FOTO - Campania de Crăciun a „Ziarului de Iaşi”: Cum îi putem ajuta pe cei 111 copii din Ursoaia, Avântu şi Româneşti
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 22.01.2022

FOTO - Campania de Crăciun a „Ziarului de Iaşi”: Cum îi putem ajuta pe cei 111 copii din Ursoaia, Avântu şi Româneşti

GALERIE
foto DAN LUCA 0006
  • foto DAN LUCA 0006
- +

Cei 111 copii de grădiniţă şi clasele primare din satele Ursoaia, Avântu şi Româneşti îl aşteaptă în acest an pe Moşul cel Bun să le aducă ghetuţe îmblănite din piele, căciuliţe şi mănuşi. Ieşenii se pot alătura tradiţionalei Campanii de Crăciun a Ziarului de Iaşi, cu donaţii atât la sediul redacţiei, cât şi în contul deschis special în acest scop de către Şcoala Româneşti, iar împreună să reuşim să le aducem un zâmbet celor mici cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

 Aproximativ 10% dintre copiii înscrişi la şcolile din comună sunt daţi în plasament unor familii din localitate, în multe alte familii sursele de venit sunt din agricultură şi sunt părinţi care lucrează cu ziua la familii mai înstărite pentru a putea pune câte ceva în pacheţelul copiilor la şcoală. Româneşti este o comună cu sate îmbătrânite, iar familiile tinere se chinuie să chibzuiască cât mai bine bruma de bani pe care o câştigă. Pentru multe case, bradul de Crăciun este ultima grijă. Lemnele de foc, pâinea şi ceva de aruncat în oala de pe foc sunt preocupările zilnice.

Cititi si: Moş Crăciun ajunge astăzi la copiii din Lungani. Sacul, plin de ghetuțe, fulare, mănuși și dulciuri

În fiecare an, Ziarul de Iaşi ajunge cu daruri de Crăciun în şcoli din localităţi vulnerabile din judeţ şi încercăm, alături de cititorii noştri şi de oamenii cu suflet mare, să le facem sărbătorile de iarnă mai fericite unor copii pentru care Moş Crăciun există de multe ori doar la televizor. Anul acesta ne dorim să îi facem fericiţi pe piticii de la Ursoaia, Avântu şi Româneşti, dar pentru a face acest lucru avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. Cei care doresc să se alăture campaniei pot dona produse alimentare neperisabile sau îmbrăcăminte pentru familiile nevoiaşe din comună, ori pot face donaţii în bani la sediul redacţiei sau în contul deschis de către Şcoala Româneşti.

Cititi si: Ziua cea mare! Pachete deosebite pregătite de copiii de la grădinița 14 și USLIP

La sediul redacţiei vom strânge toate ajutoarele primite. De asemenea, vom merge la companiile producătoare de încălţăminte din judeţul Suceava (în ultimii ani am ales „Marelbo”) pentru a cumpăra la preţuri de producător ghetuţele şi bocănceii pentru copii. Ziarul de Iaşi va publica în fiecare zi numele celor care se alătură Campaniei, pentru a asigura transparenţa fondurilor strânse, la fel cum a făcut în fiecare an. Haideţi ca împreună să aducem un strop de căldură în inimile unor copii care nu şi-au pierdut încă speranţa că Moş Crăciun există!

Ce am reuşit împreună în campaniile din anii trecuţi

Ziarul de Iaşi organizează campanii umanitare de Crăciun de aproape două decenii, iar în ultimii cinci ani, din 2016, am mers în şcolile din localităţi vulnerabile unde i-am încălţat şi îmbrăcat pentru iarnă pe toţi copiii. În 2016 am ajuns la „piticii” de la Lungani, comuna Voineşti, unde ghetuţele îmblănite din piele au venit pentru cei mai mulţi copiii ca o salvare. În ziua în care le-am dus cadourile, deşi căzuse deja o palmă de zăpadă, am găsit elevi care veniseră la şcoală în sandale. Alte încălţări nu aveau, iar ghetuţele achiziţionate cu sprijinul ieşenilor mărinimoşi au fost cel mai frumos dar.

