anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 07.12.2022

FOTBAL - Se turează motoarele la Politehnica Iaşi: trei achiziţii notabile în Copou

GALERIE
transferuri_Poli_Iasi_iunie_2022
  • transferuri_Poli_Iasi_iunie_2022
- +

Politehnica Iaşi a spart sâmbătă gheaţa, gruparea ieşeană făcând primele mutări ale verii. Poli a anunţat achiziţionările jucătorilor Gabriel Vaşvari, Răzvan Tincu şi David Ciubăncan. Primii doi au jucat ultima dată la Sepsi Sfântu Gheorghe, iar ultimul vine de la Şoimii Lipova (locul III în Seria a VIII-a a Ligii a III-a).

Mijlocaş central defensiv, Vaşvari, care împlineşte 36 de ani pe 13 noiembrie, s-a format în oraşul natal, Zalău, şi a mai fost legitimat la U Cluj, FC Botoşani şi ACS Poli Timişoara. El are 428 de jocuri în primele două ligi ale României.

Născut la Satu Mare, Tincu (35 de ani pe 15 iulie) este un fundaş central care a mai jucat la Rapid II Bucureşti, FC Botoşani, Iaşi (2011-2013), Concordia Chiajna şi Doxa Katokopias (Cipru). La redebutul la Poli, fotbalistul va bifa a 400-a prezenţă într-un meci din primele două eşaloane în care a evoluat.

Atacantul David Ciubăncan (1,90 metri) este născut pe 10 februarie 2004, el fiind fiul fostului jucător Marius Ciubăncan, care a trecut şi pe la Poli. Remarcat în iarnă, când s-a pregătit în Copou, jucătorul a fost cumpărat de clubul ieşean, care mai are în vizor să aducă alţi doi tineri de la Liga a III-a. Este vorba de portarul Alexandru Dohotariu (născut pe 13 iunie 2002) şi fundaşul stânga Ştefan Ştefanovici (20 februarie 2002), ambii de la Sporting Juniorul Vaslui.

Reamintim, în sezonul 2022-2023, echipele de ligă secundă vor fi obligate să folosească pe tot parcurul meciurilor un jucător născut în 2002 şi unul născut în 2004.

Poli mai are în vizor şi achiziţionarea altor fotbalişti rutinaţi, achiziţionarea acestora urmând a fi făcută în zilele următoare. Principala ţintă a săptămânii este însă instalarea antrenorului principal, Claudiu Niculescu fiind la o semnătură de Poli.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Uniunea Europeană priveşte din nou către sud-est

Lucian DÎRDALA

Uniunea Europeană priveşte din nou către sud-est

În stilul consacrat al summit-urilor desfăşurate sub egida Consiliului European, se va încerca afişarea unei solidarităţi încurajatoare între membrii UE şi partenerii lor din sud-estul Continentului.

opinii

Umbra Regelui

Florin CÎNTIC

Umbra Regelui

Pe 5 decembrie tocmai am comemorat cinci ani de când Mihai I, ultimul monarh constituţional al României, ne-a lăsat mai singuri. După ură viscerală şi bocete ipocrite la catafalc a venit şi vremea uitării împotriva căreia nu putem lupta decât activând memoria scurtă. Ca de exemplu:

Arteziana Balenă din Puşkin

Radu PĂRPĂUȚĂ

Arteziana Balenă din Puşkin

Generaţii şi generaţii de studenţi, care au făcut facultatea în Copoul Iaşilor, desigur că ştiu ce este aceea Balena: fântâna arteziană din campusul Titu Maiorescu (zis de cei mai vechi Puşkin sau, cum zicea o... tovarăşă cu multe fuste - Puşchiu), având conturul unei balene sau, în fine, al unui peştoaice, din părculeţul de lângă căminele de fete de aici. 

Atât de rar - César Franck

Alex VASILIU

Atât de rar - César Franck

La 10 decembrie se vor împlini două secole de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi compozitori - César Franck. Aderenţa sa la tehnicile de scriitură clasice şi romantice, inventivitatea, ardenţa emoţională, frumuseţea temelor melodice impresionând instantaneu, imprimându-se definitiv în memorie sunt calităţi ce i-au asigurat autorului francez succesul în timpul vieţii şi pe parcursul timpului.

pulspulspuls

Olecuţă de lecţie de gramatica limbii române pentru cei care-o agresează chiar de ziua ţării

Olecuţă de lecţie de gramatica limbii române pentru cei care-o agresează chiar de ziua ţării

Ehehei, unde-s vremurile când, ca să intri la facultatea de drept, mâncai pe pâine manualele de gramatică a limbii române? 

Caricatura zilei

Austria vrea

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.