LIVE-TEXT Meci important în Copou. Poli câștigă după ce oaspeții au ratat un penalty și li s-a anulat un gol

luni, 21 octombrie 2024, 03:14
4 MIN
 LIVE-TEXT Meci important în Copou. Poli câștigă după ce oaspeții au ratat un penalty și li s-a anulat un gol

Poli Iași este obligată astăzi să câștige dacă nu vrea să-și complice inutil situația și așa nu foarte confortabilă pe care o are în eșalonul de elită al României.

Unirea: Rusu – Medina, Antoche, Pospelov, Toma – Coadă, Pacionel – Aganovic, Afalna, Vlăsceanu – Gele. Antrenor: Adrian Mihalcea Arbitru: Radu Petrescu

Articolul INIȚIAL

Aflată foarte aproape de zona roșie a clasamentului, trupa ieșeană este condamnată la victorie și ca urmare a faptului că joacă acasă cu un adversar considerat aproape în unanimitate de oamenii de fotbal din țară drept cel mai modest din Liga I.

Unirea este o grupare cu un buget redus și, consecință firească, cu un lot fără valori, care nu a fost întărit solid în vară, după promovarea în primul eșalon, premieră pentru fotbalul din Slobozia. În plus, ialomițenii sunt și în criză, ei obținând un singur punct în ultimele patru etape.

Poli, friptă cu „ciorba” Gloria Buzău, cealaltă nou-promovată, care a bătut în Copou, trebuie însă să sufle în „iaurtul” Unirea pentru a nu apărea o nouă surpriză neplăcută. Așa cum s-au întâmplat în cazurile formațiilor Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe, care, subestimând dăruirea grupării din Slobozia, au pierdut acasă în acest sezon.

Declarativ, gazdele au dat asigurări suporterilor că vor trata cu maximă atenție duelul de azi în care, firesc, nu se gândesc decât la victorie. În sensul amintit s-a pronunțat mai multe voci, între care și cea a antrenorului Emil Săndoi, care s-a arătat foarte mulțumit de modul în care echipa pe care o pregătește a reacționat în ultimele două săptămâni, în care campionatul a fost întrerupt, ca urmare a acțiunilor echipelor naționale.

Optimismul ieșenilor este alimentat și de faptul că tot lotul este apt, Poli fiind ferită de suspendări ori accidentări.

Imediat după meciul cu Unirea, Politehnica va pregăti celălalt meci oficial pe care-l va mai disputa în această săptămână, cel cu Petrolul Ploiești, care este programat sâmbătă, de la ora 16:00.

Formațiile probabile

Poli: J. Fernandez – Todoroski, Guilherme Soares, Samayoa, Ispas – Gouet, Bordeianu – Gheorghiță, Roman, V. Ghoerghe – Kamberi.

Unirea: D. Rusu – Medina, Antoche, Pospelov, C. Toma – Coadă, Pacionel – Aganovic, Afalna, Vlăsceanu – Gele. (Ovidiu Minea)

 

Citește și: 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii