FOTBAL: Fără căpitan la meciul de la Arad, de lunea viitoare. „Bonus” – două incertitudini

miercuri, 18 septembrie 2024, 03:32
2 MIN
 FOTBAL: Fără căpitan la meciul de la Arad, de lunea viitoare. „Bonus” – două incertitudini

Politehnica Iași reia astăzi antrenamentele după ziua liberă primită marți, în condițiile în care luni, la doar câteva ore după frumosul succes repurtat în fața Universității Craiova, 2-0 în etapa a IX-a a Ligii I de fotbal, antrenorul principal Emil Săndoi a programat o ședință ușoară de pregătire.

De azi, gândurile trupei ieșene vor fi focusate la duelul de la Arad, cu UTA, din runda a X-a, care va avea loc lunea viitoare, cu începere de la ora 18:00. La disputa cu trupa pregătită de un fost tehnician al Politehnicii, Mircea Rednic, Poli va avea câteva probleme.

„Alb-albaștrii” nu se vor putea baza pe Mihai Bordeianu

În primul rând, „alb-albaștrii” nu se vor putea baza pe căpitanul de echipă, Mihai Bordeianu. Mijlocașul amintit a primit în duelul cu U Craiova al patrulea cartonaș galben din acest sezon și va fi suspendat. Bordeianu este, alături de alți patru jucători, cel mai indisciplinat fotbalist din campionat, cu o medie de aproape un avertisment la două partide.

În plus, Săndoi are și alte două dileme, legate de fundașul dreapta Todor Todoroski și mijlocașul Julian Marchioni. Todoroski, care a lipsit la Sibiu, în etapa a VIII-a, din cauza unor probleme musculare la piciorul drept, a avut din nou necazuri în aceeași zonă, la duelul cu oltenii. Astfel, nord-macedoneanul a fost înlocuit în startul actului secund al jocului cu U. Fundașul urma să facă aseară noi analize, o decizie privind utilizarea sa la Arad urmând a fi luată de medici.

În ceea ce-l privește pe Marchioni, acesta se pregătește alături de coechipieri, după îndelungata absență generată de puternica hemoragie digestivă pe care a suferit-o la finalul lunii iulie. Cooptarea argentinianului în lotul pe care se va miza în confruntarea cu UTA este însă în continuare sub semnul întrebării, o decizie urmând a fi luată spre finalul săptămânii, funcție de parametrii fizici ai argentinianului.

Politehnica va pleca spre vestul țării cu avionul

Duminică, după un antrenament, care va avea loc în Copou, Politehnica va pleca spre vestul țării cu avionul, pe ruta Iași – București, București – Timișoara. La Arad se va ajunge în aceeași zi, cu autocarul. Iașul va rămâne după meci în orașul la care s-a consacrat regretatul antrenor Ionuț Popa, unde se va antrena luni dimineață.

Revenirea spre casă se va face pe coordonate asemănătoare cu cele ale drumului dus. Cu autocarul pe ruta Arad – Timișoara, cu avionul până la București, iar apoi cu un alt avion până la Iași. După partida cu UTA, Poli va juca acasă cu Universitatea Cluj-Napoca. Duelul cu ardelenii va avea loc sâmbăta viitoare, cu începere de la ora 16:45.

Etichete: poli iasi, uta arad

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii