Doi dintre jucătorii Politehnicii Iași nu se vor bucura de toată vacanța pe care o au de la echipa care și-a conservat locul în Liga I de fotbal. Asta deoarece au fost convocați la echipele naționale ale țărilor lor.
În această situație se află fundașul dreapta Todor Todoroski și fundașul central Nicolas Samayoa.
Todoroski (25 ani) va face parte din lotul cu care Macedonia de Nord va aborda partidele amicale din deplasare cu reprezentativele Croației și Cehiei. Acestea vor avea loc pe 3, respectiv 10 iunie. Jucătorul ieșean are șase selecții la naționala de seniori, la care a debutat în 2021, după ce ani buni a fost om de bază la selecționatele de juniori și tineret.
În ceea ce-l privește pe Samayoa (va face 29 ani în august), acesta va avea în perioada următoare un program la fel de încărcat ca la Poli! Reprezentativa Guatemalei, la care fundașul ieșean, care are 17 selecții și un gol, este „senator” în ultima perioadă, va juca patru meciuri în perioada următoare: pe 27 mai, acasă, cu Nicaragua, pe 6 iunie, tot acasă, cu Dominica, pe 8 iunie, în deplasare, cu Insulele Virgine Britanice și pe 14 iunie în Argentina. Partidele cu Dominica și Insulele Virgine Britanice sunt pentru runda a II-a a calificărilor la Campionatul Mondial, din grupa Guatemalei mai făcând parte Republica Dominicană și Jamaica.
Reunirea Politehnicii va avea loc pe 6 iunie. (Ovidiu MINEA)
Publicitate și alte recomandări video