anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Profesor american, Doctor Honoris Causa la „Cuza“. Se simte aici „ca într-o familie“

GALERIE
DHC Louis G. Pol, Iasi (3)
  • DHC Louis G. Pol, Iasi (3)
- +

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a acordat titlul de Doctor Honoris Causa unui profesor din Statele Unite ale Americii, care a colaborat cu instituţia de învăţământ superior din Iaşi mai bine de 25 de ani.

Festivitatea de înmânare a acestui titlu a avut loc ieri, în Sala Senat a universităţii. Astfel, profesorului Louis G. Pol, decan al Facultăţii de Administrarea Afacerilor la Universitatea Nebraska din Omaha, profesor de marketing şi deţinător al titlului onorific John Becker, este în prezent unul dintre personalităţile importante ale lumii academice internaţionale care deţin acest titlu onorific.

Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a decis acordarea acestui titlu datorită colaborării intense dintre profesorul american şi profesorii Universităţii ieşene. Încă din 1991, profesorul Louis G. Pol a început diferite colaborări în cadrul unor proiecte comune. Astfel, Louis G. Pol a facilitat pentru studenţii români accesul la diferite programe de studiu, a participat la diferite proiecte de cercetare, unele dintre ele având drept subiect situaţia economică şi socială a României.

După decernarea premiului, în cadrul discursului, profesorul a vorbit de relaţiile foarte bune pe care le-a avut în permanenţă cu universitatea ieşeană, afirmând că se simte „ca într-o familie“.

Profesorul american a subliniat apropierea pe care o simte faţă de Iaşi, amintind chiar că un student român a locuit vreme de opt luni la el acasă, alături de fiul şi soţia sa, student care s-a întors mai apoi şi la studiile masterale.

Aria de expertiză a profesorului Louis G. Pol este sociologia, pe care însă a îmbinat-o, în decursul carierei sale, cu marketingul, demografia, statistica aplicată, dar şi cu metodologiile de cercetare.

Comisia care a semnat acordarea titlului de Doctor Honoris Causa a fost condusă de prof.univ.dr. Mihaela Onofrei, prorector şi ordonator de credite la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“. De asemenea, din comisie au făcut parte prof.univ.dr. Dinu Airinei, decan al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) la UAIC, prof. univ.dr. Dumitru Oprea, profesor la FEAA, prof.univ.dr. Nicolae Istudor, rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, dar şi prof.univ.dr. Petru Stefea, decan al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor de la Universitatea de Vest din Timişoara.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Alexandru LĂZESCU

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Războiul din Ucraina nu a făcut decât să amplifice crize globale deja existente; în condiţiile unui nou Război Rece, iluziile că mai este posibil modul de viaţă din trecut şi mai pot fi menţinute politicile sociale generoase, deja nesustenabile, trebuie abandonate.

opinii

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Ciprian IFTIMOAEI

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Orice demers ştiinţific, implicit sociologic, începe cu definirea conceptelor, cu o definiţie, pentru ca toată lumea să ştie despre ce vorbim. În cazul ne faţă, trebuie să lămurim ce este o „problemă” şi ce anume o face să fie „socială”. De pildă, consumul de alcool sau droguri poate să fie o problemă individuală sau poate să devină socială la un moment dat. În genere, problema socială este un dezechilibru, o disfuncţie la nivelul societăţii, sau un eveniment care afectează oamenii negativ, despre care există percepţia că poate fi rezolvată prin anumite măsuri din partea statului (strategii, politici, metode, tehnici şi proceduri de intervenţie) şi/sau din partea mediului neguvernamental.

Sportul alb şi Războiul negru

Michael ASTNER

Sportul alb şi Războiul negru

A iscat ceva vâlvă decizia organizatorilor turneului de mare şlem de la Wimbledon, atunci când au decis să nu permită participarea jucătorilor şi jucătoarelor din Rusia şi din Belarus. 

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.