Forfota de pe terasa

Stringind sticla si miinile la spate, Noimann pasea triumfator, masurind podeaua in lung si-n lat. Umerii sai se indreptasera. Pasii ii devenira mai elastici. Noimann masura incaperea plimbindu-si halatul de la geam la usa, se rasucea pe calciie in dreptul mesei si o lua inapoi. Rondul acesta avea darul sa puna si singele si mintea in miscare. Tot meditind la agenda zilei care abia incepea, stomatologul Paul se impiedica de ceva moale si caldut, tragindu-si inspaimintat piciorul inapoi. Mai intii ii era teama sa nu fi calcat vreun soarece sau sobolan, apoi se gindi ca poate nimerise intr-un rahat de ciine… Medicul isi scutura, pentru orice evetualitate, papucul, ca sa scape de posibila mizerie ce s-ar fi prins de talpa sa de pisla, apoi privi in jos. In fata lui, la distanta de o palma, se afla ceva ce semana cu un picior (mai degraba de barbat decit de femeie) care avea o alura impozanta. Piciorul era retezat cu citeva degete mai sus de genunchi si statea neclintit in fata lui Noimann tinindu-si miinile la spate…
Strania aparitie nu constituia rodul unei reminiscente literare, ci era o aparitie de o natura, sa zicem, abisala. De altfel, la drept vorbind, stomatologul se astepta la o astfel de "surpriza". Prin urmare, aparitia in camera sa a acestui picior ce-l masura din ochi cu o oaresicare superioritate, privindu-l, cum se spune, de jos, dar de la o inaltime colosala, inaccesibila unei fapturi umane, nu-l mira defel. "In fond, isi spuse el, ar fi fost mai bine daca in loc de picior ar fi aparut in fata lui un cort sau un copac cu ochi si cu degete?!". Sau daca ar fi fost bintuit de un picior metric sau de alte abstractiuni, cum i se intimplase de atitea ori? Cu lucrurile concrete te mai poti lupta, dar cu abstractiunile ce faci?!
Noimann ramasese pe loc, cu ochii adinciti in gol. De atitea ori fusese posedat de cifre, incit si acum ii era teama ca nu cumva acestea sa inceapa sa-l siciie din nou. La inceput, abstractiunile apareau sub forma de insecte biziind deasupra scaunelor si a mesei. Noimann parea ca nici nu le baga in seama. Dar cifrele isi agitau elitrele, scotind un zgomot neplacut. Ii intrau in nari, in ochi, in gura. Cifre mari, cu abdomen galben si trompe uterine. Noimann statea linistit la masa, invirtind paharul intre degete. Dar cifrele cadeau in pahar cu nemiluita, inecindu-se in alcool. Stomatologul turna paharul in scrumiera, amestecind coniacul cu mucurile de tigara. Cifrele se zvircoleau, trasforindu-se din insecte in omizi paroase, care i se suiau pe brat… Imaginile aceste apareau oriunde si oricind. Nu era placut sa stai la Corso si sa vezi cum chipurile de alaturi, cu care conversezi, colcaie de viermi… Chiar si propria sa fata Noimann o simtea ca pe un musuroi. Si atunci scotea o tigara, ca sa mai alunge cu fumul o parte din aceste larve ce-i misunau pe obraji. Coniacul si cafeaua ajutau si ele, alungind insectele de pe fata de masa in pantofi si-n buzunare. Costumele ce stateau alaturi erau curpinse si ele de furnicaturi. Minecile se agitau. Paharele erau ridicate si coborite inntr-un ritm ametitor. Toata miscarea aceasta avea ceva nelinistitor, absurd in ea. Noiamnn zimbea absent spre musafiri. Incerca sa fie calm. Ba chiar facea si glume.
La intoarcere spre casa, cifrele topaiau mergind in fata lui. Nu stiu cum se intimpla, dar abstractiunilor li se umfla fundul, acoperit de cite o pereche de bikini. "Bikinski si bikinii", mormaia stomatologul Paul. Nu aveai cum sa nu fii atras de ele… Simturile lui Noimann nu erau cu totul adormite. Privind cum defileaza in fata lui aceste forme, palmele sale se ridicau aproape cu de la sine putere. Se auzea un plici, urmat de un chicotit, care nu avea cum sa nu te incinte. Formelor stralucitoare li se adaugau apoi si tot soiul de mirosuri si culori. Rotunjimile inaintau catarate pe niste picioroange ce treceau dincolo de gard. Si nu era numai atit. Ispita era cu atit mai tare cu cit sub elitre apareau si sini cu tumburucul alungit. Iar intre picioroange se iteau tot felul de triunghiri, acoperite de puf negru si galbui. Te uitai in sus pierdut, asteptind ca vintul sa aduca printre forme si un pic de nori. Avind in fata aceasta viziune, nu era usor sa mergi pe strada fara sa te impiedici de ceilalti. Noimann isi alegea de la o distanta cite o tinta. Un punct de reper, spre care inainta, inconjurat de mii de picioroange imbracate in dresuri negre, galbene si rosii. Sutienele impodobite cu dantele semanau cu niste baldachine ce adaposteau cite o pereche de sini cu o infatisare care de care mai atragatoare si mai aberanta in expansiunea sa.
Noimann mergea clatinindu-se pe strada. Abstractiunile cu fund si coapse alungite il impingeau din spate. Noimann insa nu se grabea. Clatinindu-se pe picioroange, cifrele asteptau alaturi, semanind acum cu niste pasari cu ciocuri mari, care  ciuguleau chistoace in baltile umede ce se lateau pe-asfalt. O intreaga carte de algebra se tinea de capul lui… Cifrele intrau in combinatii destul de abracadabrante, in ecuatii pe care, iata, el incerca pe drum sa le rezolve. Odata rezolvate problemele, o parte din cifre dispareau topindu-se in aer. Il locul lor, apareau insa tot altele si altele. Formulele si teoremele treceau dintr-o carte in alta. Deodata, algebra se transforma in trigonometrie. Si atunci Noimann apela la radicali si algoritmi.
Orasul se pregatea pentru alegeri. Cifrele aveau sa-i arate clar lui Noimann in ce urna sa-si impinga biletelul. Fizica si chimia isi faceau si ele simtita prezenta. Incetul cu incetul, cifrele intrau in eprubete si in alambicuri, pline de tot felul de substante fumeginde. Din fum se nasteau tot felul de siluete si abstractiuni. Zadarnic Noimann se lupta cu ele. In fata ochilor se intindea un intreg laborator. Apareau acolo si teoremele lui Pitagora, dupa cum aparea si toga lui Euclid, si marul lui Newton, si clopotul lui Gauss, ca sa nu mai vorbim de becul inventat de Edison. Totul se termina, in general, cu bine, daca Einstein nu se metamorfoza in Bikinski sau Papil. Atunci lucrurile luau o intorsatura neplacuta, si Noimann se intorcea din nou la Corso… Raminea acolo pina reusea sa-l aduca pe Einstein la forma sa obisnutita… Sfirsitul era un apoteotic. Multimea de eprubete se alinia in fata casei lui, formind un fel de nai sau orga. Fierbind inauntrul recipientelor, cifrele se invalmaseau in aer, luind forma unor note muzicale. Si, in timp ce medicul cadea in genunchi pe trepte, din tuburi se inalta, in onoarea presedintelui, un mars triumfator.

Publicitate și alte recomandări video