FOTBAL: Prudenți, dar optimiști înaintea meciului cu Unirea Slobozia

sâmbătă, 19 octombrie 2024, 03:02
2 MIN
 FOTBAL: Prudenți, dar optimiști înaintea meciului cu Unirea Slobozia

Politehnica Iași a organizat vineri o conferință de presă la care au participat antrenorul principal Emil Săndoi și fotbalistul Julian Marchioni. Prinicpalul subiect abordat a fost meciul de luni, cu Unirea Slobozia, din etapa a XIII-a a Ligii I de fotbal.

Săndoi laudă Slobozia

„Toate meciurile sunt importante. Orice punct, orice gol marcat sau primit are o importanță deosebită în acest campionat, care e mult mai echilibrat decât celelalte. Întâlnim un adversar care chiar dacă nu a avut rezultate nemaipomenite în ultima perioadă s-a descurcat bine. La înfrângerile cu Dinamo sau Rapid se putea termina foarte bine cu orice alt rezultat, au fost jocuri cât se poate de echilibrate, la fel, ultima partidă, cu U Cluj, a fost pe muchie de cuțit. E o echipă incomodă în deplasare, unde au două victorii și un egal din șase partide. Au câțiva jucători cu experiență, un antrenor cu continuitate, care-și cunoaște foarte bine jucătorii, au și omogenitate” a spus Săndoi.

Tot lotul apt

Tehnicianul s-a arătat însă optimist că echipa sa se va impune luni. „Jucăm acasă, avem suportul spectatorilor, care sper să fie într-un număr cât mai mare și să suțină necondiționat echipa. Ne dorim un rezultat pozitiv. Sunt convins că nu va fi un meci ușor, dar trebuie să demonstrăm că suntem o echipă disciplinată, care știe ce vrea, realistă” a spus șeful băncii tehnice ieșene, care a confirmat informațiile oferite de „Ziarul de Iași” legate de faptul că Poli nu are nicio problemă de efectiv: „Sunt bucuros că accidentările ne-au ocolit, suntem tot lotul.

Singura problemă e cea legată de Omrani, trebuie să luăm o decizie, să clarificăm această situație (n.r. – atacantul încă nu este legitimat; chiar și dacă el va fi înrolat, nu va putea evolua decât în Cupă, nu și în campionat, în condițiile în care lista A a Politehnicii, depusă la Liga Profesionistă de Fotbal este completă). Probabil, la meciul de Cupă va fi apt de joc.”

Marchioni e la capacitate maximă

Săndoi s-a arătat mulțumit de modul în care echipa s-a pregătit în aceste două săptămâni de pauză competițională. „Nu am absolut nimic ce să reproșez jucătorilor pentru cum s-au pregătit. Am văzut în fiecare antrenament implicare, preocupare, ingrediente care contează foarte mult”.

Marchioni, care a spus că este sută la sută recuperat după problemele de sănătate pe care le-a avut, a spus:

„Meci foarte dificil. Fiecare meci e dificil în acest campionat, trebuie să fim atenți 90 de minute. Vrem să câștigăm, să păstrăm toate cele trei puncte”. Partida dintre Poli și Unirea va începe la ora 18:30.

 

Citește și: 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii