anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 13.08.2022

FOTO: Ce simt și ce visează absolvenții de nota 10 din Iași după Evaluarea Națională 

GALERIE
elevi de 10
  • elevi de 10
- +

Cu un număr de 23 de absolvenţi de gimnaziu cu media 10.00, Iaşul se află pe locul II în ţară, după Bucureşti. „Ziarul de Iaşi“ a stat de vorbă cu o parte din aceşti „zecişti“. Ce visuri au ei? Unde îşi doresc să studieze mai târziu? Unde se văd peste 20 de ani: în România sau în altă ţară? Pe larg despre aceşti copii deştepţi și frumoși, în rândurile de mai jos:

În urma afişării rezultatelor de la Evaluarea Naţională, Iaşul s-a clasat pe un onorant loc II pe ţară la numărul de medii de admitere de 10, după Bucureşti. Avem, astfel, 23 de zecişti, în timp ce Capitala, de 6 ori mai mare ca populaţie, are de doar 2 ori mai mulţi: 47. După Iaşi urmează Constanţa şi Argeş, cu câte 17 medii de 10, şi Bihor, cu 16 medii maxime. Pentru zeciştii ieşeni, examenul de la finalul clasei a VIII-a a fost mai mult o probă prin care şi-au învins emoţiile, şi nu un examen care să le pună probleme la capitolul cunoştinţe.

Teodora, singura zecistă din mediul rural

Prima pe lista rezultatelor este Teodora Buleu, o tânără frumoasă cu părul lung, ca de zână. Este singura zecistă din Iaşi care a absolvit o şcoală din mediul rural şi care demonstrează încă odată faptul că nu contează unde înveţi, atâta timp cât ai dăruire, inte­ligenţă şi profesori buni.

„Toate emo­ţiile pe care le-am avut au făcut ca examenul să pară mai greu, dar am reuşit să mă concentrez. Înainte de examen mi-am petrecut timpul mai mult citind decât studiind. Nu am exagerat cu învăţatul. Aş vrea să intru la «Racoviţă», la Ştiinţe ale naturii, deoarece pe mai departe îmi doresc sa dau la UMF în Iaşi, la Medicină. Aş vrea să devin medic pediatru deoarece îmi plac copiii. Legat de diagrama de la matematică, unde mulţi colegi au greşit, vreau să spun că eu am rezolvat-o din start, fără să mă gândesc că ar putea fi altfel; e vorba de logică“, spune Teo­dora, încă emoţionată.

O altă zecistă este Irina Rotaru, de la Colegiul Na­ţional, o fată care radiază de seninătate şi care uimeşte prin culoara părului său, un roşu intens, plin de limbi de foc când este scăldat în soare. Pentru ea examenul a fost, pe bună dreptate, „o apă de ploaie“, deoarece nu se aş­tep­ta ca subiectele să fie atât de uşoa­re.

„Pregătirea pentru examen a fost una intensă, aceasta având la bază toate orele de muncă din cei patru ani, îndrumate de profesori minu­naţi, care ne-au sfătuit şi ne-au ajutat să ajungem la asemenea rezultate. Examenul mi s-a părut unul uşor, am fost uimită de acest fapt înca de la primirea subiectelor, iar orele de muncă şi concentrarea mi-au adus acest rezultat. Îmi doresc să urmez în continuare Colegiul Naţional, un colegiu pe care am fost mândră să îl reprezint în aceşti 4 ani, şi pe care îmi doresc să îl reprezint în continuare. Voi urma profilul matematică-informatică, care sunt sigură că îmi va deschide calea mai apoi spre o facultate foarte bună, urmând să aflu mai multe despre ce îmi doresc să fac în viitor“, povesteşte Irina.

Andrei face lupte şi e microbist adevărat

Colegul ei, Andrei Lăpuşneanu, ab­solvent tot la Naţional, nu poartă doar un nume cu greutate în istorie ci şi o minte sclipitoare şi o voinţă de fier. Pe lângă şcoală, face şi lupte, şi este un microbist adevărat.

„Subiec­tele mi s-au părut de nivel destul de scăzut, mă aşteptam la 10. Mă aşteptam la note cât mai mari, deoarece subiectele mi s-au părut uşoare, noi fiind şi la un nivel foarte înalt de pregătire, într-o şcoală de prestigiu, cu nişte profesori excepţionali. Vreau la profilul mate-info la Naţional, deoarece este al doilea cel mai bun colegiu din ţară. Pe viitor mă gândesc să mă înscriu la Facultatea de Infor­matică ori la Aviaţie, deoarece îmi do­resc să devin pilot. Sunt şcoli la Bu­cureşti, Constanţa, Timişoara… Îmi place să zbor, am zburat de multe ori, chiar şi până în China. Vreau să fiu pilot de avion comercial, nu de avion militar“, mărturiseşte Andrei, spunând că şi-ar dori să ia 10 şi la „bac“, peste patru ani. 

Şi de la Colegiul „Negruzzi“ doi elevi au obţinut media maximă, şi vor intra cu 10 la liceu. Raluca şi Vlad sunt buni nu doar la şcoală, ci în tot ceea ce fac.

Vlad Stoica face şi sport de perfomanţă, iar în cursul zilei de ieri a participat la un concurs naţional de tenis la categoria A, de 16 ani. Am reuşit să vorbim însă cu mama lui, deoarece Vlad tocmai se pregătea de competiţie.

„Intră acum într-un meci de tenis, face performanţă, a îmbinat cartea cu tenisul şi a învăţat constant, nu doar în clasa a VIII-a, ci şi în clasa a V-a, a VI-a… Stăm cu emoţii acum. El face performanţă de 10 ani, a fost un elev bun tot timpul, nu a făcut pregătire în mod deosebit, a fost suficient că a învăţat la clasă. L-au ajutat de-a lungul anilor profesorii, în special doamna Camelia Gavrilă, care l-a sprijinit mereu, şi vrea să rămână la Negruzzi, la mate-info. Acum se axează pe turnee, avem unul la Curtea de Argeş, apoi în Austria. El spune că subiectele au fost medii, s-a bazat la română pe acurateţe şi simplitate, a făcut strict ce i s-a cerut, fără înflorituri, iar cu matematica el a mai cochetat, îi şi place“, spune mama lui Vlad.

„Vreau să rămân în ţară“

Colega lui Vlad, Raluca Munteanu, va rămâne să facă liceul tot la „Ne­gruzzi“, şcoala sa de suflet. Despre evaluarea naţională, tânăra mărtu­riseşte:

„Subiectele mi s-au părut simple, dar cu un nivel de dificultate mai ridicat ca cele de anul trecut. M-am pregătit pentru acest examen în fiecare zi, câte trei ore pe zi învăţam, apoi făceam o pauză. După pauză mă ascultau părinţii. Vreau să rămân tot la Negruzzi, la mate-info intensiv engleză. Încă nu m-am gândit la o facultate, aş dori să rămân în ţară. Nu ştiu dacă neapărat la Iaşi, dar în ţară“, spune Raluca, care ieri se afla în drum spre Bucureşti, cu mama sa. „Într-o scurtă vacanţă“, după cum spune chiar ea.

De la Colegiul „Emil Racoviţă“ au obţinut media 10 patru elevi, printre care se numără şi Alexandra Cordu­nea­nu.

„În cadrul Colegiului «Emil Racoviţă» am beneficiat de bagajul de cunoştinţe necesar pentru a mă face să mă simt pregătită pentru Evaluarea Naţională, un examen ce mi s-a părut, astfel, uşor, dar echilibrat. Datorită distinsului colectiv de cadre didactice şi sprijinului părin­ţilor şi al colegilor mei, am descoperit reţeta succesului care s-a concretizat în media 10 la acest examen, dar şi a claselor V-VIII. De aceea, rămân şi dintr-a IX-a devotată liceului meu, în clasa de matematică-informatică intensiv engleză. De acolo, voi face facultatea de Medi­cina, căci anatomia este una dintre materiile mele de suflet. Sper că tot ce îmi propun să îmi îndrepte paşii cât mai aproape de reuşita deplină“, ne-a comunicat în scris absolventa de gimnaziu.

Calendarul admiterii

Cei mai mulţi dintre elevii ieşeni care au obţinut media 10 la evaluare şi 10 şi la media de admitere sunt de la Colegiul Naţional. Din cei 23 de zecişti, 15 sunt de la această şcoală.

„Suntem foarte bucuroşi de rezultatele din acest an, de copiii care au obţinut 10, dar şi de cei care au obţinut sub 10, deoarece din 180 de elevi, 150 au peste 9. Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele lor şi aşteptăm cu emoţie admiterea. Anul trecut elevii noştri s-au clasat tot pe locul doi pe ţară la numărul de medii de 10, însă atunci am avut doar 5 astfel de medii“, a declarat Cristina Vîlcu, directorul Colegiului Naţional.

Pe data de 5 iulie urmează să se afişeze rezultatele finale, urmând ca apoi să înceapă procesul de admitere. În perioada 8-12 iulie, absolvenţii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere, şi tot în această perioadă fişele vor fi introduse în baza de date computerizată. Pe 20 iulie, şcolile vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în unităţile din învăţământul liceal de stat din judeţ. Candidaţii vor putea depune dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizaţi în perioada 21 - 29 iulie. Potrivit metodologiei, media generală obţinută la Evaluarea Na­ţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat.

La Iaşi s-au înscris la Evaluarea Naţională 6.332 de elevi, din care un număr de 219 elevi nu s-au prezentat la examen, iar 1.164 de elevi dintre cei prezenţi au obţinut medii de admitere sub 5, adică aproape 20%.

Pe 1 iulie s-au depus şi contestaţiile, înre­gistrându-se un număr de 670 de contestaţii la limba română şi un număr de 488 de contestaţii la matematică. Inspectoratul Şcolar doreşte să atragă atenţia asupra faptului că unii elevi au depus contestaţie doar la un obiect, alţii la ambele, prin urmare acesta este numărul de contestaţii depuse, şi nu numărul elevilor care au depus contestaţii.

Zeciştii din Paşcani, premiaţi de Primărie cu câte 1.000 lei

Elevii merituoşi din Paşcani vor primi recunoaşterea primăriei municipiului de pe Siret. Consiliul Local Paşcani va lua în discuţie premierea şefilor de promoţie din şcolile gimnaziale din municipiu şi a 5 elevi care au absolvit clasa a XII-a. Premiile vor fi acordate unui număr de trei elevi ai Colegiului Naţional „Mihail Sadoveanu“, trei elevi ai liceului teoretic „Miron Costin“, doi elevi ai Colegiului Tehnic de Căi Ferate, doi ai liceului tehnologic „Mihai Busuioc“, doi ai liceului tehnologic economic „Nicolae Iorga“ şi câte unui elev de la şcolile gimnaziale „Iordache Cantacuzino“, Lunca Paşcani, Gâşteşti şi Sodomeni. Dintre elevii premiaţi, Adina Apostol, Ştefana Crăciun, Elena Grosu, Ana-Maria Lupoaea şi Andrada Pavel au absolvit cursurile cu media 10. La rândul său, Sara Iuliana Baroi, de la şcoala „Iordache Cantacuzino“, a câştigat locul I la concursul internaţional „Tinerii dezbat“ organizat în Dubai. Fiecare premiu va avea o valoare de 1.000 de lei.

Paula SCÎNTEIANU, Alex ZĂNOAGĂ

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV: Aflați care vor fi MEDIILE DE ADMITERE la liceele de elită din Iași!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.