anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Fostul fotbalist Roland Stănescu s-a sinucis. El s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc din Voluntari

GALERIE
Roland_Stanescu_petrolul
  • Roland_Stanescu_petrolul
- +

Roland Stănescu (32 de ani), fost fotbalist la Petrolul Ploieşti, FC Argeş sau Dacia Unirea Brăila, s-a sinucis sâmbătă, aruncându-se de la etajul 4 al unui bloc din Voluntari.

Roland Dedius Stănescu era în vârstă de 32 de ani şi era cunoscut ca având probleme psihice. Fostul fotbalist nu mai era legitimat la nici un club începând cu anul 2019, când încheiase contractul cu Dacia Unirea Brăila.

IPJ Ilfov a transmis un comunicat de presă în care menţionează: „Astăzi, 2 iulie în jurul orei 15:38, poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-a precipitat de la etajul 4, al unui bloc de locuinţe din localitate. Poliţiştii din Voluntari s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea activităţilor specifice din competenţă. De asemenea, la faţa locului s-au deplasat 2 echipaje medicale din cadrul SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, au declarat decesul victimei. S-a relaţionat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la faţa locului pentru efectuarea de activităţi specifice. Cazul urmează să fie preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov pentru efectuarea activităţilor din competenţă”.

Roland Dedius Stănescu evoluase în cariera sa de fotbalist la Juventus Bucureşti, FC Argeş, Minerul Motru, CS Ştefăneşti, CS Baloteşti, Petrolul Ploieşti şi Dacia Unire Brăila.

“Roland Stănescu, fostul jucător al echipei noastre în perioada 2016-2017 (20 de meciuri jucate/11 goluri marcate), ne-a părăsit, astăzi, definitiv!

Rămas bun, Roli! Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace!”, este mesajul postat pe Facebook de FC Petrolul Ploieşti.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ucraina, Taiwanul şi Amnesty International (I)

Alexandru LĂZESCU

Ucraina, Taiwanul şi Amnesty International (I)

Percepţiile eronate privind riscurile şi oportunităţile au avut adesea consecinţe catastrofale în istorie; decizia Chinei privind o invazie a Taiwanului va fi influenţată şi de percepţia privind consistenţa răspunsului Occidentului faţă de agresiunea Rusiei.

opinii

Slavă lui Rabelais

Nichita DANILOV

Slavă lui Rabelais

Vom intra într-o epocă în care resursele de materii vor conta la fel de mult ca şi tehnologia. Epoca energiei ieftine, după cum spunea un comisar european, a luat sfârşit. Epoca revendicărilor abia a început.

Ţara asta-i un miracol

Michael ASTNER

Ţara asta-i un miracol

Nu ştiu de ce, dar parcă-n România guvernanţii par să exclame cu toţii (în gândul lor): Păi, unde-am ajunge dacă tot poporul ar putea să se ducă fără probleme dintr-o parte în alta, pe autostrăzi şi drumuri expres şi drumuri naţionale modernizate şi decongestionate de existenţa autostrăzilor şi drumurilor expres?!

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Eugen MUNTEANU

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Nu este exclus ca timpul și uzul să valideze și să impună aceste formule denominative noi, dar, deocamdată, cel puțin pentru persoanele cu o educație umanistă solidă, impresia de improvizație și oportunism persistă.

pulspulspuls

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Discuţiile de la Şcoala politică de vară de pe Bahlui, care s-a ţinut în aceste zile pe terasa unei berării boeme din târg, ar fi continuat la nesfârşit pe tema imposibilei şi, totuşi, foarte probabilei, coaliţii dintre liberali şi userişti, dacă cineva nu ar fi adus în discuţie, nu se ştie cu ce intenţii, problema vizitei în oraşul nostru a lui George Simion, liderul partidului AUR. 

Caricatura zilei

Vreme de neplajă

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.