Fotbalul ca fabrică de iluzii

Probabil că săptămâna asta de toamnă târzie care tocmai a trecut a fost apogeul jumătății a doua a anului 2024 în materie de fotbal. Cumva atipic, în deschiderea show-ului a fost fotbalul cel mare, fotbalul internațional, care ne-a desfătat ochiul cu spectacol și sufletul cu mituri sfărâmate.

Primul dintre mituri a fost cel numit Real Madrid. În mod cert, nu putem să plângem la catafalcul unui club care s-a generat și s-a regenerat de atâtea ori. Altfel, n-ar fi ajuns la cel mai dominant traseu dintre echipele de club de pe această planetă. Realul în versiunea „Florentino Perez reloaded” pare a fi depozitarul condoleanțelor și, victimă oarecum inocentă este venerabilul și onorabilul domn Ancelotti, care n-a avut prea multe de construit în ograda „Bernabeu”. Pierderea „Balonului de Aur”, la pachet cu ultimele două umilințe din catedrala fotbalului castilian, a fost un șoc prea mare chiar și pentru don Florentino, uimit că strategia sa infailibilă în business nu se aplică în păcătosul ăsta de fotbal. Și când concluzia asta apare cu repetiție, se pare că buba e mare. Mare și purulentă. Strict fotbalistic, criza Realului este la motoare și nu pe scenă, acolo unde Vinicius dă din buric și Mbappé dă din umeri. Vorbind pe de lături, binomul ăsta seamănă teribil, la altă scară, cu cel de la Craiova: Ivan-Mitriță. Diferența este în sensul vectorului: la Madrid nou-venitul e păgubașul, la olteni e invers. Problema la Real este doar că Toni Kroos s-a retras și că Luka Modric respiră greu. Probabil de asta nici Bellingham nu mai este „Hey Jude”, dar pare-se că don Florentino nu prea pare interesat de sânge proaspăt în uzina vie, ci numai de sclipiciurile din avanscenă.

Tot două eșecuri la pachet a suferit și Guardiola la ManCity. Nici lui nu avem de ce să-i cântăm prohodul, dar cam prea multă mulțime s-a săturat de posesia aia enervantă. Nu împărtășim ideea că doar naivii (a se citi proștii) mai cred în posesie. Posesia e bună pentru o echipă care ține de un rezultat favorabil în fața unui adversar superior, deși prezintă și atunci riscuri. E mult mai convenabil să încerci să ții de minge, decât să te baricadezi în careu, să bubui mingi în tribune și să te tăvălești pe jos de dureri în cot. Dar posesia de dragul posesiei a cam devenit enervantă. „Tiki-taka” a avut farmecul ei la Barcelona, cu dirijorii ei de geniu din teren, lui Messi, Xavi și Iniesta nu trebuia să le explici prea multe, jocul ăsta îl aveau în sânge. Cei trei au făcut ca tiki-taka să fascineze mulțimile. Dar se pare, ca și în cazul spaniolului Perez, că nici catalanului Guardiola nu i-a venit mintea românului cea de pe urmă. Tiki-taka lui n-a făcut purici nici în Bavaria, nici in Engliterra, ci a rămas doar cu urme care resuscitează dorul de Leo, de Xavi, de Andres… Deocamdată, un alt nebun parcă din alte vremuri, Simone Inzaghi de la Inter ne-a arătat că moaștele resuscitate ale defunctului catenaccio sunt, uneori, mai salutare decât nesfârșita posesie guardiolescă…

Trecând peste tribulațiile și metempsihozele Ligii Campionilor nu putem trece și peste Europa League acolo unde FCSB, echipă care continuă din punct de vedere strict competițional Steaua de altădată, dar n-are voie să-i folosească numele, ne uimește încă și mai mult. Nu am agreat câștigarea ultimului titlu de către FCSB, deoarece se „legifera” stilul binecunoscut al patronului Gigi Becali, care făcea și face formula de start și ordona(ează) schimbările. Becali a înțeles că schimbările de antrenor și jucători pe bandă rulantă nu pot construi nimic. Acum, dorința infatigabilă de bani a patronului a dus la construcția unei formule cu jucători preponderent români, care să aducă premiul în bani promis de FRF. Între disprețul de acum câțiva ani față de tinerii autohtoni și atitudinea din prezent este o diferență majoră. FCSB nu mai e o loterie, ci o structură stabilă, care deocamdată începe să producă rezultate. Până și vorbăraia fără noimă despre luptă și războinici a latifundiarului începe să dea rezultate, iar capriciile lui Gigi intră în „zgomotul instalației”, fiindcă toți s-au obișnuit cu ele. Firește, în Europa League versiune-nouă, drumul e de-abia la jumătate, și firește că foarte curând politica pumnului în masă și a comenzii unice ca la armată își va arăta limitele, dar deocamdată, vistieria clubului y compris a lui Becali se umple cu bani și de la UEFA, și de la FRF, iar la orizont se pot arăta niște tunuri bune de mercato.

N-aș vrea să se înțeleagă de aici aberația că Becali poate fi un exemplu de urmat pentru Florentino Perez, sau Charalambous pentru Guardiola. Doar că meandrele fotbalului nu pot fi explicate prin demonstrații logice. Ce e bătut azi în cuie poate fi praf a doua zi. Sau măcar la următoarele meciuri ale lui Real, City sau FCSB.

Publicitate și alte recomandări video