Cititi si: IMAGINI ALE BUCURIEI! Copiii din Scoposeni vă mulţumesc pentru darurile trimise

În 2017, Campania s-a desfăşurat la Bojila, comuna Mădârjac, iar numărul mare de ieşeni care au donat atunci în campanie ne-a ajutat să le luăm cadouri şi copiilor din satul alăturat, Frumuşica. 104 pachete de Crăciun pe care le-am putut pregăti cu sprijinul celor care au înţeles că sunt copii pentru care sărbătorile de iarnă înseamnă de multe ori doar frig şi vise care nu se îndeplinesc.

Cititi si: Ziua cea mare pentru copiii din Alexeni pe care i-ați ajutat! Vine Moș Crăciun

În 2018 le-am cumpărat, cu sprijinul donatorilor, ghetuţe noi copiilor din Scoposeni, Gorban. Atâta bucurie le-au făcut darurile primite din partea ieşenilor încât elevii au venit până la Iaşi, la sediul redacţiei Ziarul de Iaşi, să îi colinde pe cei care le-au făcut Crăciunul mai cald.

Moş Crăciun a ajuns în 2019 la Alexeni, Ţibana, şcoală de care am aflat atunci când profesorul de sport din unitatea şcolară începuse să strângă bani pentru organizarea unei excursii. Cei mai mulţi dintre elevii din localitate nu ieşiseră niciodată din comună, nu văzuseră nicioadată blocuri şi doar câţiva au ajuns până la Iaşi. Din cei aproape 100 de elevi doar unul singur ieşise din judeţ atunci când probleme de sănătate l-au obligat să meargă la un spital din Bucureşti.

Cititi si: Azi mergem cu daruri la Cioca Boca: două camioane pline-pline. Lista cumpărăturilor!

Anul trecut, în 2020, Ziarul de Iaşi, alături de donatorii campaniei, le-au dăruit copiilor din satul Cioca-Boca, Şcheia, un Crăciun de neuitat, iar în desaga Moşului cel Bun au încăput, pe lângă ghetele de iarnă promise, şi geci, hăinuţe, dulciuri şi jucării. Haideţi ca şi în acest an, împreună, să le aducem un zâmbet de Crăciun unor copiii mai puţin norocoşi!

Cum putem să-i ajutăm

Cei care doresc să ofere un ajutor, oricât de mic, în această campanie sunt aşteptaţi la sediul redacţiei, bd. Nicolae Iorga nr. 35 (vis-a-vis de Gara Internaţională). Mai multe detalii, la telefon 0232/271.271. La acelaşi număr, firmele pot obţine detalii despre eventualele contracte de sponsorizare, care pot fi necesare în aceste situaţii, şi care pot fi transmise, la cerere, prin email sau fax. Donaţiile pot fi făcute şi direct către Şcoala Gimnazială „Ioanid Romanescu”, Româneşti, în contul: RO75BRDE240SV55118712400, deschis la BRD-GSG.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Avem selecţioner!

Nicolae GRECU

Avem selecţioner!

Dinspre conclavul de la „Casa Fotbalului” se iţesc dâre de fum alb, numai că cine e alesul rămâne un mister.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Autorul prezintă în continuare procesul rapid de dispariţie a ţărănimii prin colectivizarea comunistă a agriculturii, aşa cum l‑a perceput în propria copilărie.

Din bucătăria rugăciunii

pr. Constantin STURZU

Din bucătăria rugăciunii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat 2022 ca fiind "Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi "Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama şi Paisie de la Neamţ”. De fapt, şi când vorbim despre sfinţii isihaşti, tot despre rugăciune vorbim. Adică despre ceea ce ne orientează spre Dumnezeu.

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

„Când teoria matematică este arbitrul suprem al adevărului, devine dificil să vedem diferenţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă. Rezultatul sunt oameni precum judecătorul din procesul lui Evangeline Adams sau Fiul Raiului din China antică, care au încredere în exactitatea matematică a teoriilor fără a lua în considerare performanţele lor - care confundă matematica cu ştiinţa, raţionalitatea cu realitatea.” (Levinovitz, 2016)

pulspulspuls

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Veşti noi pe astăzi, stimaţi telespectatori, multe “bombă”, despre noua împărţeală de posturi de şefi regionali din Moldova, la instituţiunile ce au sediul, multe din ele, taman la Iaşi. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X