Ford prezintă noile Tourneo și Transit Connect Active, destinate clienților cu un stil de viață aventuros
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Comunicat de presă (P)

Ford prezintă noile Tourneo și Transit Connect Active, destinate clienților cu un stil de viață aventuros

GALERIE
FORD_2020_TRANSIT_CUSTOM_CONNECT_ACTIVE_RANGE1
  • FORD_2020_TRANSIT_CUSTOM_CONNECT_ACTIVE_RANGE1
- +
  • Noul Tourneo Connect de transport persoane și autoutilitara Transit Connect Active oferă atât clienților privați cât și firmelor un nivel de ergonomie îmbunătățit și un design mai agresiv
  • Îmbunătățirile includ scuturi și bare de protecție robuste, o gardă la sol mai ridicată și un diferențial mecanic cu alunecare limitată - disponibil opțional, pentru un nivel optim de tracțiune în condiții de condus dificile
  • Tourneo și Transit Connect Active oferă un spațiu generos atât pentru pasageri cât și pentru depozitarea de echipamente, interiorul putând fi configurat pentru a facilita desfășurarea activităților de agrement
  • Noile variante de echipare Active de tip autoutilitară și transport persoane se alătură modelelor mai mari Transit Custom și Tourneo Custom Active, recent lansate

Ford a extins astăzi gama Active cu noile variante Tourneo Connect Active pentru transportul de persoane și cu autoutilitara Transit Connect Active, disponibile la comandă cu livrare până la finalul acestui an.

Oferind un design exterior robust, inspirat din lumea SUV-urilor, un diferențial opțional mecanic cu alunecare limitată (mLSD) pentru o tracțiune îmbunătățită și o gardă la sol mai ridicată, noile modele Active oferă pachete versatile și potrivite pentru clienții ale căror activități presupun șofatul pe drumuri accidentate.

În plus față de aceste îmbunătățiri, noile variante Active oferă, de asemenea, finisaje interioare deosebite și tehnologii avansate de asistență și confort pentru șofer - păstrând în același timp funcționalitatea și flexibilitatea caracteristică gamei Connect.

Disponibil în versiuni cu cinci și șapte locuri, spațiosul Tourneo Connect Active poate transporta pasagerii și toate echipamentele lor de agrement. Pentru firmele și clienții care utilizează vehiculul în scop personal dar și în scop de afaceri, Transit Connect Active oferă un design inteligent și distinctiv, ce păstrează în același timp funcționalitatea și flexibilitatea caracteristică a gamei Connect.

„Modelele noastre Active sunt binevenite pentru șoferii care trebuie să se aventureze pe drumuri accidentate și vor să arate bine în timp ce fac acest lucru”, a declarat Hans Schep, director general, Vehicule Comerciale, Ford Europa. „Nu contează dacă este vorba de afaceri sau de relaxare - noile modele Tourneo și Transit Connect Active au flexibilitatea și capacitatea de a veni în sprijinul clienților cu spirit de aventură”.

Tourneo Connect Active și Transit Connect Active se alătură modelelor Tourneo Custom Active cu opt locuri și autoutilitarei Transit Custom Active ce au fost lansate luna trecută - oferind, de asemenea, un stil inspirat din lumea SUV-urilor, interioare versatile și un diferențial mecanic cu alunecare limitată (mLSD) ca opțional. În plus, Ford oferă versiuni Active și pentru bine-cunoscutele modele Focus și Fiesta.

Îmbunătățiri aduse transmisiei pentru sporirea capabilității

Atât Tourneo Connect Active cât și Transit Connect Active pot fi echipate cu aceeași tehnologie mLSD deja introdusă pe modelele Active mai mari - dezvoltată în parteneriat cu inginerii de la Quaife specializați în sisteme de propulsie, pentru o tracțiune optimizată.

Diferențialul mecanic cu alunecare limitată transferă automat cuplul motorului în condiții de aderență scăzută, la roata cu cea mai mare tracțiune, permițând șoferilor să abordeze mai confortabil drumurile cu suprafețe umede și alunecoase, inclusiv drumurile neasfaltate, cu pietriș sau drumuri cu zăpadă și gheață.

Inginerii Ford au dezvoltat, de asemenea, o configurație personalizată pentru Sistemul de Control Electronic al Stabilității vehiculului, pentru a se armoniza mai eficient cu caracteristicile mLSD - optimizând performanța în condiții pline de provocări pentru o conducere mai sigură.

