vineri, 22.01.2021
Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani de închisoare pentru luare de mită, el fiind judecat pentru că, în perioada 2010 – 2012, a primit mită de 6,3 milioane de euro de la două firme de software care au încheiat contracte cu CNAS. Decizia instanţei nu este definitivă.
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, condamnarea lui Lucian Duţă la şase ani de închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de luare de mită, urmând să execute pedeapsa în regim de detenţie.
Instanţa a mai decis confiscarea de la fostul preşedinte al CNAS a sumei de 6,3 milioane de lei, în echivalentul în lei la cursul oficial BNR, din ziua executării.
Tribunalul Bucureşti a mai hotărât să instituie sechestrul asigurator în limita sumei de 140.000 de euro folosită la achiziţionarea unui apartament şi să menţină sechestrul asigurator instituit de procurorii DNA pe sumele din mai multe conturi, diverse terenuri şi construcţii.
Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Potrivit DNA, în perioada 2010 – 2012, Lucian Duţă, în calitate de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, din care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar. Sumele de bani au fost remise inculpatului fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveţia, asupra unui teren cu construcţie S+P+4, asupra a 3 apartamente şi asupra unui autoturism.
Cuvinte cheie: + lucian, duta, inchisoare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO Gol senzațional reușit de un portar. A intrat direct în Cartea Recordurilor
USAMV Iaşi: Cercetare transfrontalieră pentru prevenirea și controlul hepatitei E
Probleme la Politehnica: Mai mulţi jucători, depistaţi pozitiv cu COVID-19
Câţi bani face Dorian Popa din contul de YouTube cu 2 milioane de abonaţi
Un incendiu a băgat spaima în locatarii unui imobil din Ciurchi
Comunicat de presă al deputatului AUR de Iași, Mihai Albișteanu
Iașul, pe locul al șaselea în țară după numărul de cazuri noi de COVID
2.699 cazuri noi și 74 decese în ultimele 24 de ore. Sub 1.000 de persoane la ATI
VIDEO Nu aruncați gunoaiele aiurea! Nu știți cine vă filmează și vă face de râs în tot orașul
Un cioban căutat prin ape, crezându-se că e mort, era plecat să-și caute de lucru
Ce înseamnă când ţi se zbate ochiul drept sau stâng. Știință versus superstiție
Carrefour lansează programul Act For Good. Experiență personalizată cu impact social
Contactul pe piele cu taţii, benefic pentru nou-născuţi după cezariană
Dodon vrea sa aduca in Republica Moldova vaccinul anti-COVID produs de China
Polonia ar putea da în judecată Pfizer după ce a redus la jumătate livrarea dozelor de vaccin
Protest! Polițiști și funcționari cer creșterea salariului minim cu cel puțin 100 de lei net
Municipiul Iași revine în scenariul verde. Patru comune sunt în regimul roșu
Bărbat tăiat fix în două de roțile trenului. Jumătate de corp a rămas pe șine
20.000 lei/lună pentru directorul care vrea să cumpere o bancă cu 5.000 lei
Femei din Iaşi care doresc să-şi micşoreze sânii. Iată-le motivaţia!
Ministrul Justiției și-a delegat cele mai importante atribuții ispitei Cosminei Păsărin
Un copil de 5 ani a fost împușcat mortal de vărul său de doar un an și jumătate
Sporurile pentru condiții vătămătoare au explodat. Sume grase la Avocatul Poporului
Franța impune noi reguli la intrarea în țară, începând de duminică
Ansamblul CJ Iași - Spectacol special dedicat Zilei Unirii Principatelor
Un pensionar din România încasează lunar mai mult decât Donald Trump
Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal
Ministrul: Netaxarea salariului minim - un mare pas în asigurarea bunăstării tuturor românilor
Oamenii de ştiinţă germani au reuşit să facă şoareci paralizaţi să meargă din nou
1 milion de seringi pentru vaccinare aduse din Qatar cu o aeronava Hercules C-130
Olanda interzice circulația pe timp de noapte pentru a limita răspândirea coronavirusului
BMW investeşte masiv în vehicule electrice şi are ca obiectiv o marjă de profit mai ridicată
O cățelușă și-a așteptat stăpânul zile întregi în fața spitalului în care era internat
UE îndeamnă la limitarea călătoriilor în faţa unei situaţii "foarte grave"
Pasagera care a leșinat în avion este în spital. Alte două teste Covid pozitive
Anul viitor s-ar putea să nu fie nevoie de o nouă campanie de vaccinare
EXCLUSIV: Fabrica din Iaşi care va produce cabluri de încărcare pentru Ferrari, Tesla sau Mercedes
Tânăra şoferiţă din maşina morţii era solistă de muzică populară. Avea şi formaţie
Distincţie pentru call center-ul dedicat sfaturilor medicale pentru copii
Propunere: nicio stradă reabilitată la Iaşi fără pistă de biciclete
Un tânăr fără nicio experienţă, uns ieri pe noua funcţie de manager public al judeţului
Radu POPESCUMaia Sandu la Bruxelles, Igor Dodon - la copcă |
Alexandru CĂLINESCUO poveste sordidă |
Nicolae CREŢUCaruselul filmelor „de Crăciun” |
Codrin Liviu CUȚITARUTutoriat |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.