FOTBAL Fernandez ne-a stricat startul. Poli a început cu stângul

luni, 15 iulie 2024, 03:00
5 MIN
 FOTBAL Fernandez ne-a stricat startul. Poli a început cu stângul

Sepsi Sfântu Gheorghe – Politehnica Iași 1-0 (1-0), în prima etapă a Ligii I de fotbal n Poli merita un punct, dar a pierdut ca urmare a unei gafe mari a spaniolului

  • Sepsi: R. Niczuly – D. Ciobotariu, Ninaj, F. Ștefan – Alimi – D. Oroian (46 Oteliță), C. Matei (82 Bardea), Kallaku, K. Varga (63 Neskovic) – Breij (63 Mino), M. Coman (89 Hajdin).
  • Antrenor: Bernd Storck.
  • Poli: J. Fernandez – Todoroski, F. Ilie, Samayoa, Ispas – Bordeianu (67 Itu), Marchioni (74 Miskovic) – Ștefanovici (74 L. Mihai), Roman, Tailson (82 Teixeira) – V. Gheorghe (67 Harrison). Antrenor: Anthony „Tony” Da Silva.
  • Cartonașe galbene: L. Mihai (79)
  • Arbitri: Marcel Bîrsan; Andrei Constantinescu, Sebastian Gheorghe.
  • 1-0, min. 23: Oroian a șutat de la 30 de metri, nu grozav, dintr-o lovitură liberă, Jesus Fernandez a respins aiurea, în față, iar Matei a reluat de la 6 metri.

Politehnica Iași a pornit cu stângul în sezonul 2024-2025 al Ligii I de fotbal, pierzând sămbătă, la Sfântu Gheorghe, cu 0-1, în fața lui Sepsi. Rezultatul poate fi etichetat nedrept, lucru recunoscut chiar și de Storck, Poli jucând de la egal la egal cu Sepsi, care a prins o zi proastă. Din păcate pentru ieșeni, o gafă mare a portarului Jesus Fernandez, care a greșit des și în perioada de pregătire, și irosirea multor oportunități de gol de către Politehnica au făcut ca Sepsi să se impună.

Iașul a intrat mai bine în meci: V. Gheorghe (7) și Tailson (9) au încercat să dezmorțească o partidă cu un start modest, firesc, poate, în condițiile în care erau 35 de grade, iar Roman (20 și 21) nu a găsit soluții inspirate în momente ce puteau fi periculoase. Prima fază a gazdelor, care nu anunța nimic, a generat deschiderea scorului, „comisarul” Jesus Fernandez punându-i golul pe tavă lui Matei. Iașul a avut reacție. Tailson a scăpat singur în minutul 37, însă a trimis pe lângă poartă la o fază în care putea să-i și paseze lui Vali Gheorghe, care era singur-singurel, cu poarta goală. Uriașa ocazie a fost urmată de alte momente bune ale oaspeților: în minutul 45 Tailson, V. Gheorghe și Roman nu au avut sclipirea necesară pentru a înscrie, iar în minutul trei al prelungirilor primului act V. Gheorghe a trimis peste poartă.

Astfel, la pauză s-a intrat cu un nedrept 1-0, după un act în care gazdele s-au impus doar la posesie și șuturi pe poartă (3-1), în timp ce Poli a câștigat la toate celelalte capitole statistice: 1-0 la ocazii mari, 12-7 la șuturi, 8-3 la încercări în afara porții, 2-0 la cornere.

Pauza nu a adus modificări importante ale cursului jocului, Poli fiind în continuare mai periculoasă. Tailson (54) a ratat însă din careul mic, iar șutul lui Ștefanovici (61) a fost parat de Niczuly. Sepsi, care a avut un șut de la aproape 30 de metri trimis de Breij (59), și-a creat prima ocazie a meciului abia în minutul 65, când Coman, plecat, foarte probabil, dintr-un ofsaid nesemnalizat, nu l-a învins pe Fernandez.

Iașul a mai avut apoi alte două oportunități de a egala (Niczuly a parat șutul lui Roman din minutul 71, iar mingea deviată de Itu după încercarea lui Harrison din minutul 87 a trecut la o palmă de gol), în timp ce în cel de-al cincilea minut de prelungire al actului doi, Kallaku, scăpat singur, a trimis pe lângă poartă.

Astfel, a rămas 1-0, scor care nu „rimează” cu statistica: 2-4 la ocazii, 15-18 la șuturi, 6-5 la încercări pe poartă, 5-10 la șuturi în afara porții, 4-4 la cornere.

Grozavu, antrenor la Poli, iar Lung e și la Craiova și la Iași!

În ciuda repetatelor semnale de alarmă lansate din multiple direcții, Poli se încăpățânează să rămână în epoca de piatră la capitolul imagine. Numeroasele erori elementare din trecutul apropiat, care au făcut înconjurul lumii, sunt completate de o nepăsare incredibilă.

De pildă, pe site-ul oficial al clubului, la secțiunea „echipă” apare o fotografie veche, cu Leo Grozavu, staff-ul acestuia și jucători plecați din Copou de anul trecut (Hlistei, Luis Phelipe) sau de la începutul lui 2024 – Tincu, Vașvari, Jankov. Aceeași poză de copertă, cu Grozavu în centru, apare și la secțiunea „staff tehnic”, unde, mai jos, Tony figurează antrenor principal!

În aceste condiții, nu mai e de mirare că la capitolul „lot” sunt prezentați jucători plecați de mai bine de o lună din Copou, precum Lung (trecut la Universitatea Craiova), Martac, Bouhenna, Buș (a jucat deja la Corvinul) ori Allanzinho, sau că un film postat pe pagina Politehnicii înaintea meciului cu Sepsi arăta echipamentele ieșenilor boțite. Boțite rău!

Tony se ia de LPF!

  • Rezerve neutilizate la oaspeți au fost Ailenei, Niga, C. Silva, G. Soares, Atanaskoski, D. Ciobanu, M. Tănasă.
  • Banderola de căpitan de echipă la Poli a fost purtată de Bordeianu și Roman.
  • În ambele reprize au fost acordat câte două pauze pentru hidratare.
  • Tony a făcut un apel către LPF pentru a nu mai programa meciurile la ore la care căldura este „inumană”, tehnicianul spunând după meci că e „mort” din cauza vremii.
  • Luca Mihai a bifat primele minute oficiale după accidentarea gravă pe care a suferit-o în sezonul trecut, în timpul meciului cu Dinamo. Internaționalul de tineret a purtat o cască pentru protecția capului. La Sepsi, Oteliță a purtat o mască de protecție a feței.
  • Poli a revenit acasă imediat după meci, începând de azi urmând a fi pregătit duelul cu FC Botoșani, din etapa a II-a, care va avea loc vineri, de la ora 18:30, în Copou.

Declarațiile tehnicienilor

  • Bernd Storck: „Nu sunt mulțumit de jocul nostru. Am controlat meciul, dar nu am avut ocazii clare de a înscrie. Am fost norocoși, pentru că Poli a avut multe situații de a marca. Putea fi un egal. Era normal să fie greu, la primul joc de după vacanță. Băieții au dat totul, dar se poate și mai bine”.
  • Tony: „Când pierdem, suntem frustrați, sunt trist. A fost un meci frumos, echilibrat. Am întâlnit o echipă bună, cu antrenor bun, care a păstrat scheletul de anul trecut, puternică acasă. Majoritatea meciului am fost egali cu ei, detaliile au făcut diferența. Am avut multe oportunități, însă am ratat, prea mult, iar portarul lor a făcut un meci extraordinar, a fost decisiv. Băieții au alergat, au luptat, chiar dacă pe teren a fost insuportabil de cald, am arătat foarte bine, nu au fost crampe”.
Etichete: fotbal, Iasi, Politehnica, Sepsi

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii