Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Fosta şefă a CSA a pierdut un proces de două milioane de lei

GALERIE
angela toncescu-sef CSA
  • angela toncescu-sef CSA
- +

Angela Toncescu a cerut compensaţii pentru încetarea mandatului.


Curtea de Apel Bucureşti a respins pretenţiile Angelei Toncescu, fosta şefă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), care a cerut de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) plata unor compensaţii de aproape 2 milioane de lei pentru încetarea mandatului, ea fiind în prezent cercetată penal, alături de fosta conducere a Carpatica Asig, sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat, potrivit unui comunicat publicat vineri. Hotârârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Angela Toncescu a ocupat, în perioada 2006-2011, funcţia de şef al CSA, instituţie care se ocupa cu reglementarea şi monitorizarea pieţei de asigurări. În această funcţie, potrivit unor informaţii vehiculate în presă, ea ar fi avut un venit lunar de circa 29.000 de euro.

Toncescu a solicitat de la ASF plata unor compensaţii de 1,14 milioane lei reprezentând plata unor indemnizaţii salariale, plus bonificaţii reprezentând echivalentul a 12 salarii brute, în valoare de 682.039 lei, precum şi plata dobânzii legale de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului. Din calcule, reiese un salariu brut lunar de 56.836 lei (12.700 euro). Acţiunea a fost iniţiată în instanţă în 2014 şi a fost respinsă de Curtea de Apel, iar împotriva hotărârii instanţei de fond poate fi formulat recurs. În iulie 2015, Toncescu a primit aviz de la conducerea ASF pentru a ocupa poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Carpatica Asig.

În prezent, Toncescu este cercetată de procurori, alături de alţi foşti membri ai conducerii firmei de asigurări - Liviu Stoicescu, Ilie şi Oprea Carabulea -, sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat. În cazul Carpatica Asig a fost declanşată procedura de faliment de către ASF la sfârşitul lunii iulie. Ea a fost acuzată de procurori că, alături de alte persoane de încredere din jurul lui Ilie Carabulea, omul de afaceri care controla Carpatica Asig, a ascuns situaţia financiară reală a companiei inclusiv în scopul atragerii unor investori.

Potrivit procurorilor, împreună cu Liviu Stoicescu, directorul general adus de ea la Carpatica Asig, Angela Toncescu ar fi acţionat şi pentru tergiversarea unor acţiuni de control ale ASF. ASF are mai multe litigii cu foşti membri ai structurilor de conducere din vechile autorităţi de supraveghere a asigurărilor, pieţei de capital şi pieţei pensiilor private, CSA, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), entităţi care au fost înlocuite cu ASF. Foştii directori solicită compensaţii de peste 15,5 milioane de lei pentru încetarea mandatelor înainte de termen. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri