Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

FOTO Povestea emoționantă a Mădălinei, un pui de căprioară salvat de la moarte de un bărbat din Botoșani

GALERIE
caprioara madalina d
  • caprioara madalina d
- +

Un pensionar creşte în gospodăria sa un pui de căprioară pe care l-a găsit, în urmă cu o jumătate de an, într-o pădure.

Bărbatul în vârstă de 75 de ani susţine că animalul era foarte bolnav şi, din acest motiv, l-a luat acasă pentru a-l hrăni şi pentru a-i administra un tratament care să îi permită să supravieţuiască.

Sergiu Patz, din localitatea Stânceşti, are o pensie de doar 1.600 de lei şi, în ciuda veniturilor foarte mici, alocă o parte din bani întreţinerii puiului de căprioară. Din aceşti bani cumpără atât hrană, precum porumb, mere sau pâine, cât şi medicamente, scrie Agerpres.A numit-o Mădălina şi o tratează acum ca pe copilul său.

“Avea un kilogram şi jumătate când am adus-o acasă. Am pus-o în sacoşă şi am adus-o acasă. O săptămână am hrănit-o cu lapte cu linguriţa. După aceea şi-a revenit şi a mers pe picioare şi am ţinut-o până acum. Am fost abonat la lapte în sat, 13 litri de lapte mânca pe săptămână. Cu biberonul îi dădeam. Acum a ajuns şi mănâncă de toate. E ca şi copilul meu. Nu îmi iubesc copiii cum o iubesc pe ea”, a declarat Sergiu Patz, care se opune eliberării Mădălinei, de teamă ca aceasta să nu fie împuşcată de vânători.Reprezentanţii Direcţiei Silvice susţin că un animal sălbatic nu poate fi păstrat în captivitate, însă în acelaşi timp recunosc că, în momentul de faţă, puiul de căprioară nu poate fi lăsat în libertate, pentru că nu ar avea capacitatea să supravieţuiască.

“Eliberarea ei în momentul de faţă în fond forestier sau în libertate nu cred că este o soluţie bună pentru ea”, a afirmat directorul Direcţiei Silvice Botoşani, Marius Havriş.Sergiu Patz a notificat Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi cu privire la deţinerea puiului de căprioară. El a fost pus să semneze un proces-verbal prin care îşi asumă obligaţia de a îngriji animalul.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri