Politehnica Iași s-a umplut de rușine sâmbătă, în etapa a VIII-a a Ligii I de fotbal, trupa antrenată de Anthony „Tony” Da Silva cedând la Sibiu cu un uluitor 2-6 (1-4) în fața unei formații mediocre a campionatului, FC Hermannstadt.
Pe lângă proporțiile scorului, deranjantă a fost atitudinea etalată de Poli, care nu a arătat un dram de ambiție, de dorință, în locul acestora apărând gafe elementare, incompatibile cu statutul de fotbalist profesionist.
Incredibilă a fost prestația defensivei ieșene, formată parcă nu din jucători, ci din jaloane! Jaloane cu care echipa sibiană care, probabil, a transpirat mai mult la antrenamente decât în duelul cu Iașul, s-a distrat efectiv.
Defensiva, om cu om
Portarul Fernandez a bifat un nou meci în care a fost ezitant și a greșit mult, Guilherme Soares și Claudio Silva au arătat de ce în sezonul trecut s-au luptat pentru evitarea retrogradării din liga a doua portugheză, ultimul fiind de decor la patru (!) goluri ale gazdelor, la fel ca un alt fundaș aerian, Atanaskoski, în timp ce Samayoa nu a fost deloc în meci. Din păcate pentru Poli, nici scutul de la mijloc, din fața apărării, nu a funcționat. Gouet pare că e fratele mai mare al fostului atacant vasluian Temwanjera (42 de ani, conform datelor prezentate la sosirea în România), nu că are 26 de ani, iar înlocuitorul lui, Miskovic, a fost, din nou, lent, rigid.
Schimbări ciudate
Randamentul catastrofal al apărării nu are cum să nu fie imputat și fostului fundaș, Tony. Incapabil de a organiza eficient defensiva, tehnicianul portughez a mai și surprins, neplăcut, cu schimbările făcute în minutul 28, când Itu a fost introdus fundaș dreapta, deși în vară s-a spus că Ispas, de meserie fundaș stânga, poate fi folosit și pe celălalt flanc. Totodată, Samayoa, slab, dar mai incisiv decât Silva, a fost fundașul central sacrificat în minutul 28, când Guilherme, improvizație ca fundaș dreapta, a trecut în centru, lângă conaționalul lui.
De ce nu s-a întărit defensiva în vară?
Cu „zestrea” acumulată la Sibiu, Politehnica a ajuns la 15 goluri primite în primele opt runde, o medie (mult) prea mare, de aproape două goluri încasate pe meci. Se confirmă, astfel, din nefericire, previziunile Ziarului de Iași legate de faptul că Poli nu a fost inspirată în vară, când nu a pornit de la securizarea „fundației”, în suferință și anul trecut. Să ne reamintim, și în sezonul trecut Todoroski a făcut multe meciuri slabe, tandemul Samayoa – Ilie a avut multe greșeli, iar Ispas a fost de nerecunoscut după accidentare. În loc să betoneze o defensivă în suferință, după mutările din vară Iașul a ajuns să nu aibă dublură pe postul de fundaș dreapta și să sufere și mai mult în partea centrală, stoperii aduși de Tony, Guilherme și Silva, fiind încă departe de rigorile Ligii I. În plus, pe stânga Atanaskoski demonstrează că mai există campionate mai slabe ca al nostru, cel albanez, de unde a venit.
Buni pe flancuri în atac
Dacă defensiva a fost sub orice critică, Poli a avut restanțe și pe plan ofensiv, în ciuda faptului că a dat două goluri în deplasare. Asta și pentru că Bordeianu a făcut cel mai slab meci din acest sezon, Roman a continuat parcursul cenușiu din actualul campionat, iar lentul Kamberi a fost pradă ușoară pentru „pensionarii” Ionuț Stoica (face 37 de ani în ianuarie!) și Găman (36 de ani în februarie). Ceva raze de bine au apărut de pe flancuri, aripile Gheorghiță și Teixeira conlucrând la primul gol, înlocuitorul primului, Ștefanovici, semnând a doua reușită. Apoi, Tailson, intrat în ultimele 30 de minute, a fost și el activ, la fel ca Harrison, mult mai viu ca vârf decât Kamberi.
Statistica nu ține de foame
Revenind la Tony, pe lângă faptul că nu a fost în stare să-și capaciteze jucătorii și să asigure o minimă organizare echipei, acesta a dat și tonul unui joc ineficient. Astfel, Poli a avut posesia, lipsită însă de incisivitate (boală de pe vremea predecesorului portughezului, Leo Grozavu) – 53%, a pasat mai mult (521-463, 460-395 la pase precise), a șutat mai mult (19-15), a avut același număr de cornere, trei, precum FC, dar a pierdut clar, net, la un scor corespunzător realității din teren. Asta și pentru că gazdele au fost mult mai precise (7-6 la șuturi pe poartă, șase din cele șapte încercări ale Hermannstadt fiind concretizate), antrenorul ardelenilor, Marius Măldărășanu, pragmatic, atent, bătându-l net pe Tony.
La acest moment, Poli, în corzi, este salvată de întreruperea campionatului, pauza trebuind să fie gestionată cu cap dacă Iașul nu vrea să rămână țintuită în zona roșie a clasamentului, acolo unde se află acum, și să transpire în fiecare etapă cu gândul la retrogradare.
Publicitate și alte recomandări video