FOTO - Cum mi-am petrecut o parte din Ziua României: în vizită la un boschetar şi la Spitalul de Psihiatrie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

FOTO - Cum mi-am petrecut o parte din Ziua României: în vizită la un boschetar şi la Spitalul de Psihiatrie

GALERIE
romani necajiti2
  • romani necajiti2
- +

În ajun de 1 Decembrie, când fanfarele militare îsi lustruiau instrumentele pentru parade, armata română era gata să-şi prezinte noile achiziţii la Arcul de Triumf din Bucureşti, primarii din toată ţara îşi pregăteau discursurile şi mulţi dintre români îşi cumpărau din magazine steaguri tricolore pe care să le agaţe pe sârmele de rufe din balcon, am plecat în căutarea lui prieten, cu nume de campion, despre care nu mai ştiam nimic de o săptămână.

Leonard al nostru, al ieşenilor, nu e boxer, ci un fost boschetar. De câteva luni, locuieşte într-o garsonieră din Tătăraşi. Şi, încă şi mai recent, şi-a scos dovada că nu mai este boschetar, cartea de identitate, cardul plasticat care înlocuieşte hârtia provizorie pe care era scris în dreptul domiciliului “fără adăpost”.

Leonard de la Iaşi nu e sportiv de performanţă, dar e un campion al blândeţii. Un campion care povesteşte cum e să dormi în containere şi să te trezească dimineaţa nu ceasul deşteptător, nici alarma de pe telefon sau vreun cântat al cocoşului, ci saci de gunoi aruncaţi peste tine. Prin oraşele României, în ajun de 1 decembrie, mii de oameni pândeau momentul în care se pot strecura în subsoluri de bloc ca să poată dormi. Leonard îmi povestea, uneori râzând, alteori îngrijorat că, din subsolul lui, îi deranja pe „vecinii” de deasupra cu sforăitul lui mult prea sonor. Mai sonor decât îşi poate permite un boschetar să sforăie.

Am ajuns, căutându-l pe Leonard cel dispărut, în clădirea ruinată a fostului Spital de Dermatologie din Tătăraşi. Imaginea e dezolantă. Intrarea e străjuită de un telefon public portocaliu, uitat pesemne acolo, în momentul în care toate celelalte au fost strânse din oraş. O uşă care stă să cadă e mai degrabă un avertisment că nu trebuie să intri acolo. Iar persoanele cu nasul sensibil chiar nu ar trebui să o facă. Parterul e dezolant.

Peste tot sunt împraştiate bucăţi de sticlă spartă, ambalaje de băutură şi excremente umane. Intr-un zid se cască o gaură a unui fost ascensor pentru medicamente. O fostă bucătărie e dominată de un mamut de fiare ruginite – un aragaz industrial.

Pe o policioară dintr-o altă cameră, lângă un tub de neon, un cleştişor de prins părul în formă defluture alb mă face să nu mai dau importanţă dejecţiilor de pe podea. Plec, pentru că o mandarină scăpată pe a treia treapă a scărilor care duc spre etaj îmi dă speranţe că am putea să-l găsim pe Leonard acolo.

Rezilienţă

Călcăm cu atenţie peste cioburi, evităm excrementele şi dăm de un colţ de Românie în una dintre încăperi. Ca în toate celelalte camere, geamurile nu mai există. E frig, dar nu e vânt. Camera e mobilată. O saltea e străjuită de doi pereţi. Perne, plapumi, haine, o pătură întinsă pe jos drept covor, o măsuţă şi două fotolii, abandonate probabil la vreun container de gunoi, au ajuns să facă mai bună viaţa unui român. Dintr-o sacoşă aflată la “picioarele patului” se revarsă nişte cravate.

