FOTBAL Derby ieșean, plin de orgolii, în Copou, în prima etapă din 2026. Meciul se joacă astăzi

vineri, 27 februarie 2026, 03:33
1 MIN
 FOTBAL Derby ieșean, plin de orgolii, în Copou, în prima etapă din 2026. Meciul se joacă astăzi

Liga a III-a de fotbal se reia în această săptămână. În prima etapă din acest an, a XVIII-a, are loc derbiul ieșean dintre echipa Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, ACS USV, și Știința Miroslava.

Duelul USV – Miroslava va avea loc vineri, de la ora 14:00, pe terenul cu gazon sintetic din Copou.

După cele 17 etape derulate în 2025, clasamentul Seriei I a Ligii a III-a arată astfel: 1. Șoimii Gura Humorului 43 de puncte; 2. Cetatea Suceava 35 p.; 3. Viitorul Onești 27 p.; 4. Miroslava 26 p.; 5. CSM Vaslui 25 p.; 6 AFC Odorheiu Secuiesc 25 p.; 7. Bucovina Rădăuți 24 p.; 8. Aerostar Bacău 22 p.; 9. USV 21 p.; 10. CSM Adjud 16 p.; 11. CS Gheorgheni 15 p.; 12. FC Bacău II 8 p.

Cum se promovează, cum se retrogradează

În acest sezon, în Liga a III-a ar fi trebuit să activeze 96 de echipe, împărțite în opt serii (câteva s-au retras). În Liga a II-a promovează cinci cluburi, patru direct, unul după două baraje, iar în „județeană” retrogradează 21.

După sezonul regulat, cluburile fruntașe din Seria I vor fi împerecheate cu cele din Seria a II-a într-un play-off care va reuni opt echipe, în care se va juca tur-retur. În play-out vor juca ultimele opt clasate, cu meciuri doar tur. În play-off se vor păstra doar punctele din sezonul regulat acumulate cu formațiile care vor juca în prima grupă valorică, iar în play-out se va intra cu toate punctele din prima fază a campionatului.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii