După cum am precizat şi în cronica partidei, succesul a fost nemeritat, jocul oaspeţilor nemulţumindu-i până şi pe conducătorii clubului şi pe antrenorul Leo Grozavu. Poli s-a impus doar la capitolul dominare, sterilă însă în multe minute, şi şuturi în afara porţii (6-2). La şuturi pe poartă a fost egal, 4-4, iar gazdele au câştigat la bare, 1-0, şi la scor la celelalte capitole statistice: 6-0 (!) la ocazii, 8-5 la cornere.

Cifrele sunt surprinzătoare, uluitoare chiar dacă punem faţă în faţă cele două echipe. Unirea a avut un lot cu o medie de vârstă de 19,6 ani (!), plătit simbolic, care, în condiţiile în care clubul nu are o bază proprie, joacă pe unde apucă. Poli, cu 2 milioane de euro în 2022 numai de la bugetul local, buget de aproape şapte ori mai mare decât al adversarului, a fost ticsită de jucători cu salarii gigantice pentru nivelul la care joacă, cu experienţă în eşaloane de elită. Diferenţe mari au fost şi pe banca tehnică. John Ene este un antrenor de portari care este mai mereu o mantie de vreme rea, în timp ce Grozavu are în palmares şi meciuri în cupele europene ca tehnician. Mai trebuie precizat că retribuţiile tehnicienilor gazdelor sunt, cumulate, sub cea a preparatorului fizic al Politehnicii.

De ce s-a chinuit atunci Poli să transleze pe tabela de marcaj diferenţele uriaşe dintre cele două echipe, oaspeţii apelând chiar şi la trageri de timp pentru a câştiga la limită? Răspunsul este simplu. Iaşul a subestimat adversarul, atitudinea oaspeţilor fiind la ani lumină de cea etalată în meciul cu Dinamo, când trupa lui Grozavu a pus serios osul, ducând agresivitatea la limita maximă.

Elocvente pentru lipsa de concentrare şi relaxarea totală a ieşenilor au fost două momente din defensivă gestionate de stâlpi ai echipei. Este vorba de modul în care Tincu şi Plămadă au gestionat fazele care au generat golul gazdelor şi una dintre cele mai mari ocazii ale Unirii, din minutul 76. Tabloul superficialităţii a fost completat de organizarea de la fazele fixe, care spune multe despre cât de conectaţi au fost rutinaţii jucători ieşeni la meci. Şansa faptului că Politehnica a primit un singur gol a fost ghinionul şi imprecizia gazdelor, precum şi inspiraţia lui Brînză, care a avut o intervenţie de excepţie. Pentru a încheia tuşele legate de apărare, mai trebuie precizat faptul că protecţia oferită de închizătorul Telcean a fost mai mult decât simbolică.

Nici pe fază ofensivă lucrurile nu au stat conform aşteptărilor la Poli, în ciuda celor două goluri marcate. Vaşvari, plasat, la fel ca la meciul cu Dinamo, puţin mai avansat, uşor lateral dreapta, locul lui obişnuit, din faţa stoperilor, fiind ocupat de Telcean, a fost lipsit de viteză, iar aripile Hlistei şi Dumitru au fost boante. Politehnica a avut noroc că Roman a început bine meciul, cu gol şi pasă de gol, “creierul” oaspeţilor stingându-se însă apoi şi că Harrison a fost mobil şi inspirat la finalizare.

Trăgând linie, un meci de uitat repede pentru o trupă ieşeană care ar trebui să arate cu totul altfel pentru a justifica investiţiile uriaşe făcute în ea într-o competiţie modestă, în care are de-a face cu adversari de mâna a treia.