şi-a făcut duş în faţa lui, în ciuda avertismentului că s-ar putea confrunta cu consecinţe serioase.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri