anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

miercuri, 22.03.2023

FOTO: Un cocoş de munte s-a dat în spectacol în faţa rangerilor Parcului Naţional Călimani

GALERIE
cocos_de_munte2
  • cocos_de_munte2
- +

Una dintre cele mai spectaculoase specii de păsări sălbatice – cocoşul de munte (Tetrao urogallus), caracteristic zonelor bogate în păduri de conifere, cum e judeţul Suceava, le-a ieşit în cale rangerilor Parcului Naţional Călimani, care au profitat de ocazie pentru o sesiune foto ce a devenit foarte apreciată.

Cocoşul de munte este considerat o specie foarte sperioasă, care de obicei evită prezenţa oamenilor, dar acum, în perioada „rotitului”, adică de împerechere, masculii se comportă anormal, devin agresivi, sfidători şi chiar pot ataca omul, în anumite împrejurări.

Aceasta este şi explicaţia comportamentului neobişnuit al exemplarului sfidător de cocoş de munte întâlnit de rangeri pe mijlocul drumului, care nu doar că nu a fugit de ei, ba chiar s-a înfoiat mai tare şi a scos sunete puternice, pentru a demonstra cât e el de ...mascul.

Ritualul de împerechere al cocoşului de munte are trei etape. Prima se desfăşoară în arbori, unde cocoşii sunt foarte vocali şi încep să scoată sunetele caracteristice însoţite de un fâlfâit de aripi. A doua etapă include un zbor puternic prin care păsările ajung pe sol, pentru rotit.

Cititi mai multe detalii pe monitorulsv.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre marea coaliţie (II)

Lucian DÎRDALA

Despre marea coaliţie (II)

În prezent, în contextul războiului din Ucraina, conducerile celor două partide au la îndemână tema interesului naţional pentru a-i reduce pe membrii nemulţumiţi de funcţionarea guvernării sau de însăşi ideea marii coaliţii.

opinii

Identităţile multiple ale lui Mircea Eliade

Florin CÎNTIC

Identităţile multiple ale lui Mircea Eliade

Pentru cei care depind de gândirea magică, locul, ora şi ziua naşterii au un caracter special. Sunt oameni care cred că jocurile astrale ale horoscopului le predefinesc destinul şi modul de a trăi. Şi Mircea Eliade făcea parte din această categorie şi e surprinzător cum a promovat toată viaţa o dată a naşterii falsă.

Ergo bibamus!

Radu PĂRPĂUȚĂ

Ergo bibamus!

La CUI (restaurantul-crâşmă al Centrului Universitar Iaşi) sau la alte crâşme din astea simandicoase nu trebuie să bei până ce te faci cui şi să te trimită chelnerul acasă ca pe ultimul pilangiu. Sau, mă rog, să-ţi dea cu flit sau, în fine, să te uşchească, dar aşa, mai manierat, o îmbrânceală acolo - nu cu şuturi în fund ca la Zoiosu sau alte „bombe” asemănătoare. 

O nucă tare: muzica academică modernă

Alex VASILIU

O nucă tare: muzica academică modernă

Programate uneori în funcţie de aniversări/ comemorări, lucrările definitorii pentru muzica secolului XX-XXI îşi găsesc foarte rar locul în stagiunile filarmonicilor din România – stagiuni simfonice, vocal-simfonice, camerale. Invocate deschis ori trecute sub tăcere, motivele sunt obişnuinţa publicului de a asculta capodoperele clasice, romantice, concerte (mai ales pentru pian şi vioară), lipsa cronică a fondurilor necesare achitării drepturilor de interpretare, comoditatea reluării lucrărilor binecunoscute sau a însuşirii opusurilor scurte, relativ uşoare din punct de vedere tehnic. 

pulspulspuls

Stand-up comedy cu Tanţa şi Costel la Gala Sportului ieşean. Momente şi schiţe!

Stand-up comedy cu Tanţa şi Costel la Gala Sportului ieşean. Momente şi schiţe!

Chestiuni tare faine auzim că s-au petrecut la finele săptămânii trecute, stimaţi telespectatori, la gala sportului ieşean, eveniment care i-a avut în prim plan pe cei doi penalişti de la liberali: Tanţa şi Costel, cum li se zice mai nou prin politichia de Bahlui. 

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.