anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Lotul de la Cadastru, trimis la instanţă de judecată după trei ani de anchete

Fosta şefă a Oficiului de Cadastru din Iaşi, Narciza Nedelcu, ajunge la bară

GALERIE
narciza-nedelcu
  • narciza-nedelcu
- +

După trei ani de investigaţii, procurorii Direcţiei Na­ţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi au finalizat ieri dosarul în care a fost cercetată Nar­ciza Nedelcu, fosta şefă a Oficiului de Cadastru şi Pu­blicitate Imobiliară (OCPI) din Iaşi. Nedelcu a fost pusă sub acuzare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată, în urma unor fapte ce ar fi produs un prejudiciu de peste 300.000 de lei.

Alături de Nedelcu, pro­curorii au mai trimis în judecată şi următorii foşti sau actuali angajaţi ai OCPI: Otonel Grunzu, Nicoleta Dolachi-Pelin, Irina So­ficu, Daniel Dumitru Das­căl. De asemenea, Ovidiu Alexan­dru, Leoraş Bucşă, Cristian Stolniceanu, Şte­fan Lipşă şi Antonius Mâ­nuţă, administratori ai unor societăţi co­merciale, au fost de asemenea deferiţi jus­tiţiei.

Care sunt acuzaţiile

Potrivit rechizitoriului, în perioada 23-30 decembrie 2009, pe când era şefă a OCPI Iaşi, Narciza Nedelcu ar fi avizat la plată, ilegal, mai multe facturi către fir­mele SC Gauss SRL, SC Grup Cinci SRL, SC Topo Euro Cad SRL, SC Agenţia de Cadastru şi Topografie SRL şi PFA Lipşa Ştefan, în condiţiile în care serviciile respective nu au fost efectuate. Ulterior, în 2010, pentru a ascunde plăţile ilegale, Nedelcu ar fi întocmit în fals mai multe documente, fiind sprijinită de angajaţii săi.

„Prin achitarea acestor facturi către cei cinci prestatori de servicii (persoane juridice şi persoană fizică autorizată, devenită, ulterior, întreprindere individuală) a sumei totale de 379.657,24 lei, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi a fost prejudiciat cu această sumă, iar cei cinci prestatori de servicii au dobândit un folos patrimonial total de aceeaşi valoare“, au precizat pro­curorii DNA.

La rândul lor, afaceriştii ar fi întocmit în fals facturi fiscale. An­chetatorii au dispus instituirea sechestrului asigurator pe mai multe imobile aparţinând inculpaţilor din dosar.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Liga a doua, la restart

Nicolae GRECU

Liga a doua, la restart

Va fi Politehnica Iaşi una dintre protagonistele luptei pentru promovarea pe prima scenă?

opinii

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Eugen MUNTEANU

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Nu este exclus ca timpul și uzul să valideze și să impună aceste formule denominative noi, dar, deocamdată, cel puțin pentru persoanele cu o educație umanistă solidă, impresia de improvizație și oportunism persistă.

Uimitorul concurs de arhitectură (3)

arh. Ionel OANCEA

Uimitorul concurs de arhitectură (3)

Nu a trecut multă vreme de la stabilirea echipei câştigătoare a concursului internaţional de arhitectură din proximitatea pieţei Palatului Culturii. Interesul pentru soluţiile realizate s-a stins. Probabil, echipa câştigătoare UNStudio lucrează deja la proiect, la documentaţiile pentru avizare, aprobare, autorizare. Discuţii mai mult sau mai puţin constructive vor mai fi, mai ales în momentele de consultare publică a planului urbanistic zonal ce va fi realizat cu această ocazie.

Călătorie în centrul oraşului

Alexandru CĂLINESCU

Călătorie în centrul oraşului

Dacă iau ca punct de reper locuinţa din Şefan cel Mare şi trasez un arc de cerc ce are drept limite Anastasie Panu şi Pojărnicie, casa din Păcurari e cumva pandantul celei din Ştefan cel Mare. Iar această legătură e, poate, şi o chestiune de destin.

pulspulspuls

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Discuţiile de la Şcoala politică de vară de pe Bahlui, care s-a ţinut în aceste zile pe terasa unei berării boeme din târg, ar fi continuat la nesfârşit pe tema imposibilei şi, totuşi, foarte probabilei, coaliţii dintre liberali şi userişti, dacă cineva nu ar fi adus în discuţie, nu se ştie cu ce intenţii, problema vizitei în oraşul nostru a lui George Simion, liderul partidului AUR. 

Caricatura zilei

Vreme de neplajă

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.