miercuri, 10.08.2022
Fostul premier malaysian Najib Razak a fost găsit vinovat, marţi, în primul proces de corupţie împotriva sa şi condamnat la 12 ani de închisoare, la doi ani după căderea Guvernului său în răsunătorul scandal 1MDB, relatează AFP
Înalta Curte de la Kuala Lumpur l-a condamnat, de asemenea, pe fostul conducător, în vârstă de 67 de ani, la plata unei amenzi în valoare de 210 milioane de ringgiţi (42 de milioane de euro), după ce l-a găsit vinovat de şapte capete de acuzare în această fraudă în valoare de câteva miliarde de dolari cu ramificaţii în întreaga lume. Însă Najib Razak a făcut apel împotriva condamnării şi urmează să fie autorizat să rămână liber, pe cauţiune, până la încheierea procedurii în apel.
Najib Razak este acuzat de faptul că a jefuit, împreună cu apropiaţii săi, fondul suveran 1Malaysia Development Berhad (1MDB), menit să contribuie la dezvoltarea economică a Malaysiei. O parte a fondurilor deturnate ar fi servit la finanţarea filmului ”Lupul de pe Wall Street” cu Leonardo DiCaprio, iar Banca Goldman Sachs a fost pătată de acest scandal.
Furia malaysienilor faţă de acest jaf a jucat un rol important în înfrângerea electorală suprinzătoare, în 2018, a coaliţiei conduse de Najib Razak, care conducea Guvernul din 2009. Hotărârea judecătorească a fost primită ca o veste bună pentru statul de drept din Malaysia, în contextul în care partidul lui Najib Razak a ajuns din nou la putere în martie, după căderea unei coaliţii reformiste. Unii se temeau că alternanţa la putere avea să afecteze rezultatul procesului, cum a părut să preconizeze abandonarea procedurilor judiciare împotriva lui Riza Aziz, ginerele fostului premier şi unul dintre producătorii ”Lupului de pe Wall Street”, în cadrul unei înţelegeri cu Ministerul Public.
Alianţa ”Pactul speranţei”, condusă de Anwar Ibrahim, care a contribuit la învingerea lui Najib Razak, a salutat verdictul, pe care-l consideră ”o imensă victorie a malaysienilor”. Condamnarea lui Najib Razak ar putea însă să fragilizeze noua coaliţie de la putere, în cazul în care susţinătorii acestuia îi retrag sprijinul, ceea ce ar conduce la noi alegeri.
”CLEPTOCRAŢIE”
Acest prim proces la Înalta Curte de la Kuala Lumpur, care a durat 16 luni, viza transferul a 42 de milioane de ringgiţi (9,9 milioane de dolari) din SRC International, o entitate a fondului, către conturi bancare aparţinând lui Najib Razak. El respins în mod sistematic toate acuzaţiile.
Însă judecătorul Mohamad Nazlan Mohamad Ghazali i-a respins în mod sistematic, marţi, toate argumentele şi l-a declarat vinovat de şapte capete de acuzare de abuz de putere, abiz de încredere şi spălare de bani. Procurorul a cerut o pedeapsă dură. ”Acest scandal a dat ţării imaginea unei cleprocraţii, iar malaysienii nu merită asta”, a declarat el.
Najib Razak a rămas calm, înclinându-şi capul după citirea verdictului. Afară, sute de susţinători de-ai săi care l-au întâmpinat la sosirea la tribunal, scandau sloganuri de susţinere.
Avocaţii lui Najib Razak l-au prezentat pe fostul premier drept o victimă, desemnându-l pe investitorul financiar malaysian Low Taek Jho drept principalul vinovat şi”creierul” jafului.
Supranumit Jho Low, căutat în Malaysia şi Statele Unite, acesta rămâne de negăsit, însă şi-a clamat nevinovăţia prin intermediul avocaţilor săi. Tribunalul a catalogat însă drept ”trasă de păr” teza potrviit căreia Najib Razak ar fi fost atras într-o capcană de către Low Taek Jho, dar şi argumentul potrivt căruia fostul lider credea că sumele din contul său corespundeau unor donaţii de la monarhia saudită.
Deturnările judecate în primul proces al lui Najib Razak sunt modeste faţă de cele vizate în al doilea proces - cel mai important -, de peste 500 de milioane de dolari.
