
Un cititor al Ziarului de Iaşi a trimis pe adresa redacţiei mai multe imagini cu calea de acces a copiilor spre pârtia de schi, dinspre C.A. Rosetti.
Micuţii au de trecut un podeţ de unde lipsesc scândurile, iar minorii pot cădea oricând în apă. Imaginile trimise de Adrian Covasnianu vorbesc de la sine.
"Doresc a semnala o problema pe care o consider de maxima importanta atat pentru adulti, dar mai ales pentru copiii ce practica saniusul pe (singura) partie publica administrata de catre Primaria Iasi.
Este periculos, rusinos si de neacceptat sa existe o asemenea cale de acces ( de fapt singura!) spre partia de sanius in anul de gratie 2015 intr-un oras cu veleitati regionale si care ravneste la titlul de capitala europeana a culturii in 2021.
Apelez la publicatia dumneavoastra in speranta ca veti publica aceste imagini si autoritatile vor fi "sensibilizate" iar in consecinta vor aloca o suma modica pentru a consolida puntea cu cativa busteni si cateva scanduri in zonele lipsa", ne-a scris Adrian Covasnianu.
Publicitate și alte recomandări video