Aceeași tehnologie a fost utilizată anterior pentru a îmbunătăți caracteristicile de tracțiune și conducere a mașinilor Ford Performance Focus RS, Fiesta ST și Focus ST, și nu are impact asupra emisiilor de CO2 sau asupra consumului de combustibil.

Tourneo Connect Active și Transit Connect Active beneficiază, de asemenea, de o gardă la sol mai înaltă cu 24 mm în partea din față și 9 mm în spate, oferind o înălțime mai bună atunci când se rulează pe suprafețe cu denivelări, șanțuri și drumuri neasfaltate. O gardă la sol mai înaltă presupune o poziție de conducere mai înaltă care conferă mai multă încredere șoferilor atunci când circulă în oraș, pe autostradă sau drumuri accidentate.

Stil robust și distinct

Barele de portbagaj pentru pavilionul noilor modele Tourneo Connect Active și Transit Connect Active sunt oferite standard pentru a facilita transportul echipamentelor mari, de la biciclete și canoe până la scule de lucru. De asemenea, scuturile față și spate contribuie la aspectul mai robust al vehiculului.

Jantele din aliaj de 17 inch cu cinci spițe pentru modelul Active contrastează cu vopseaua metalizată cu detalii negre, pentru a îmbunătăți aspectul îndrăzneț și unic al seriei Active. Grila specifică modelelor Active conferă mai multă distincție.

Funcționalitatea vehiculelor este îmbunătățită cu ornamente suplimentare pe părțile laterale ale caroseriei, pe capacele oglinzilor, arcadele roților și pe bara de protecție spate, ajutând la prevenirea zgârierii vopselei atunci când se curăță vehiculul sau atunci când se încarcă scule sau echipamente.

Sigle cu inscripția Active sunt prezente și pe aripile din față în două noi culori atrăgătoare - Sedona Orange și Solar Silver - completând aspectul distinctiv al seriei Active.

Confort sporit și versatilitate interioară

Actualizările alese pentru interior sporesc confortul și funcționalitatea gamei Active, incluzând modele și cusături exclusiviste pentru scaune, detalii de contrast albastru și sigla Active.

Sigla Active este prezentă și pe pragurile ușilor din față și ajută la prevenirea zgârieturilor de vopsea datorate atingerii cu încălțămintea la urcarea și coborârea din vehicul.

Interiorul spațios și flexibil al modelului Tourneo Connect Active este proiectat pentru a fi reconfigurabil cu ușurință pentru a găzdui pasageri și echipamente. La Tourneo Connect Active cu cinci locuri, al doilea rând de scaune este rabatabil 60/40, putând a se plia complet pentru a maximiza spațiul pentru încărcarea bagajelor sau a echipamentelor. La Tourneo Grand Connect Active cu ampatament mai lung, cele două locuri din al treilea rând se pot plia complet pe podea atunci când nu sunt folosite.

Îmbunătățirile din seria Active nu compromit spațiul de încărcare al lui Transit Connect. Volumul de încărcare rămâne la 2,9 m³ sau 3,6 m³, în funcție de dimensiunea ampatamentului, sarcinile utile ajungând până la 982 kg.

Asistență avansată pentru șoferi și motorizări

Toate noile modele Tourneo Connect Active și Transit Connect Active sunt propulsate de motorul diesel Ford EcoBlue de 1,5 litri, cu injecție avansată de combustibil, turboalimentare și tehnologii de control al emisiilor, pentru a oferi o mai bună responsivitate alături de consumul redus de combustibil1.

Disponibil cu puteri de 100 CP sau 120 CP, motorul este oferit alături de transmisii automate cu opt trepte sau transmisii manuale cu șase trepte. Diferențialul mLSD este disponibil atât pentru modelele Tourneo, cât și pentru Transit Connect ca o opțiune pentru versiunea de 120 CP și transmisie manuală.

Modelele din seria Active beneficiază de aceeași suită cuprinzătoare de sisteme Ford avansate de siguranță și asistență a șoferului ca restul gamei Connect, concepute pentru a ajuta la reducerea oboselii șoferului și la evitarea sau atenuarea efectelor accidentelor.

Caracteristicile includ limitatorul inteligent de viteză (Speed Limiter)2 care poate ajuta șoferii să evite amenzile legate de depășirea vitezei, reglând automat viteza maximă a vehiculului pentru a rămâne în limitele legale, asistență pre-coliziune cu frânare activă (Pre-Collision Assist with Active Braking)2, controlul electronic al stabilitatii în condiții de vânt lateral (Side Wind Stabilisation)2, asistență activă la parcare (Active Park Assist)2 care ajută la orientarea vehiculului atât în locuri de parcare paralele, cât și perpendiculare.

