Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Fortus a scăpat de al doilea faliment: Urmează „un alt nou început”

GALERIE
licitatie fortus-utilaje-hala utilaje_20
  • licitatie fortus-utilaje-hala utilaje_20
- +

Ziua de 2 octombrie ar putea fi reţinută în istoria Fortus ca „un alt nou început”, după ce Curtea de Apel Târgu Mureş a admis recursul împotriva sentinţei prin care combinatul a intrat pentru a doua oară în faliment. În vara anului 2012, Fortus avea să scape pentru prima oară de fiorii falimentului, iar noii administratori judiciari, Eduard Pascal de la Eurobusiness LRJ SPRL şi Elena Buştea de la ISD Insolvency, aveau să proclame că pentru combinat va urma „un nou început”.

La un an de la aprobarea primului plan de reorganziare, combinatul se confruntă cu o situaţie economică precară, nivelul datoriilor apropiindu-se vertiginos de valoarea jumătăţii capitalului social, iar în cazul depăşirii acestuia fiind obligatorie dizolvarea societăţii. Pe lângă această problemă, în acest an, Fortus a fost nevoită să se confrunte şi cu pretenţiile a doi dintre creditori, fosta firmă de pază Security Force şi Banca Comercială Română, care au considerat că administratorii judiciari nu au respectat planul de reorganziare iar compania înregistra pierderi foarte mari şi au solicitat falimentul companiei. După ce pe fondul cauzei au obţinut o sentinţă favorabilă ce a adus combinatul celui de-al doilea faliment, la termenul de ieri, lichidatorul Security Force nu s-a mai prezentat, în timp ce BCR şi-a trimis drept reprezentant un consilier juridic care a lăsat la aprecierea instanţei de judecată decizia în privinţa recursului. Totuşi, în mod practic, Fortus nu a fost în faliment decât zece zile, în perioada 8 – 18 iulie, procedura fiind suspendată provizoriu în urma unei acţiuni în instanţă a administratorului special Gheorghe Chişcă. În urma deciziei Curţii de Apel de ieri, sentinţa de intrare în faliment a fost casată, iar administratorii judiciari vor continua să implementeze planul de reorganizare după cum a fost acesta iniţial aprobat, chiar dacă în urma discuţiilor de miercuri de la sediul Fortus ar putea fi făcute propuneri pentru unele modificări, în această perioadă lucrându-se la un memorandum. Mai mult, sentinţa dată ieri a fost preconizată de participanţii la întâlnirea la care a participat şi preşedintele Autorităţii de Administrare a Activelor Statului, care dădeau şanse de peste 90% reuşitei acţiunii administratorilor judiciari în instanţă. Zilele următoare, va trebui stabilit un termen la care adminsitratorii judiciari să prezinte judecătorului sindic de la Tribunalul Mureş raportul de activitate la un an de la aprobarea planului, aprobat miercuri într-o şedinţă a Comitetului Creditorilor.


 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri