Un individ din Ciurea a fost arestat după ce şi-a violat fiica minoră timp de mai mulţi ani
”Admite propunerea de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe lânga Judecatoria (...)
citeste totjoi, 26.05.2022
Regele emerit Juan Carlos este într-o stare bună de sănătate şi a ieşit negativ la testul PCR după ce a intrat în contact la Abu Dhabi cu tenismenul Rafael Nadal, care a fost testat pozitiv la întoarcerea sa în Spania, a anunţat Casa Regală, citată de marca.com.
Palatul Zarzuela a indicat că Juan Carlos a efectuat, luni, testul pentru Covid-19 în capitala Emiratelor Arabe Unite. Regele emerit a luat prânzul cu Nadal, sâmbătă, după ce a urmărit meciul pe care tenismenul spaniol l-a jucat împotriva britanicului Andy Murray, la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, iar cei doi au fost fotografiaţi împreună fără mască.
Juan Carlos a fost rege al Spaniei din 1975, după dictatura lui Franco, până în iunie 2014, când a abdicat în favoarea fiului său, Felipe VI. Fostul rege, în vârstă de 83 de ani, a luat calea exilului în 2020 şi s-a stabilit în Emirate, după ce a fost acuzat de fapte de corupţie. Tenismenul spaniol Rafael Nadal a anunţat, luni, că a fost testat pozitiv cu Covid-19 la revenirea în Spania, după ce a participat la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi.
Nadal a precizat că i-a informat pe toţi cei care au fost recent în contact cu el. Actualul număr 6 mondial nu a detaliat simptomele, dar a explicat că are "momente mai puţin plăcute".
Cuvinte cheie: + Juan Carlos, Nadal, testat, Spania, Casa Regala
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cum s-a salvat șoferul unui Tesla Model Y din mașina cuprinsă de flăcări
Hotel pentru părinţii copiilor internaţi la Spitalul de Copii Sfânta Maria (FOTO)
De la Londra la New York în 90 de minute cu avioanele hipersonice Mach 5
Logitech a creat cea mai tare tastatură office din lume și a regândit un mouse
Familia Circo Bellucci ne aduce la viață amintiri din copilărie, la IAȘI! (P)
Presa rusă: Aproximativ 8.000 de prizonieri de război se află în prezent în Doneţk şi Lugansk
iPhone 13 a fost cel mai bine vândut smartphone în primul trimestru din an
Prin mall-urile din Moscova bate vântul. Sancţiunile îşi arată colţii! (VIDEO)
Cum să alegi patul pentru a beneficia de somn odihnitor? (P)
Anunțul zilei de la Mercedes Benz: moartea mașinilor cu cutie manuală
Rusia câştigă miliarde de dolari de pe urma blocadei de la Marea Neagră
Mitrea, dezvăluiri despre Borcea: ”Îi spuneam 'Magdalena' bărbatului feroce”
Autoritatea ţarului Vladimir Putin se fisurează încetul cu încetul
Qinwen Zheng o înfruntă pe Halep: „Eram un copil gras și mă îmbolnăveam foarte des”
Penalul Cristian Rizea, fugar în Republica Moldova, amendat la un miting pro-Dodon
Blocada cerealelor de la Marea Neagră, spartă cu nave din SUA?
Nadal, ajuns la victoria 300 în turneele de mare șlem! L-a lăsat în urmă pe Federer
Ramzan Kadirov, liderul cenenilor, este hotărât să atace Polonia
Cursa angajărilor la stat înainte de „marea înghețare”. Cum scăpăm de funcționari?
Un individ din Ciurea a fost arestat după ce şi-a violat fiica minoră timp de mai mulţi ani
Apar două tipuri de noi contracte de muncă. Ar putea fi introduse în Codul Muncii
Blonda din Botoşani care “scotoceşte” prin dulapurile femeilor
Grupul LTP, cu peste 2.000 angajaţi în nouă fabrici din lume, intră în România
O tânără de 33 de ani din Suceava a rămas fără bolidul Mercedes Benz
Țiriac, la 83 de ani: „Eu întotdeauna am preferat un muncitor în faţa unui talent”
Fiat Chrysler Automobiles îşi recunoaşte vinovăţia de fraudă privind emisiile diesel
Peste 100.000 de şoferi au vehiculele neasgiurate; nu şi-au reînnoit poliţele RCA
Istavan Kovacs, criticat de Arne Slot, antrenorul Feyenoor, după finala Conference League
Mită la Registrul Auto Român. Zeci de percheziţii domiciliare în dosarul de corupţie
Un autoturism a fost făcut zob în urma unui impact fatal cu un autotren (FOTO)
Un nou incident la metrou: Miros de fum între staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei
Solistul Steven Tyler intră într-un program de reabilitare. Trupa Aerosmith îşi anulează concertele
Poliţiştii caută un profesor universitar bănuit că şi-a ucis iubita şi a abandonat-o pe un câmp
AS Roma a învins Feyenoord şi a câştigat prima ediţie a Conference League (VIDEO)
Cum puteți beneficia de asistență medicală gratuită, dacă sunteți neasigurați
Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor
Tratamentul nodulilor tiroidieni prin ablație cu radiofrecvență (P)
Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă
Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!
Bloc din Centru, tăiat de la apă de două săptămâni. ApaVital, acuzată de abuz
Un nou scandal: «Sportul din Iași este "ologit" de Consiliul Județean Iași»
Misiune imposibilă pentru procurorii DIICOT. Dosarul cu trafic de heroină, în pericol
Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă
A condus fără permis un ciclomotor şi a fost condamnat pentru uz de fals
CET Holboca, amendată cu 100.000 de lei pentru lipsa echipamentelor de depoluare
Şi-a snopit în bătaie familia în urmă cu 5 ani, dar procesul a trecut abia de prima instanţă
Încă o companie de IT "adoptă" o clasă de la Liceul de Informatică
Codrin Liviu CUȚITARUNew York şi Alabama. Un circuit epic |
George ŢURCĂNAŞUMiticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor |
Bogdan ILIESCUÎntâmplările lui Nobel (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.