Familia de vehicule Tourneo și Transit a jucat anul trecut un rol semnificativ, Ford fiind cel mai popular brand de vehicule comerciale din Europa pentru al cincilea an consecutiv.

Mai multe detalii despre gama de vehicule comerciale Ford, vă pot fi oferite de echipa Ford Iași - ATI Motors Holding https://ford-iasi.ro/promotion/campanie-6-luni-comerciale/

 

# # #

 

1. Datele privind eficiența consumului omologat de combustibil și CO2 vor fi publicate mai aproape de data de vânzare.

Consumurile declarate de combustibil / energie, emisiile de CO2 și gama electrică sunt determinate în conformitate cu cerințele tehnice și specificațiile Regulamentelor europene (CE) 715/2007 și (UE) 2017/1151 cu modificările ulterioare. Tipul de vehicule ușoare aprobat prin Procedura de Testare a Vehiculelor Ușoare Armonizate la Nivel Mondial (WLTP) va avea un consum de combustibil/ energie și emisii de CO2 conform Noului Ciclu de Conducere European (NEDC) și WLTP. WLTP va înlocui complet NEDC până cel târziu la sfârșitul anului 2020. Procedurile de testare standard aplicate permit compararea între diferite tipuri de vehicule și producători diferiți. În timpul eliminării treptate a NEDC, consumul de combustibil WLTP și emisiile de CO2 sunt corelate cu NEDC. Va exista o oarecare variație față de economia anterioară de combustibil și de emisii, deoarece unele elemente ale testelor s-au modificat, deci același vehicul ar putea avea un consum de combustibil diferit și emisii diferite de CO2 .

2. Funcțiile de asistare a șoferului sunt suplimentare și nu înlocuiesc atenția, vigilența șoferului și necesitatea controlului vehiculului.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dicţionar politic 2021 (II)

Cătălin ONOFREI

Dicţionar politic 2021 (II)

Cuvântul specific anului 2021 este „trădare”. Dacă ar fi să-l personalizez, mi-aş imagina un păpuşoi uriaş, blond, cam stricat, ce repetă sacadat, ori de câte ori îl scapi cu fundul în sus, pe-se-de, pe-se-de, pe-se-de…

Filmuletul zilei

opinii

Paradoxul australian

Briscan ZARA

Paradoxul australian

Nu zic să accepţi pe oricine îţi bate în poartă, mai ales acum că stai într-un cartier select, curat, pretenţios, ai iarba tunsă la milimetru, în casă miroase a levănţică şi nu găseşti fir de praf nicăieri, dar trebuie totuşi trasată o linie între democraţie reală şi abuz democratic, cu damf de tiranie.

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Cristina DANILOV

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Banii - investiţii şi decizii de afaceri - sunt de obicei legaţi de domeniul matematicii, finanţelor şi statisticii, datele indică de fiecare dată când guvernele lumii se apleacă asupra lor unde ar trebui să dirijeze resursele financiare pentru ca întreaga societate să atingă un anumit nivel de prosperitate. Dar, în familie, lucrurile stau puţin altfel, oamenii nu iau decizii financiare doar pe foaie de calcul. Le iau după cină, uneori la un pahar de vin sau după ce au terminat treburile casnice, ţinând cont de priorităţi, intenţii, dorinţe, de istoria personală, de propria lor viziune asupra viitorului, de egoul lor, în fine, de marketingul, de promoţiile şi stimulentele salariale.

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

Mihai DORIN

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

La doi ani de la debutul pandemiei, în România putem face un succint bilanţ. Aceasta a prilejuit developarea realităţilor social-politice, instituţionale şi a mentalităţilor specifice unei societăţi întârziate. Metoda comparativă înlesneşte clarificarea diferenţelor de abordare a crizelor între societăţile incluzive şi cele extractive. Fără a intra în detalii, precizăm că societăţile incluzive sunt cele care edifică instituţii creative, dinamice, democratice şi predictibile, iar cele extractive sunt rezultatul selecţiei nedemocratice, prin intermediul unor soluţii opace, din interiorul cercurilor vicioase ale puterii.

pulspulspuls

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Pentru că auzim că multă şi zbuciumată curiozitate a mai trezit zilele trecute pontul nostru legat de faptul că viitoarea şefă a Operei ieşene, în locul amicului lui Chirică, ar urma să fie o madamă de bine din târg apropiată de partidoi, iacătă că pe azi avem ceva date mai concrete, în afară de genul viitoarei şefe, adicătelea cel femeiesc, despre care vedem că a creat atâta vâlvă. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X