Cât de mult va contribui autostrada A7 la dezvoltarea Moldovei? O analiză care pune toate argumentele pe masă
Periodic, într-un fel de jurnal de santier, ni se arata, filmate cu drone, atacarea „&ic (...)
citeste totduminica, 05.02.2023
Cele mai importante competiţii fotbalistice interne juvenile au programat la finalul săptămânii trecute ultima etapă de campionat din 2022, a patra din faza a doua a competiţiilor.
În Liga de Tineret, Politehnica Iaşi a fost învinsă pe teren propriu de Concordia Chiajna, 2-3. Echipa antrenată de Adi Cotan a încheiat anul cu 21 de puncte, pe primul loc al play-out-ului Seriei Est.
În Liga Elitelor under 17, Poli s-a impus cu 1-0 în faţa Concordiei Chiajna. Trupa pregătită de Bebe Manole a acumulat astfel 14 puncte şi se află pe locul IV al grupei a doua valorice a Seriei Est. La acest nivel, la fel ca la Liga de Tineret, există două serii a câte 12 echipe, care joacă în play-off şi play-out.
Campionatul se va relua în martie. Până atunci, cele două echipe vor mai juca şi astăzi, la Ploieşti, cu Petrolul, în etapa a II-a a Cupei României. A doua competiţie juvenilă internă este organizată tot în sistem campionat, cu patru serii a câte şase echipe. Disputele de astăzi sunt ultimele oficiale din 2022. Prima etapă din 2023 din Cupă se va disputa în februarie.
În Liga Elitelor under 16, Politehnica a învins cu 2-0 pe FC Botoşani. Formaţia antrenată de Ciprian Brighiu are 29 de puncte şi se clasează pe poziţia a III-a în play-off-ul Seriei 1. La această categorie de vârstă, în play-out-ul Seriei 1, o altă echipă din Iaşi, a Liceului cu Program Sportiv (antrenor: Dorel Stafie), a învins la Ploieşti, cu 1-0, gruparea locală Petrosport. LPS e pe locul II, cu 20 de puncte. La acest nivel sunt patru serii a 12 echipe.
În ceea ce-i priveşte pe juniorii sub 15 ani ai Politehnicii, aceştia au trecut acasă, cu 5-3 de Bucovina Rădăuţi, în etapa a VII-a a Ligii Elitelor. Într-o competiţie care conţine 16 serii, de cinci şi şase echipe, echipa antrenată de Mihai Drăgoi are 9 puncte şi este pe poziţia a IV-a în Seria 1, unde joacă şase cluburi. La acelaşi nivel, în aceeaşi serie, LPS Iaşi a cedat în deplasare în faţa LPS Suceava, cu 0-1. LPS Iaşi, antrenată de Andrei Marian, ocupă locul III, cu zece puncte.
