Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Fortus nu ajunge (încă) la fier vechi

GALERIE
fortus
  • fortus
- +

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a respins toate cele trei propuneri ale administratorului judiciar, printre care şi vânzarea la fier vechi a unor active ale combinatului.

Acţionarul majoritar de la Fortus, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), a dejucat planul administratorului judiciar de a vinde o parte din activele societăţii ca fier vechi. În plus, reprezentanţii AAAS au acuzat că nu s-a respectat legislaţia referitoare la organizarea de licitaţii când s-a semnat contractul de evaluare a bunurilor. Practicianul în insolvenţă Elena Buştea, coordonator al ISD Insolvency, care se ocupă de administrarea judiciară a combinatului după ce Eduard Pascal şi-a prezentat demisia în urma unor neînţelegeri cu AAAS, a convocat Adunarea creditorilor propunând trei puncte pe ordinea de zi.

Unul din puncte prevedea scoaterea la vânzare a 36 de mese de trasaj şi 15 motoare ca deşeuri feroase şi neferoase, preţul de pornire fiind de 152.000 lei fără TVA, un altul consta în aprobarea raportului de evaluare pentru aceste bunuri, documentul fiind întocmit de „evaluatorul de casă” de la Fortus, Dan Nistor Niţescu, în timp ce ultimul punct propunea o nouă strategie de vânzare a celor mai importante active din firmă: turnătoria de fontă şi secţia mecanică grea. Legat de valorificarea celor două
active imobiliare, administratorul a propus ca preţul de pornire a licitaţiei să fie de 50% din valoarea de evaluare, iar pasul de ofertare să fie stabilit la 5% din valoarea preţului de pornire.

Expertul evaluator nu-şi merită banii

Cel mai important vot în Adunarea Creditorilor este al AAAS, creditor cu 79,6007% din masa credală, iar instituţia de stat a transmis voturi negative pentru toate punctele de pe ordinea de zi şi a acuzat administratorul judiciar de neprofesionalism şi încălcare a legislaţiei. „Referitor la punctul 1 de pe ordinea de zi – acordăm un vot negativ cu privire la onorariul expertului evaluator Niţescu Dan Nistor, în valoare totală de 900 lei pentru evaluarea bunurilor mobile din averea debitoarei (...) motivat de faptul că administratorul judiciar al debitoarei nu a respectat procedura selecţiei de oferte privind desemnarea expertului evaluator precum şi dispoziţiile imperative ale art. 23 din Legea nr. 85/2006 care stabilesc cine este participantul la procedura insolvenţei societăţii şi care aprobă numirea şi nivelul remuneraţiilor persoanelor de specialitate”, potrivit procesului verbal al Adunării Creditorilor.

La punctul 2 de pe ordinea de zi, AAAS a scos în faţă o altă problemă legată de organizarea licitaţiei şi anume lipsa unui document din care să rezulte că bunurile respective au fost casate, de aici suspiciunea că ar fi scoase la vânzare bunuri funcţionale ca fier vechi. „Acordăm un vot negativ deoarece aprobarea valorilor de evaluare a bunurilor mobile – 36 mese de trasaj si 15 motoare casate – contravine dispoziţiilor art. 117 din legea insolvenţei şi, mai mult, există dubii cu privire la inventarul bunurilor mobile/imobile din patrimoniul FORTUS SA şi nici nu au fost prezentate documentele ce stau la baza casării acestora”, a motivat AAAS respingerea punctului de pe ordinea de zi. Legat de ultimul punct, AAAS a considerat că activele imobiliare Turnătoria de fontă şi Hala Mecanică Grea nu au fost scoase la vânzare într-o formă adecvată pe piaţă şi ar trebui organizate din nou licitaţii cu valoarea de evaluare. „Acordăm un vot negativ (...) pentru simplul motiv că, mai intâi, se impune soluţionarea contestaţiei AAAS formulată împotriva Hotărârii creditorilor nr. 1/26.06.2015 în vederea clarificării votului exprimat de instituţia noastră, iar în al doilea rând pentru că administratorii judiciari nu au respectat procedura expunerii pe piaţă într-o formă adecvată a vânzării acestor bunuri imobile, cu menţiunea ca reprezentanţii legali ai societăţii ar trebui să reia publicaţiile de vânzare a activelor de la preţul de 100% din valoarea de evaluare”, potrivit procesului verbal al Adunării Creditorilor.

La punctul 33 de pe ordinea de zi a transmis vot negativ şi Primăria Iaşi, prin Direcţia Economică de Finanţe Publice Locale, municipalitatea ieşeană abţinându-se în legătură cu primele două puncte. Au mai transmis puncte de vedere Apavital, care a votat favorabil toate cele trei puncte, şi Banca Comercială Română, care a cerut prorogarea unor hotărâri până va fi clarificarea situaţie administratorului judiciar Eurobusiness LRJ SPRL. Elena Buştea nu a răspuns apelurilor telefonice pentru a oferi explicaţii legate de organizarea licitaţiilor prin care erau scoase la vânzare bunuri mobile ca deşeuri feroase sau neferoase.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri