Fotbal, ziua decisivă – ACSM Politehnica pleacă azi din Iași cu avionul pentru meciul capital de mâine, cu Metaloglobus. Gândurile lui Miriuță
ACSM Politehnica Iași pleacă astăzi, la prânz, cu avionul, la București, pentru meciul de duminică, de la Clinceni, cu Metaloglobus București. Partida, decisivă pentru un loc în Liga I de fotbal, va începe la ora 21:00.
În manșa tur a barajului, cele două echipe au încheiat la egalitate, 1-1 în Copou.
În această săptămână, antrenorul ACSM, Vasile Miriuță, a prezentat gândurile cu care va aborda meciul:
„Prea multe nu-s de spus. De o lună de zile, tot vorbim… E mai bine să vorbim mai puțin și să facem mai mult. Nu ne-a convenit egalul din prima manșă. Am avut șapte ocazii, n-am marcat nici din penalty. Penaltiul se mai ratează, au ratat și alți jucători. Nu pot s-i iau gâtul nici lui Roman, nici lui Bordeianu, care a ratat cu Petrolul, sunt doi jucători foarte importanți, își doresc să câștigăm. E frustrant, pentru că am avut jocul în mână, dar n-a fost să intre mingea în poartă”.
Tehnicianul a spus că a lucrat mult la capitolul psihic:
„Mai mult am fost pedagog decât jucător în ultima lună, Așa mult cât am vorbit cu jucătorii aici nu am vorbit în 15 ani de antrenorat. Trebuie să facem și asta ca antrenor, să ridicăm moralul jucătorilor. Le-am spus, printre altele, că cel mai mare premiu e salvarea echipei, care le aduce automat încă un an de contract”.
Miriuță a mai precizat că tensiunile dintre jucătorii români și cei străini s-au aplanat: „Au fost niște nervi după meci, i-am lăsat să discute între ei. Eu le-am zis, aici nu există români și străini, am jucat și eu în străinătate, există o singură echipă, Poli Iași. După discuția dintre români și străini, am simțit că a reapărut acea dorință de victorie. Sută la sută vor arăta asta duminică!”
Șeful băncii tehnice ieșene a continuat să fie optimist în privința deznodământului barajului:
„Eu gândesc pozitiv, nu mă gândesc la retrogradare, deși, ca antrenor, când începe jocul, sunt lucruri pe care nu le pot controla. Am încredere în băieți. Știu că și ei își doresc foarte mult să joace și la anul în Divizia A și vor demonstra asta duminică. Eu știu foarte bine ce-mi doresc și sunt sigur că și ei știu ce-și doresc”.
ACSM Politehnica va efectua ultimul antrenament dinaintea partidei în această seară, la Domnești.
Publicitate și alte recomandări video