Prima sentinţă în dosarul cumplitului accident din faţa UMF. Starea în care se află mama victimei i-a cutremurat şi pe judecători
În urma sentintei, ramâne la fel de intensa durerea mamei care a trebuit sa-si îng (...)
citeste totduminica, 26.03.2023
Apele au scăzut după ce au mai înaintat aproximativ un metru spre cea mai apropiată casă de mal. În prezenţa prefectului, au fost stabilite şi primele măsuri pentru proprietarul casei ameninţate.
Petru Lazăr, localnicul din satul Al.I. Cuza din curtea căruia Siretul a luat deja jumătate, va fi relocat – pentru moment, într-o locuinţă temporară pusă la dispoziţie de primăria locală.
„Am stabilit să fie întocmită documentaţia necesară pentru alocarea unui fond de urgenţă în favoarea acestuia, atât prin intermediul primăriei locale, cât şi al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială”, a declarat prefectul Marian Şerbescu după ce s-a întors, ieri, de la locul unde apele umflate de ploile ultimelor zile sapă sistematic malul.
El a fost însoţit de colonelul Viorel Molocea, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului.
Imaginile luate ieri arată că malul stâng al Siretului s-a retras cu aproximativ un metru spre curtea lui Lazăr în comparaţie cu aliniamentul de acum două zile, dar şi că nivelul râului a mai scăzut.
„În ce priveşte implementarea proiectului de regularizare a râului Siret, vinerea trecută a fost obţinut avizul favorabil al Ministerului Apelor şi Pădurilor pe studiul de fezabilitate. În cursul săptămânii viitoare va fi înaintat proiectul de hotărâre de Guvern privind exproprierea suprafeţei de teren necesare execuţiei lucrărilor. După adoptarea hotărârii, vor putea fi demarate procedurile de scoatere la licitaţie a lucrărilor de realizare a canalului pilot şi a digului de închidere, necesare pentru corectarea cursului Siretului”, a explicat prefectul stadiul proiectului şi următoarele etape de parcurs.
Amintim că, duminică, zi în care Siretul a atins cota maximă în dreptul satului Al.I. Cuza, pe fondul codului portocaliu de inundaţii, primarul dăduse dispoziţie de dezafectare a unei anexe din gospodăria săteanului aflat în „linia întâi”, acesta din urmă fiind pregătit să evacueze casa după ce apele au rupt malul pe o lungime de aproximativ 150 de metri.
VEDEȚI ȘI:
(FOTO-VIDEO) Un ieşean doarme cu Siretul la uşă. Autorităţile dorm şi ele
Cuvinte cheie: + siret, petru lazăr, sat cuza, inundații iași
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.