Fostul senator Cătălin Voicu a fost transferat în penitenciar
Voicu este condamnat la şapte ani de închisoare pentru corupţie.
Fostul senator Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru corupţie, a fost transferat la închisoarea Rahova, de la Penitenciarul Spital Rahova, unde a fost internat în noaptea de 22 spre 23 aprilie, când a început executarea pedepsei.
Cătălin Voicu a fost transferat, luni, din Penitenciarul Spital Rahova în Penitenciarul Bucureşti Rahova pentru că nu se mai impunea menţinerea lui în spital, potrivit purtătorului de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Fostul senator a fost internat în penitenciarul spital, după ce a fost comndamnat de instanţa supremă, pe 22 aprilie, la şapte ani de închisoare cu executare, având rectoragie, anemie secundară şi alte suferinţe. "S-a terminat perioada de investigaţii medicale în Penitenciarul Spital, unde fusese transferat la recomandarea medicilor", a precizat subcomisar Monica Pană, din cadrul ANP. Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Rahova, în prezent Voicu se află în perioada de 21 de zile de carantină, când este evaluat şi spus unor investigaţii medicale. Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv, pe 22 aprilie, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie. Totodată, instanţa a dispus majorarea pedepsei în cazul fostului judecător Florin Costiniu, de la trei la patru ani de închisoare cu suspendare, instanţa stabilind un termen de încercare de nouă ani. Omul de afaceri Marius Locic a rămas cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare, dispusă în iunie 2012, de un complet de trei judecători de la instanţa supremă. În cazul lui Costel Căşuneanu, instanţa a menţinut pedeapsa de patru ani de închisoare cu suspendare, dar a majorat termenul de încercare la nouă ani. În ziua pronunţării deciziei, fostul senator Cătălin Voicu era internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Astfel, medicul Mircea Beuran declara, pe 22 aprilie, pentru MEDIAFAX, că fostul senator este internat cu diagnosticul rectoragie şi anemie secundară, şi a fost supus unor investigaţii amănunţite întrucât are şi alte suferinţe, precum diabet, boală de inimă şi obezitate. În noaptea de 22 spre 23 aprile, Voicu a fost transferat de la Spitalul de Urgenţă Floreasca la Spitalul Penitenciar Rahova.
Publicitate și alte recomandări video