“Chiriaşul” nu e acasă şi prin lucrurile lui nu recunosc nimic de-al lui Leonard. Îmi încerc norocul la dreapta, pe un culoar, şi găsesc un alt adăpost. Alt stil de viaţă. Şi aici o pătură ţine loc de covor, dar se doarme pe o fostă canapea extensibilă, peste care a fost întins un cearşaf. E rupt şi nu tocmai curat. Peretele are urme lungi de ceară şi fum de la lumânarile care au fost lipite pe zid. Pe un geam, e lipită o iconiţă, iar la capul capul patului e o carte: Ivanhoe, de Walter Scott. Poliţia l-a găsit pe Leonard. E internat la Spitalul de Psihiatrie Socola.

1 Decembrie

Televiziunile vânează poveşti cu străini românizaţi, parade, petreceri. Pe reţelele de socializare se postează poezii patriotice, fragmente de istorie şi fotografiile cu oameni îmbrăcaţi cu ii. Eu mă întreb cine citeşte Ivanhoe într-o clădire părăsită din Tătăraşi.

A doua cameră de “boschetar” m-a impresionat. Avea cumva aspectul sobru al unei chilii. Pat, carte, urme de lumânări şi icoană. Pe drum, văd copii cu steguleţe tricolore în mână, maşini cu mici drapele care fâlfâie deasupra portierelor (şi care vor fi înlocuite în curând, cel mai probabil, cu coarne de cerb), pe sârmele din balcoane sunt prinse cu cleştişori de rufe steaguri. Am pus şi eu în geantă tricolorul.

E steagul pe care l-am luat cu mine în Olanda şi l-am arborat şi eu acolo, de vreo două ori. Vreau să duc o parte din Ziua României în clădirea părăsită în care un om fără adăpost citeşte o carte ferfeniţită, la lumina unor lumânări lipite pe pereţi, în oraşul culturii. Am luat cu mine şi câteva cărţi. Şi, oarecum ironic, un album ilustrat cu Iaşul, tipărit la comanda Primăriei în urmă cu câţiva ani şi ajuns cumva la mine. A costat mult, cu siguranţa, are foi lucioase, fotografii mari, copertă cartonată. Vreau să-l ofer unui om al străzii care probabil ştie Iaşul mai bine decât majoritatea ieşenilor. Cu o pătură de lână şi un cearşaf vreau să aduc un pic de confort chiliei de la Dermato.

Iulian. Rezilienţă, mască de protecţie şi inconiţă

Mergem direct la etaj, în „chilie”. Nu e nimeni acolo, dar vedem că cineva a mutat cartea din locul în care era ieri. În schimb, la celălalt dormitor uşa e închisă. Batem la uşa fără clanţă şi fără balamale dintr-o clădire părăsită şi ajungem să-l cunoaştem pe Iulian. Am uitat să-i zic la mulţi ani! Era în pat, dormea, dar ne primeşte în casa lui. Ar fi trebuit să fie la lucru, munceşte cu ziua, în construcţii.

Dar e 1 decembrie şi azi nu câştigă bani. “Sunt singur aici. În camera cealaltă mai stătea un bărbat, un prieten, e portar la Spitalul de Neurochirurgie. Dar a plecat. Au mai fost şi alţii, dar ne alungă poliţiştii. Eu de trei ani stau pe aici. Am 37 de ani şi de la 14 ani, de cand am plecat de la cămin, stau pe străzi”, povesteşte Iulian. “Veceu? Afară. Baie? Nici nu mai ştiu de când nu am făcut. Mai merg pe la centrale termice şi fac acolo câte un duş”.

Mie îmi atrage atenţia un perete pe care e lipit un fragment de ziar din care se vede un cuvânt dintr-un titlu: “Rezilienţă”.

În linie dreaptă, e agăţată o mască neagră de protecţie şi la câţiva centimetri distanţă de mască e lipită o iconiţă. Între timp, Iulian şi-a scos cartea de identitate şi se mândreşte cu ea: “Am dat 200 de lei ca să am buletin. Să mă ia cineva în spaţiu. Familie? Am un frate şi o soră, dar nu ţin legătura cu ei. Sunt căsătoriţi au familie, nu vor să ştie de mine. Prietenă am avut. Copilul meu are 15 ani, a fost luat de Protecţia Copilului şi a ajuns la o familie din Ţibăneşti. Nu l-am văzut de când avea trei ani. Fata, prietena mea, a plecat atunci în Spania”. “Îmi place să citesc, dar nu orice. Filosofie”, spune Iulian, pe care l-am invitat să folosească el lucrurile din “chilie”, dar nu îşi poate opri o exclamaţie de admiraţie când răsfoieşte albumul despre Iaşi: “E tare!”.

Am scos tricolorul, am făcut o poză cu Iulian şi i-am spus că am vrut să aduc ziua României acolo. Ce şi-ar dori de ziua României? “Un loc de muncă şi un loc unde să pot pune capul”, a raspuns fără ezitare bărbatul.

La Spitalul de Psihiatrie Socola, campionul blândeţii, bântuit de propriile gânduri, priveşte sedat printre gratii spre libertatea cu care e obişnuit, apoi zâmbeşte şi îi face din mână prietenului care i-a dus pijamale şi papuci de casă. La mulţi ani, Leonard! La mulţi ani, Iulian! La mulţi ani tuturor românilor, oriunde aţi fi! 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dicţionar politic 2021 (II)

Cătălin ONOFREI

Dicţionar politic 2021 (II)

Cuvântul specific anului 2021 este „trădare”. Dacă ar fi să-l personalizez, mi-aş imagina un păpuşoi uriaş, blond, cam stricat, ce repetă sacadat, ori de câte ori îl scapi cu fundul în sus, pe-se-de, pe-se-de, pe-se-de…

Filmuletul zilei

opinii

Paradoxul australian

Briscan ZARA

Paradoxul australian

Nu zic să accepţi pe oricine îţi bate în poartă, mai ales acum că stai într-un cartier select, curat, pretenţios, ai iarba tunsă la milimetru, în casă miroase a levănţică şi nu găseşti fir de praf nicăieri, dar trebuie totuşi trasată o linie între democraţie reală şi abuz democratic, cu damf de tiranie.

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Cristina DANILOV

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Banii - investiţii şi decizii de afaceri - sunt de obicei legaţi de domeniul matematicii, finanţelor şi statisticii, datele indică de fiecare dată când guvernele lumii se apleacă asupra lor unde ar trebui să dirijeze resursele financiare pentru ca întreaga societate să atingă un anumit nivel de prosperitate. Dar, în familie, lucrurile stau puţin altfel, oamenii nu iau decizii financiare doar pe foaie de calcul. Le iau după cină, uneori la un pahar de vin sau după ce au terminat treburile casnice, ţinând cont de priorităţi, intenţii, dorinţe, de istoria personală, de propria lor viziune asupra viitorului, de egoul lor, în fine, de marketingul, de promoţiile şi stimulentele salariale.

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

Mihai DORIN

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

La doi ani de la debutul pandemiei, în România putem face un succint bilanţ. Aceasta a prilejuit developarea realităţilor social-politice, instituţionale şi a mentalităţilor specifice unei societăţi întârziate. Metoda comparativă înlesneşte clarificarea diferenţelor de abordare a crizelor între societăţile incluzive şi cele extractive. Fără a intra în detalii, precizăm că societăţile incluzive sunt cele care edifică instituţii creative, dinamice, democratice şi predictibile, iar cele extractive sunt rezultatul selecţiei nedemocratice, prin intermediul unor soluţii opace, din interiorul cercurilor vicioase ale puterii.

pulspulspuls

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Pentru că auzim că multă şi zbuciumată curiozitate a mai trezit zilele trecute pontul nostru legat de faptul că viitoarea şefă a Operei ieşene, în locul amicului lui Chirică, ar urma să fie o madamă de bine din târg apropiată de partidoi, iacătă că pe azi avem ceva date mai concrete, în afară de genul viitoarei şefe, adicătelea cel femeiesc, despre care vedem că a creat atâta vâlvă. 

Caricatura zilei

Ca între prieteni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X