Departamentul american al Justiţiei, care efectuează propria anchetă cu privire la acuzaţii de spălare de bani prin intermediul sistemului financiar american, apreciază că 4,5 miliarde de dolari au fost deturnaţi din fondul suveran de către fostul premier malaysian şi apropiaţii acestuia.
Malaysia a acuzat Goldman Sachs şi mai mulţi dintre conducătorii băncii americane de faptul că au permis deturnări prin organizarea unei emisii de obligaţiuni în valoare de 6,5 miliarde de dolari în contul 1MDB. Însă Malaysia a încheiat vineri un acord, în valoare de 3,9 miliarde de dolari, în vederea încheierii procedurilor vizând gigantul de pe Wall Street.
Cuvinte cheie: + Najib Razak, 1MDB, Guvern, scandal, Wall Street
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Popularitatea Facebook în rândul tinerilor americani este în scădere puternică
Elton John ar putea avea un viitor artistic în metavers după încheierea ultimului său turneu
Venezuela vrea să-şi restabilească ”relaţiile militare” cu Columbia. ”Am primit instrucţiuni”
Bărbatul care a măcelărit cinci membri ai familiei sale cu un ciocan a fost arestat
Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, arestată sub acuzaţia că a ”discreditat” armata
Un bărbat a fost lovit de o piatră desprinsă dintr-o stâncă, în Cheile Bicazului
Opt bărbaţi, între care doi minori, reţinuţi în urma unei bătăi între membrii a două familii
Caz clinic deosebit, tratat la Spitalul de Cardiologie Arcadia
„Cadoul” de nuntă al lui Gigi Becali pentru George Simion » Cântărește două tone
Beți și fără permis, inconștienții care circulă pe străzile ieșene
INIMO - Festival uriaș în Copou pentru ajutorarea a peste 10.000 de copii care vor să învețe
Costel Alexe: „Vom poziționa Iașul pe podiumul investițiilor în sănătate.” (P)
UPDATE - Bărbatul dispărut în apele lacului Tansa a fost gasit fara viata
FOTO&VIDEO Patru ani de la protestele din 10 august. Oameni bătuți cu bestialitate, niciun vinovat
VIDEO Explozii puternice pe o bază aeriană din Crimeea. Câteva avioane SU-24 au ars complet
Campionatul Național de Volei pe Plajă Brizo 2022 începe astăzi, 10 august, la Iași
Rețeta Fenechiu: soțul, condamnat la pușcărie și dator la stat, soția, contracte publice de milioane
S-au terminat banii pentru plafonare la energie! De când vor plăti românii facturi uriașe
Polițiștii ieșeni au dat ieri câte o amendă la fiecare 5 minute
Cinci tipuri de înghețată, retrase din magazine. Toate erau contaminate!
Concertele Classic Unlimited încep o nouă călătorie prin țară la începutul lunii septembrie
150 000 de euro de la Gigi Becali pentru Poli, care a vândut 250 de abonamente
O familie întreagă, de 4 membri, a fost lovită de fulger pe o plajă din Italia
Un român a blocat trenurile de mare viteză din Spania. A furat cablurile electrice
VIDEO Exasperați de traficul aglomerat din Eforie, șoferii merg cu mașinile pe faleză!
VIDEO Sisteme HIMARS la Focșani. Temutele lansatoare de rachete, filmate la intrarea în oraș
Spații cu specificații de top pentru birouri de ultimă generație în zona Palas (P)
Labirint rutier pe drumurile spre Iaşi. Pe unde puteți veni dacă plecați din Botoșani
FOTO Tragedie la Cristești. Copil mort într-un accident cu un TIR și un autoturism
Protest azi în Piața Unirii pentru pedepsirea vinovaților pentru represaliile din 10 august 2018
O nouă tragedie la Hollywood. O vedetă a murit într-un accident de mașină
VIDEO Cum se fură la pompă. Aer la 9 lei/l în loc de carburant
VIDEO Momentul în care 6 comandanți și 5 militari ruși sunt aruncați în aer
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (I) |
Florin CÎNTICInteligenţa politehnică |
Radu PĂRPĂUȚĂDespre război şi liceul militar |
Alex VASILIULumini şi umbre în mass-media românească |
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.