FOTBAL Poli turează motoarele: 12 zile cu două antrenamente pe zi. Portarul format de Torino a plecat după ce a văzut că la echipă nu e antrenor specializat

duminică, 18 ianuarie 2026, 14:12
2 MIN
 FOTBAL Poli turează motoarele: 12 zile cu două antrenamente pe zi. Portarul format de Torino a plecat după ce a văzut că la echipă nu e antrenor specializat

Politehnica Iași va tura de luni motoarele după ce prima săptămână de pregătire din acest an a fost destinată testelor și reacomodării cu efortul. Conform oficialilor ieșeni, timp de 12 zile jucătorii antrenați de Tibor Selymes vor avea câte două antrenamente pe zi, la baza din Copou.

După cum v-am informat, din cauza crizei financiare, nu au fost găsite soluții pentru ca fotbaliștii să fie cantonați la un hotel din Iași. „Alb-albaștrii” vor mânca la cantina de la stadion și vor dormi în apartamentele în care locuiesc.

Lotul cu care va lucra

Selymes a anunțat lotul pe care se va baza în perioada următoare, în care vor fi „încărcate bateriile”. Acesta este compus din: Toma Niga, Ionuț Ailenei (revenit de la Ceahlăul Piatra Neamț), Matei Cuciureanu (portari); Ștefan Opriș, George Gligor, Carlos Inglada, Jose Elo, Tudor Pojar, Dragoș Plămadă, Alexandru Dumitru, Andrei Dinescu (fundași); Vladan Vidakovic, Ricardo Farcaș, Darius Ghindovean, Alexandru Hrib, Răzvan Gligor, Denis Ciobanu, Ștefan Ștefanovici, Kingsley Ofori, Dragoș Iancu, Răzvan Olaru, Marcos Sacară, Denis Andrei Bujor (21 ani, FC Voluntari – probe) (mijlocași); Bogdan Istratie, Sekou Camara, Jean Pierre Tiehi, Vlad Lăcătușu (atacanți).

Al 28-lea jucător din lot, Mohammed Umar, care a ajuns abia vineri seară în Iași, deși inițial anunțase că va sosi miercuri, va urma un program de recuperare după ce a fost operat în vară la ligamente. Conform estimărilor actuale, el ar putea să se antreneze normal peste o lună.

Banca tehnică e în aer

În perioada care urmează ar putea să mai apară în Copou jucători tineri, pentru a fi testați.

Portarul româno-italian Edoardo Alloj (19 ani, Giugliano, Italia 3), care fusese prezent la reunire pentru a da probe, a renunțat să mai stea în Copou după ce Poli nu a avut antrenor de portari în această săptămână!

Situația băncii tehnice era incertă și duminică, la prânz. Pe lângă faptul că nu are un colaborator care să pregătească portarii, Selymes nu are vreun „secund” calificat (Ovidiu Marius Mihalache nu are licență), iar preparatorul fizic, Ștefan Rusu (și el fără licență), de la Centrul de Copii și Juniori, este interimar. Șeful băncii tehnice ieșene spera însă ca situația să se rezolve, pentru a se putea lucra normal măcar începând de luni.

Pe lângă antrenamente, în următoarele două săptămâni Poli va disputa și patru meciuri amicale: miercuri, cu ACS USV Iași (Liga a III-a), duminica viitoare, cu Bucovina Rădăuți (Liga a III-a), pe 28 ianuarie cu o altă trupă din eșalonul trei, CSM Vaslui, iar pe 31 ianuarie cu FC Bacău (Liga a II-a).

Etichete: cantonamet, poli iasi

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii