Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Fostul viceprimar, Gabriel Harabagiu, cercetat pentru conflict de interese. A fost sesizat Parchetul

GALERIE
harabagiu-chirica
  • harabagiu-chirica
- +

Fostul viceprimar al municipiului Iaşi, Gabriel Vasile Harabagiu, este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese deoarece a semnat un act adiţional la contractul încheiat între Primăria Iaşi şi firma unde socrii săi erau angajaţi, în acest caz fiind sesizat şi Parchetul.

Agenţia Naţională de Integritate a transmis miercuri că în perioada exercitării mandatului de viceprimar, între 2016 şi 2020, Gabriel Vasile Harabagiu a semnat la data de 21 ianuarie 2020 actul adiţional la contractul de închiriere din data de 1 septembrie 2015 între Primăria Iaşi şi societata comercială în cadrul căreia soacra şi socrul acestuia au deţinut calitatea de angajaţi cu contract individual de muncă.

“Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Harabagiu Gabriel Vasile a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea atribuţiilor de viceprimar, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru afinii săi de gradul I, şi anume a semnat Actele adiţionale din data de 30 ianuarie 2018, 27 decembrie 2018 şi 21 ianuarie  2020 la contractul de închiriere din data de 1 septembrie 2015”, se arată în comunicatul ANI.

În speță este vorba despre un contract de închiriere încheiat de Primăria Iași în septembrie 2015 cu firma New Bauen Build, societate în care soacra și socrul fostului viceprimar au fost angajați ca vânzători. 

Obiectul contractului a fost un punct termic din Tătărași, în suprafață de 60 mp. Acest contract a fost prelungit anual, iar ANI a identificat faptul că, în calitate de viceprimar (2016 – 2020), Harabagiu și-a pus semnătura în trei rânduri pe o astfel de prelungire (de două ori în 2018 și o dată în 2020) ceea ce a dus la situația conflictului de interese. 

Pentru actele adiționale din anul 2018, fapta s-a prescris, dar conflictul de interese a rămas pentru actul semnat în 2020. În același timp, ANI a decis înaintarea dosarului către Parchet întrucât sunt indicii cu privire la posibilia săvârșire a infracțiunii de „folosire funcției pentru favorizarea unor persoane” întrucât prin semnarea tuturor celor trei prelungiri a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru afinii săi de gradul I (socrii). 

Gabriel Harabagiu a declarat pentru ZDI că inspectorul de integritate este  “rău intenţionat”, lăsând de înţeles că el nu ştia unde lucrează socrii săi.

“Este absurd ca unui funcționar public să-i fie cerut să verifice toți angajații firmelor care au raporturi contractuale cu instituțiile publice. Este un precedent periculos, unic până acum în România, ca Agenția de Integritate să stabilească că un venit salarial reprezintă un folos patrimonial injust. Eu știam că dreptul la muncă în România este garantat de Constituție și apărat de Codul Muncii. Nu am greșit cu nimic și sunt convins ca instanțele de judecată vor analiza cu obiectivitate această situație creată artificial de interpretările unui inspector de integritate rău intentionat”, a declarat fostul viceprimar.

Investigația ANI împotriva fostului viceprimar a fost declanșată în urma unei sesizări a consilierului local Răzvan Timofciuc. Acesta a transmis un comunicat de presa dupa ce ANI i-a dat dreptate. Vezi precizarile sale mai jos:

Răzvan Timofciuc, consilier local USR Iași: Agenția Națională de Integritate mi-a dat dreptate și a sesizat Parchetul: fostul viceprimar Harabagiu, prin intermediari, a acaparat activitățile de comerț pe domeniul public în Iași. Sute de ieșeni au rămas fără răspunsuri sau li s-au respins solicitările de a face comerț pe domeniul public.

”Am transmis în mai multe rânduri în Consiliul Local faptul că activitatea de comerț stradal pe domeniul public a fost acaparată de către fostul viceprimar PSD Gabriel Harabagiu prin interpuși.

În una dintre aceste ședințe, în noiembrie 2019, fostul viceprimar m-a insultat într-un mod josnic cu termenii de ”agarici”, ”pămpălău”, fără să răspundă la solicitările de a transparentiza și de a crea un mecanism corect prin care antreprenorii pot închiria domeniul public pentru activități economice.

Am sesizat ANI  în ianuarie 2020 pentru că, în timp ce solicitările a sute de ieșeni pentru desfășurarea unor activități comerciale rămâneau fără răspuns sau erau respinse, familia fostului viceprimar Harabagiu prospera tocmai din acest tip de afacere. Iată că timpul mi-a dat dreptate și ”pămpălăul” s-a dovedit a fi cel care a scos la suprafață toate șmecheriile lui.

Agenția Națională de Integritate mi-a dat dreptate și, iată că în august 2022, a sesizat Parchetul: fostul viceprimar Harabagiu, prin intermediari, a acaparat activitățile de comerț pe domeniul public în Iași .

Menționez faptul că am întreprins mai multe demersuri pentru a scoate comerțul stradal din gheara cuplului Harabagiu-Chirica. În anul 2019 am solicitat  Consiliului Concurenței un punct de vedere cu privire la arbitrară și opacă prin care Primăria închiriază domeniul public pentru activități economice temporare. După o investigație care a durat câteva luni, Consiliul Concurenței mi-a dat dreptate consilierului și a recomandat Primăriei să întreprindă o serie de măsuri pentru intrarea în legalitate și pentru a asigura șanse egale tuturor persoanelor fizice și juridice care vor să închirieze domeniul public.

Au trecut aproape 3 ani și la nivelul Primăriei nu au fost puse în practică măsurile dispuse de Consiliul Concurenței. Primăria trebuia să ia măsuri pentru a asigura celor care vor să închirieze domeniul public (persoane fizice și juridice) șanse egale și un mediu concurențial corect.

Totodată, am depus un proiect de Consiliu Local pentru instituirea unui regulament privind închirierea domeniului public pentru activități economice sezoniere care ar oferi șanse egale tuturor antreprenorilor  și ar pune capăt arbitrariului și favoritismelor constatate și de către Agenția Națională de Integritate.

Voi continua să lupt pentru o Primărie transparentă, o Primărie care este în slujba cetățeanului, nu în slujba intereselor de grup!”

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri