
FOTO Cum arată șantierul de la Casa Pătrată pe dinăuntru? Prefectul Luciana Antoci: „Suntem în grafic. Ritm de lucru foarte bun”

Cele mai multe încăperi sunt „la roșu”. Lucrările de eficientizare energetică presupun îndepărtarea tencuielii până la structura de rezistență, respectiv până la cărămizile pereților.
Sala Mare a Palatului Administrativ, curtea interioară și holul clădirii sunt acum de nerecunoscut, dar la final Casa Pătrată va fi ca nouă
Într-un tur al șantierului de lucrări ce vizează eficientizarea energetică a Casei Pătrate, prefectul Luciana Antoci a spus că finanțarea a fost suplimentată pentru asigurarea schimbării integrale a tâmplăriei.
„S-a constatat că tâmplăria veche este de foarte proastă calitate și că nu poate să asigure eficientizarea energetică impusă de ghidul de finanțare PNRR. Vorbim de 60 la sută procent de eficientizare”, a precizat ea, adăugând că suma obținută este de 3,7 milioane de lei.
Consecința este că termenul de execuție va fi prelungit, dat fiind că suprafața vitrată este de 1500 mp. El nu va depăși însă luna iunie a anului viitor.
„Suntem în grafic și cu un ritm de lucru foarte bun”, a mai spus prefectul Iașului. Șantierul deschis cujumătate de an în urmă se află acum la 40 la sută din parcurs.
De la reprezentanții constructorului (ai firmei Katar Conneg) am aflat că din clădire a fost îndepărtată tencuiala veche, în total aproximativ 1500 de tone de moloz și materiale refolosibile (metal). Pe de altă parte, se lucrează deja la rețelele electrice și de climatizare, aproximativ 30 km de cabluri fiind în curs de amplasare în încăperile Casei Pătrate.
Publicitate și alte recomandări video