În altă ordine de idei, echipa feminină de senioare a Politehnicii a învins cu 5-0, la Paşcani, pe CSM, în etapa a VIII-a a Ligii a III-a. Echipa antrenată de Cristi Amironesei are astfel 19 puncte şi se situează pe poziţia a II-a, din şase echipe, în Seria 2 în timp că păşcănencele au rămas pe ultimul loc, fără niciun punct. Eşalonul trei de fotbal feminin cuprinde trei serii, celelalte două având cinci, respectiv şase echipe. Şi pentru fete a fost ultimul meci de campionat din acest an, competiţia urmând a se relua în martie.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Gigantul Nestle va continua să mărească preţurile produselor sale alimentare
Contrabandist ucrainean de 19 ani, oprit cu focuri de armă. Un Audi Q7 era plin de ţigări
Bibilotecile din Marea Britanie devin refugii pentru victimele crizei economice
Guvernul japonez va începe să restricţioneze exporturile în China de echipamente avansate
Mii de oameni au ieşit în stradă la Tel Aviv şi au manifestat împotriva lui Netanyahu
Fostul preşedinte Jair Bolsonaro s-a mutat în SUA: De la palatul prezidenţial la KFC
A murit Pervez Musharraf. Fostul preşedinte al Pakistanului avea 79 de ani
Trei copii din Ţibana, la un pas de moarte din cauza unei sobe montată greşit
Incendiile de vegetaţie au mistuit vieţile a 23 de persoane în ultima perioadă
Cea mai importantă grupare de traficanţi a fost destructurată. Drogurile ajungeau în ţară din Olanda
FOTO - Casă din Valea Adâncă, cuprinsă de un incendiu devastator
La multi ani Gheorghe Hagi! "Regele fotbalului românesc" împlineşte astăzi 58 de ani
Armata SUA a doborât balonul chinezesc care a survolat teritoriul ţării
VIDEO: Festivalul zăpezii din Sapporo, Japonia, revine cu sculpturi uriaşe în gheaţă şi zăpadă
Monica Niculescu a ratat calificarea în finala de dublu de la Lyon
Actorul Armie Hammer vorbeşte pentru prima dată despre acuzaţiile de viol
O profesoară a conceput un sistem elaborat pentru a ajuta şase elevi să trişeze la examene
Summit Ucraina - UE la Kiev, sub ameninţarea MIG-urilor ruseşti
(FOTO) Adolescent de 14 ani mort după ce un copac a căzut peste maşina în care se afla
Românul care a bătut clienţii unui bar cu o bară de fier regretă faptele
Freddy Versluys, miliardar belgian, vrea să trimită sute de tancuri în Ucraina
Roger Federer ar putea debuta în postura de consultant al BBC cu ocazia turneului de la Wimbledon
Radu Mihăiţă, un cunoscut luptător MMA, autorul mai multor jafuri în capitală
Un bărbat a supravieţuit miraculos după ce nu i s-a deschis paraşuta în timpul unui salt
Şofer prins la volan cu o alcoolemie uriaşă: 4.02 mg/l alcool pur în aerul expirat
Derby-ul de la Cluj, dintre CFR şi FCSB, va fi arbitrat de către Sebastian Colţescu
Daea: Vaca trece prin mari greutăţi, a devenit duşmanul planetei
Impact fatal între un autoturism condus de un bărbat de 74 de ani şi unul de o femeie de 44 de ani
Rafila: Eu nu înţeleg neapărat dorinţa sau ambiţia de a absolvi un doctorat
90 de secunde până la Apocalipsă și totuși nu ducem lipsă de vești bune!
Ministrul Sănătăţii îi critică pe medicii care primesc “atenţii” de la pacienţi: “E inacceptabil”
Primul caz confirmat de “Flurona” la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sfânta Maria
Pasagerii decedaţi din autocarul răsturnat în Slovenia nu erau din Iaşi
Secretar de stat: “Chirica trebuie să plătească 300 000 de euro!”
Un bărbat din Singapore a dat în judecată o femeie care voia să fie doar prieteni, nu iubită
Lovitură de teatru în cazul şoferului testat de poliţiştii de la Rutieră ca fiind drogat
Filmul "Gladiator 2", de Ridley Scott, va fi lansat la finalul lui 2024
Bărbat ademenit cu servicii sexuale, scos din ghearele prădătorilor de jandarmi
O învăţătoare apreciată a murit după ce maşina pe care o conducea a fost zdrobită de un TIR
Pentagon susţine că un alt balon chinezesc de spionaj tranzitează America Latină
Un puternic val de frig arctic s-a abătut asupra nord-estului Statelor Unite
Nicolae GRECUStupida lex, sed lex!Stimaţi suporteri, nu contează că înjuraţi, aveţi grijă pe cine înjuraţi. |
Eugen MUNTEANUGh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI) |
arh. Ionel OANCEABlocul, pacoste sau nevoie? |
Radu POPESCUCa piatra-n lac |
Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.