FOTBAL Poli a pierdut, nemeritat, ultimul meci al anului și a cam pus punct campaniei de promovare

sâmbătă, 13 decembrie 2025, 14:30
4 MIN
 FOTBAL Poli a pierdut, nemeritat, ultimul meci al anului și a cam pus punct campaniei de promovare

CSC Șelimbăr – Politehnica Iași 2-1 (2-0), la Cisnădie, în etapa a XVII-a a Ligii a II-a de fotbal.

Șelimbăr: Măluțan – Tud. Ivan, Wiktorski, Natea, S. Șerban – Al. Luca (73 Ayine), Rob. Boboc – D. Benzar (73 Jurj), And. Șerban (65. R. Gherman), P. Petrescu (85 Giafer) – Bucuroiu (85 Lenghel).

Antrenor: Eugen Beza.

Poli: J. Fernandez – Opriș, Cestor (46 Istratie), Șeroni, A. Dumitru (46 Pojar) – Ofori (85 Hrib), Vidakovic (70 Jipa), R. Farcaș, Ștefanovici – Ghindovean (46 Tiehi) – S. Camara.

Antrenor: Tibor Selymes.

Cartonașe galbene: Benzar (57), Natea (64, 65), Ayine (86) – Farcaș (87), Istratie (90+1).

Cartonaș roșu: C. Natea (65).

Arbitri: Vasile Buzea; Daniel Humița, Daniel Călin.

1-0, min. 33: șutul lui Bucuroiu a fost respins de Fernandez, A. Șerban a reluat în blocaj, mingea a ricoșat la D. Benzar, care a găsit ținta de la 14 metri;

2-0, min. 40: contraatac al gazdelor, finalizat de A. Șerban din careu, după o pasă a lui Petrescu;

2-1, min. 60: scăpat singur în lateral dreapta, Ofori a șutat în bară, mingea a ricoșat la Sekou Camara, care a reluat în plasă.

Ultima apariție oficială din acest an pentru Poli, cea de sâmbătă dimineață, de la Cisnădie, a fost plină de miză pentru o echipă ieșeană care a trecut prin multe momente delicate în ultima perioadă, din cauza problemelor financiare. Primind vineri cele trei salarii restante, cu câteva zile înainte de a se ajunge la a patra retribuție neachitată la timp, fotbaliștii ieșeni au încercat să treacă peste faptul că programul de pregătire al săptămânii a fost bulversat și să se impună pe un teren greu, despre care multe voci spun că nu ar fi trebuit omologat pentru Liga a II-a.

Start bun pentru Poli

Ținând cont de calitatea gazonului, meciul s-a transformat rapid într-un duel fizic, cu gazdele, care au dat 14 goluri în cele șapte meciuri disputate acasă, adaptate mai bine condițiilor de joc.

Astfel, după un prim act echilibrat, Șelimbăr a condus cu 2-0, rezultat neconform însă cu realitatea din teren, Politehnica dominând o lungă perioadă de timp și irosind ocazii importante.

Tonul partidei a fost dat de Bucuroiu (min. 2), Fernandez parând, replicile lui Ghindovean (șuturi puternice, din afara careului, în minutele 8 și 14) fiind anihilate apoi de Măluțan. Totodată, o reușită a lui Camara a fost anulată pe motiv de ofsaid. După o intervenție a lui Fernandez la șutul lui Petrescu (20), Poli a avut alte două oportunități importante de a deschide scorul, irosite de Ofori (25) și Camara (28). Ratările au fost plătite scump apoi…

Absența lui Inglada a dezechilibrat defensiva oaspeților

Defensiva Iașului, foarte bună în duelurile cu echipele de top întâlnite în precedentele trei runde, Chindia, Sepsi sau Corvinul, în care Poli a încasat un singur gol, la Sfântu Gheorghe, unde covăsnenii au avut un singur șut pe poartă, a fost depășită de două ori pe finalul primei reprize, într-un moment în care oaspeții erau la cârma jocului.

Fără stoperul de bază, Inglada, care, sătul de repetatele amânări legate de plata restanțelor, nu a vrut să se antreneze în această săptămână și să joace sâmbătă, apărarea oaspeților a cedat în minutul 33, când fostul jucător al FCSB, Daniel Benzar, a găsit drumul spre gol. Poli s-a avântat apoi prea mult, a lăsat culoare mari în apărare, astfel că peste șase minute, după un contraatac, Andrei Șerban a scris un neverosimil 2-0 pe tabelă, rezultat rămas la pauză.

Revenire insuficientă după pauză, când Șelimbăr a jucat în inferioritate jumătate de oră

Poli nu a căzut la pauză, când Selymes a făcut trei schimbări, și a încercat să întoarcă soarta partidei în actul secund, pe care l-a dominat cu autoritate, lucru confirmat și de statistici, toate în favoarea oaspeților: 7-1 la șuturi, 3-1 la încercări pe poartă, 1-0 la bare, 3-1 la cornere. Acest lucru a fost generat și de faptul că Șelimbăr a jucat aproape jumătate de oră în inferioritate numerică, după eliminarea lui Natea din minutul 65.

Iașul nu a profitat însă de omul în plus, deși redusese din handicap cu cinci minute înainte ca gazdele să rămână în zece, după reușita lui Camara. Conservarea rezultatului de 2-1 a fost generată de mai multe elemente: apărarea eroică a „călăreților roșii”, care au fragmentat des jocul, transformarea terenului spre o suprafață arabilă și impreciziei oaspeților, Ofori, de exemplu, irosind două bune oportunități de a egala, în minutele 79 și 81, Hrib ratând și el din poziție bună, în minutul 87.

Astfel, Poli s-a întors cu mâna goală de la Cisnădie, iar campania de promovare s-a cam terminat.

Poli e la șapte puncte de play-off cu patru runde înainte de finalul sezonului regulat

* Ultimul meci al etapei a XVII-a, FC Bihor – Metalul Buzău, are loc duminică, de la ora 11:00. Indiferent de rezultatul acestei partide, Poli va petrece sărbătorile de iarnă pe

locul X al clasamentului Ligii a II-a, la șapte de puncte de ultimul loc care duce în play-off, VI. Din sezonul regulat al eșalonului secund, care se va relua în jurul datei de 21 februarie, mai sunt de jucat patru runde.

* Căpitanul gazdelor, Ciprian Natea, a fost eliminat deoarece a primit două cartonașe galbene în același minut, 64. Primul a fost acordat pentru trageri de timp, al doilea – pentru proteste.

* Rezerve neutilizate la oaspeți au fost Niga, Elo, Lăcătușu și R. Gligor, Cuciureanu și Olaru fiind pe lista adițională.

* Politehnica a fost încurajată de doi fani.

* Fost la Iași în două rânduri, fundașul stânga Sorin Șerban a fost titular la gazde.

* Imediat după meci, Poli a intrat în vacanță, planurile pentru sezonul de primăvară urmând a fi făcute săptămâna viitoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii