Fost şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, găsit incompatibil de ANI
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Un consilier juridic care nu cunoaşte legea?

Fost şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, găsit incompatibil de ANI

GALERIE
tataru
  • tataru
- +

Fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului, înlocuit din funcţie la începutul anului trecut, a fost prins în ofsaid de inspectorii altei agenţii.

Gheorghe Tătaru a fost nominalizat ieri într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate ca fiind incompatibil o lungă perioadă de timp, înainte, pe perioada cât a condus APM Iaşi, dar şi câteva luni după ce a fost schimbat.

Prima dată, ANI a indicat că între 5 martie şi 1 mai 2018, dar şi între 28 februarie şi 6 noiembrie 2020, Tătaru a fost angajat al Primăriei Brăeşti pe postul de consilier juridic în vreme ce îndeplinea mandatul de consilier local la Tg. Frumos.

Între cele două perioade indicate mai sus, respectiv de la 2 mai 2018 şi până pe 28 februarie 2020, cât a fost director executiv al APM Iaşi, a fost şi consilier juridic (funcţie publică) la Direcţia Juridică şi Resurse Umane din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, dar şi consilier local la Tg. Frumos.

De altfel, mandatul de consilier apare în toate declaraţiile de avere depuse din 2016 încoace. Lipseşte din declaraţii însă menţiunea despre postul de consilier juridic la Brăeşti. Nici pe site-ul acestei primării nu am găsit vreo referire la Tătaru: toate secţiunile sunt goale, de la primar şi până la declaraţiile de avere care ar trebui să fie afişate.

Eticheta de incompatibil este pusă de ANI pe baza art. 94, alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, care stabileşte măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

„Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit“, prevede articolul menţionat.

Totodată, „persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris“, se arată în comunicatul publicat pe pagina de internet a ANI, care se referă la 17 persoane.

Am încercat să luăm legătura cu Gheorghe Tătaru ca să aflăm dacă, totuşi, s-a suspendat din vreuna din funcţiile care l-au făcut incompatibil, dar nu ne-a răspuns.

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, înregistrată pe site-ul ANI, din noiembrie trecut este angajat consilier juridic la Primăria Tg. Frumos.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Cosmin PAȘCA

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Confruntarea dintre taberele Orban şi Cîţu în PNL nu are, până acum, nicio vagă nuanţă axiologică. Pare exclusiv o dispută pe resursele statului, asumată implicit de ambele părţi. Două armate de suflete moarte care vor să dea un „suflu nou” sifonării de fonduri publice.

Filmuletul zilei

opinii

Întâlniri

Codrin Liviu CUȚITARU

Întâlniri

„Cum, nu sunteţi profesorul Valică Şoapă de la Fizică?” „Nu”, am zis tulburat, „eu sunt de la Litere. Dumneavoastră, domnule Nefriceanu, sunteţi de la Fizică!” „Eu, Nefriceanu?” a strigat Nefriceanu uimit. „De la Fizică? Nicidecum! Sunt Placido Seringo de la Arte!”

Regionalizare (III)

George ŢURCĂNAŞU

Regionalizare (III)

Când vorbim despre necesitatea unei reforme administrative în România, cel mai adesea ne gândim doar la regionalizare, la înfiinţarea unui nivel administrativ superior judeţului. Însă, foarte important în gestionarea mai eficientă la nivelurile scalare locale e şi reînfiinţarea unui palier intermediar între comună şi judeţ.

Rolul băncilor centrale

Alin ANDRIEȘ

Rolul băncilor centrale

Băncile centrale sunt rezultatul unui îndelungat proces de evoluţie istorică, cristalizându-se organizatoric şi funcţional odată cu apariţia structurilor naţionale care le‑au creat. 

pulspulspuls

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

Una mai rece pe azi, taman potrivită pentru o asemenea zi caldă de vară, stimaţi telespectatori. Dar, mai întâi, să vă introducem în context. 

Caricatura zilei

Tort imobiliar

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.