Un loc care pare uitat de toată lumea: nici Primăria nu intervine, deşi o poate face

FOTO: Infecţia cu decibeli din cartierul Dacia: fosta Poştă a ajuns „No Man’s Land”-ul Iaşului

joi, 24 iunie 2021, 01:50
4 MIN
 FOTO: Infecţia cu decibeli din cartierul Dacia: fosta Poştă a ajuns „No Man’s Land”-ul Iaşului

Mai mulţi locatari ne-au sesizat că de luni bune nu se pot odihni noaptea din cauza scandalurilor, muzicii şi gălăgiei de aici. Până acum mai mulţi ani, în clădirea aparţinând Romtelecom a funcţionat cu chirie Poşta Dacia. „Am renunţat, nu renta”, ne-a spus un oficial al Poştei Iaşi. Clădirea a fost ulterior vândută de Romtelecom unor privaţi, care însă parcă au intrat în pământ. Nici Primăria, prin Poliţia locală, nu face absolut nimic pentru a linişti spiritele în zonă. Cei mai mulţi „locatari” ai clădirii sunt elevi chiulangii ai şcolilor din zonă sau tineri care petrec înăuntru până spre orele dimineţii, într-un vacarm şi o mizerie de nedescris.

 

Clădirea fostului Oficiu Poştal din cartierul Dacia din Iaşi a ajuns o mizerie de cartier. Locul a ajuns o ghenă de gunoi, fiind transformat în loc de întâlnire pentru tinerii care chiulesc de la instituţiile de învăţământ din apropiere. Oamenii care locuiesc în zonă se plâng de gălăgia făcută de grupurile de elevi de dimineaţă şi până târziu în noapte. Maldăre de gunoaie sunt lăsate în urmă de tineri, iar întreaga zonă riscă să ajungă un focar de infecţie.

Camerele de supraveghere montate pe clădirea cu geamurile sparte nu îi descurajează pe tineri, care petrec ore bune acolo, deranjează locatarii cu muzică cu volum la maxim, fumează, consumă băuturi alcoolice. Reprezentanţi ai Poştei Române ne-au precizat că Oficiu Poştal Dacia a plecat de acolo în urmă cu zece ani. Clădirea ar fi aparţinut, în trecut, celor de la Romtelecom, iar între timp ar fi fost vândută, fiind în proprietatea unor persoane private.

Jurnaliştii ZdI, în vizită la Poştă

Jurnaliştii „Ziarul de Iaşi” au vizitat marţi seară fostul Oficiu Poştal de pe strada Vitejilor, din cartierul Dacia, pentru a verifica cele sesizate de locatarii blocurilor din apropiere. Oamenii care locuiesc în blocurile din jurul clădirii abandonate sunt nemulţumiţi de gălăgia zilnică care se aude dinspre clădirea părăsită. Grămezile de gunoaie lăsate în urmă de tineri fac din locaţie un focar de infecţie, iar locatarii se tem pentru propria sănătate. Printre zecile de doze de aluminiu de bere şi energizant, sunt şi numeroase pachete cu ţigări, lăsate în urmă de tinerii care îşi fac veacul acolo. Persoanele care trec prin zonă se uită de două ori înainte de a traversa zona spre casă, la ceas de seară.

Locatarii se plâng de faptul că şi noaptea este acelaşi scenariu, însă cu un număr mai mare de tineri, care consumă alcool şi fac scandal. Întreaga zonă este înţesată de vegetaţia care a crescut necontrolat, iar oamenii se tem că zona va deveni în scurt timp un adăpost pentru oamenii străzii şi câinii fără stăpân. „Fosta poştă a ajuns ca un club pentru cei care chiulesc de la şcoală! Nu ne mai putem odihni! Sunt multe persoane care fac tură de noapte. De dimineaţa şi până seara târziu este gălăgie”, sunt cuvintele unei doamne care locuieşte în apropiere. În după-amiaza zilei de marţi, 22 iunie, în jurul orei 18, jurnaliştii au „vizitat” clădirea lăsată în paragină. Muzica ascultată la boxele portabile confirma de la distanţă prezenţa tinerilor. Grupuri de minori se aflau în curtea clădirii, unde făceau hărmălaie prin muzica ascultată, strigau unii la alţii şi fumau.

Un imobil de care nu se ocupă nimeni

Oficiul Poştal care a funcţionat în clădire ar fi fost închis în urmă cu zece ani de zile. Veniturile pe care Poşta Română le obţinea de pe urma activităţii oficiului ar fi fost mai mici decât chiria pe care compania o plătea în imobilul respectiv. „Am avut ghişeu acolo până în urmă cu zece ani. Clădirea nu era a noastră, probabil că era a celor de la Romtelecom. Am înţeles că s-ar fi vândut între timp clădirea unei firme. Noi aveam cheltuială mare acolo. Adică cheltuiam mai mult cu chiria decât veniturile obţinute. Şi s-a luat decizia de a se desfiinţa, de a se închide. Noi mai avem acum Oficiul Poştal 8, Oficiul Poştal 11 şi cele din Tătăraşi şi de la Fundaţie”, a precizat, pentru „Ziarul de Iaşi”, un reprezentant din cadrul Poştei Române.

Ruina fostului Oficiu Poştal din cartierul Dacia este „înconjurată” de mai multe unităţi de învăţământ gimnazial. Aflate la mică distanţă, sute de elevi urmează cursurile celor trei unităţi de învăţământ. În fiecare zi, zeci de elevi de la şcolile din această zonă preferă clădirea abandonată pentru a chiuli de la ore şi pentru petrecerea timpului liber, chiar şi în zilele de la final de săptămână. Cea mai apropiată unitate de învăţământ este Şcoala Gimnazială „Alexandru Vlahuţă”. În apropiere funcţionează şi Şcoala Gimnazială „George Călinescu”, Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”.

Romtelecom nu a răspuns încercărilor noastre de a afla cui a fost vândută clădirea respectivă. Chiar dacă aceasta este proprietate privată, Primăria, prin Poliţia Locală, este obligată să acţioneze aici pentru păstrarea curăţeniei, dar şi ordinii şi liniştii publice, având de altfel pârgii legate pentru a interveni. Vecinii spun însă că nu au văzut niciodată acolo poliţişti locali intervenind.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii