Audieri secrete într-un al treilea dosar penal

Fosta amantă a vorbit despre „apucăturile animalice“ ale lui Nichita. Voia sex în Primărie

marți, 01 noiembrie 2016, 03:02
4 MIN
 Fosta amantă a vorbit despre „apucăturile animalice“ ale lui Nichita. Voia sex în Primărie

Cel puţin şapte persoane au fost audiate, numai în ultima perioadă, în acest nou dosar instrumentat pe numele fostului primar. Procuror de caz e magistratul care i-a trimis în judecată şi pe Corduneni. „Confirmăm existenţa acest dosar“, ne-au transmis reprezentanţii Parchetului. Iniţial, plângerea a fost înaintată la DNA. Acuzaţiile imputate actualului candidat PRU vizează presupuse infracţiuni contra persoanei, ce ar fi fost comise pe când era primar.

Până să ajungă deputat, funcţie pentru ca­re va candida peste o lună, fostul primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, ar putea deveni inculpat într-un alt dosar penal ce este instrumentat, în prezent, pe numele său.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi instrumentează în mare secret un dosar penal în care actualul preşedinte al filialei Partidului România Unită este acuzat de hărţuire, hărţuire sexuală şi ameninţare.

Surse juridice au transmis reporterului „Ziarului de Iaşi“ că, în ultima perioadă, mai exact în ultima lună, cel puţin şapte persoane – majoritatea poliţişti locali – au fost audiate în acest dosar.

Anchetatorii vor să afle dacă Gheorghe Nichita se face sau nu vinovat de mai multe infracţiuni contra persoanei ce ar fi fost comise în perioada în care a avut o relaţie amoroasă cu Adina Samson, fosta sa subordonată din Primăria Iaşi.

Audierile din ultima perioadă au fost realizate de către reprezentanţii Inspectora­tului de Poliţie Judeţean Iaşi, instituţie care, potrivit unor surse juridice, instrumentează acest dosar sub supravegherea procurorului Vasile Chifan, şeful secţiei penale de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Chifan este cel care a instrumentat, pe când era la DIICOT, şi dosarul penal prin care clanul Corduneanu a fost deferit justiţiei pentru infracţiuni de crimă organizată.

Interpelaţi de „Ziarul de Iaşi“, reprezentanţii unităţii de Parchet ne-au confirmat ieri, prin vocea purtătorului de cuvânt al instituţiei, procurorul Iulian Ispir, existenţa acestui dosar. Ne-au menţionat însă că nu pot oferi date din anchetă întrucât aceasta s-ar afla într-o fază care nu este publică.

Dosarul, deshis ca urmare a unei plângeri a Adinei Samson

Dosarul 518/P/2016 a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cu Gheorghe Nichita persoană reclamată, ca urmare a unei plângeri depuse, anul trecut, de Adina Samson. Plângerea a fost intentată la DNA Bucureşti, însă această unitate a declinat-o către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, de aici ajungând la Par­chetul Curţii

„Din câte ştiu, este al treilea dosar pe care îl are Gheorghe Nichita, şi sunt mirat de declaraţiile lui de autovictimizare prin care susţine că nu este vinovat din punct de vedere penal de faptele abominabile pe care le-a făcut. Aştept cu încredere desfă­şurarea anchetei în dosarul în care suntem parte vătămată şi cu interes hotărârile judecătorilor din dosarele aflate deja pe rol“, ne-a confirmat, ieri, şi Dragomir Tomaşeschi, avocatul Adinei Samson

Surse juridice ne-au explicat că plân­gerea ar conţine o serie de acuzaţii de natură intimă ce îi sunt adresate lui Nichita, multe dintre acestea susţinute de pretinse înre­gistrări pe care Adina Samson le-a depus la dosar. Ar fi vorba de alte infracţiuni decât cele referitoare la deturnarea fondurilor Poliţiei Locale, prin folosirea acestei instituţii în interes propriu, fapte pentru care Nichita este deja judecat la Tribunalul Iaşi

În plângere, Samson ar fi arătat, printre altele, că ar fi fost obligată, prin constrângere morală, să înceapă şi să continue amantlâcul cu fostul primar„Cunoscând faptul că susnumitul este căsătorit şi având în vedere uriaşa diferenţă de vârstă dintre noi, eu am refuzat avansurile cu tentă sentimentală ale numitului Nichita Gheor­ghe“, se arată în plângere.

Samson ar mai fi scris în respectivul document că, „având în vedere ascendentul profesional“ pe care primarul îl avea asupra ei, a „consimţit să în­treţină relaţii de natură amoroasă“, sperând astfel că primarul nu va mai exercita presiuni asupra sa.

De asemenea, fosta angajată a Primăriei Iaşi a mai scris şi că ar fi fost intimidată şi umilită „în scopul oferirii afecţiunii şi a unor beneficii de natură carnală“.

Samson a mai amintit că Nichita ar fi folosit intermediari pentru a o ameninţa, precum şi că, în iulie 2014, Nichita ar fi lovit-o cu palmele peste faţă.

De asemenea, pe 9 octombrie 2014, în timp ce se afla în biroul primarului, acesta ar fi încercat să o forţeze să întreţină raporturi sexuale cu el, se mai arată în plângere – potrivit surselor „Ziarului de Iaşi“. „Eu am refuzat şi m-am smuls, acesta reproşându-mi «Nu mă repezi, hai, dă-mi cu ceva în cap» conti­nuând: «am apucături animalice, tot ce faci tu e rău»“, potrivit plângerii

După ce a reintrat în scena politică, Gheorghe Nichita a refuzat sistematic, in­clusiv în timpul unui interviu realizat de „Ziarul de Iaşi“, să discute despre dosarele sale penale. El a motivat totuşi că ar fi greşit „uman, şi nu penal“ în povestea cu Adina Samson.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii