Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

AVOCATUL POPORULUI

Forma, conținutul și durata unui contract de ucenicie

GALERIE
contract
  • contract
- +

“Fiul meu dorește să încheie un contract de ucenicie și vă rog să-mi explicați cum se încheie un astfel de contract, ce clauze poate conține și pe ce durată se poate încheia. Care sunt prevederile legale?“ - S.B. Hârlău, jud. Iași

Precizăm, că potrivit prevederilor art. 208 din Codul Muncii și art. 6 alin.1 din Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, cu modificările și completările ulterioare, contractul de ucenicie la locul de muncă este un contract individual de tip particular încheiat pe o durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumită angajator, care se obligă să-i asigure plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale.

Acest contract, ca natură juridică, este tot un contract individual de muncă, numai că de tip particular, deoarece are un obiect complex, în care intră nu doar prestarea muncii și plata salariului, ci și ceea ce este determinant pentru acest contract, formarea profesională într-o anumită meserie, asigurată de angajator, ucenicul salariat obligându-se să urmeze cursurile. Obligația prestării muncii este una de rezultat, pe când cea de a se pregăti profesional una de diligență, astfel încât, dacă la evaluarea finală ucenicul nu va fi considerat promovat, el nu va restitui salariul primit.

Ucenicia la locul de muncă vizează persoanele cu vârstă de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare pornind de la situații profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă precum și pe angajatorii care doresc să organizeze activități de ucenicie la locul de muncă potrivit domeniilor de activitate, pentru acele locuri de muncă vacante.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 din Legea nr.279/2005, cu modificările și completările ulterioare contractul de ucenicie se încheie obligatoriu în formă scrisă, în limba română, și se înregistrează în termen de 20 de zile la inspectoratul teritorial de muncă județean, respectiv al municipiului București. Obligația de încheiere a contractului de ucenicie, în formă scrisă, revine angajatorului.

Deși există o astfel de obligație privind forma contractului, totuși aceasta reprezintă o condiție ad probationem și nu ad validitatem, existența lui putându-se dovedi cu orice mijloc de probă. Nerespectarea formei scrise nu duce la nulitate contractului, art. 23 din aceeași lege sancționează cu amenda contravențională nerespectarea formei scrise, formă care permite înregistarea contractului la inspectoratul teritorial de muncă, așa cum dispune art. 6 alin.3 din lege.

În ce privește conținutul, se instituie că pe lângă elementele obligatorii ale contractului individual de muncă, contractul de ucenicie, cuprinde și următoarele clauze privitoare la:

  • denumirea calificării pe care urmează să o dobândească ucenicul;
  • denumirea furnizorului de formare care desfășoară programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă;
  • numele coordonatorului  de ucenicie  și calificarea acestuia;
  • locul în care se desfășoară activitatea de formare profesională;
  • durata necesară pregătirii teoretice și practice prin ucenicie;
  • obligațiile suplimentare ale angajatorului și ale ucenicului.

Prin Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 279/2005, cu modificările și completările ulterioare, s-a sabilit Modelul cadru al contractului de ucenicie la locul de muncă ( Anexa nr. 1) care trebuie utilizat în mod obligatoriu în practica angajatorilor; el cuprinzând clauzele contractuele, drepturile și obligațiile părților.

Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, fără a putea fi mai mică de: a) 6 luni în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1; b) 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2; c) 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3; d) 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Perioada de probă stipulată în contractul de ucenicie nu poate depăși 30 de zile (art. 9  alin. 2 din Legea nr. 279/2005, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 31 alin.1 din Codul Muncii.)

La finalizarea unui contract de ucenicie, ucenicul va primi un act de calificare ce are recunoaștere la nivel național.

Biroul teritorial Iaşi
Instituţia Avocatul Poporului
Consilier Paula Iekel

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri