Traficantul olog - „Umanismul dreptului penal” a fost invocat în premieră la un proces de judecătorii ieșeni
Eduard Lesenciuc s-a întors la Podu Iloaiei cu o indemnizatie de handicap acordata de statul i (...)
citeste totduminica, 22.05.2022
În această seară, de la ora 17.00, Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași găzduiește tradiționala Seară a Valorilor, parte a Sărbătorilor Iașului dedicată omagierii personalităților locale și naționale.
Ca și în anii trecuți, Seara Valorilor include mai multe categorii de premii, care sunt înmânate de către primarul Mihai Chirica.
La începutul evenimentului au spus câteva cuvinte reprezentanții cultelor (ÎPS Teofan, ÎPS Gherghel, Abraham Ghiltman). Urmează rectorii universităților Cuza, Asachi, UMF, Agronomie și președintele Consiliului National al Rectorilor.
În Sala Mare a Primăriei sunt prezenți profesori, reprezentanți ai administrației orașului și județului, dar niciun parlamentar al Iasului, cu exceptia lui Varujan Vosganian.
Părintele Dan Damaschin a dedicat distincția primită unei mame bolnave de cancer care tocmai a dat naștere celui de-al cincilea copil al ei, "care va fi botezată cu numele Parascheva".
Și consilierii locali, câți au putut veni (16 inclusiv cei doi viceprimari), au fost distinși de primarul Chirica.
Actorul Dorel Vişan este primul din seria personalităților care primesc titlul de cetăţean de onoare.
Florin Morariu, ieșeanul care a înfruntat teroriștii unui atac petrecut la Londra este al doilea cetățean de onoare. Al treilea este pictorul Dan Hatmanu.
Evenimentul s-a încheiat pe acordurile câtecului "La mulți ani".
Lista premiilor oferite în cadrul Serii Valorilor:
1. Premiul Pogor – propunerea Academiei Române
Prof. Univ. Dr. Dan Cristea
***
2. Ordinul Centenar în Educație pentru contribuția la promovarea valorilor învățământului ieșean
Prof. Univ. Dr. Mihaela Onofrei
Rectorul Universității „Al. I. Cuza”
Prof. Univ. Dr. Atena Elena Simionescu
Rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu”
Prof. Univ. Dr. Ing. Dan Cașcaval
Rectorul Universități Tehnice „Gheorghe Asachi”
Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”
Prof. Univ. Dr. Vasile Vîntu
Rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad
Prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu
Președintele Consiliului Național al Rectorilor
Prof. Dr. Genoveva Farcaș
Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean Iași
Prof. Elena Calistru
Director al Colegiului Național
Prof. Elvira Rotundu
Director al Colegiului Național „Costache Negruzzi”
Prof. Gabriela Săndulescu
Director al Colegiul Național „Mihai Eminescu”
Prof. Mihaela Ungureanu
Director al Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”
Prof. Carmen Botez
Director al Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”
Profesorii Nița și Mircea Nedea
Prof. Univ. Dr. Elvira Sorohan
***
3. Ordinul Centenar în Cultură pentru promovarea valorilor culturale ieșene și implicarea deosebită în Programul Centenar al Municipiului Iași
SC Romfilatelia SA
Director General - Cristina Popescu
Opera Națională Română Iași
Manager - Beatrice Rancea
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Manager - Lăcrămioara Stratulat
Filarmonica „Moldova” Iași
Manager - Prof. Univ. Dr. Bujor Prelipcean
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
Director General - Cristian Hadji-Culea
Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași;
Director General - Ioan Holban
Ateneul din Iași
Manager - Andrei Apreutesei
Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Director - Lucian Dan Teodorovici
***
4. Ordinul Centenar pentru implicarea în viața comunității
Asociația CIVICA
Părintele Dan Damaschin
***
5. Premiul premiul pentru Excelenţă în Jurnalism „Vanda Condurache”
Mircea Surdu – Televiziunea Națională din Chișinău.
***
6. Ordinul Centenar în domeniul sportului
Andrei Cristea
***
7. Ordinul Centenar pentru apărarea și promovarea valorilor creștine
IPS, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
IPS Gheorghios, Mitropolit de Kitrous, Katerini și Platamonas
PS Petru Gherghel, Episcop al Episcopiei Romano-Catolice de Iași
Preotul Florin Chirilă, Biserica „Sf. Iulian din Tars”
***
8. Ordinul Centenar pentru contribuția comunității evreiești la Marea Unire
Abraham Ghiltman, Președintele Comunității Evreilor din Iași
9. Ordinul Centenar pentru susținerea manifestărilor incluse în programul Centenar
Excelența Sa Constantin Simirad
10. Ordinul Centenar pentru inițierea programului Centenar la nivel național și coordonarea Programului Centenar al Municipiului Iași
Prof. Univ. Dr. Daniel Șandru
***
11. Ordinul Centenar pentru susținerea proiectelor și manifestărilor din Programul Centenar al Municipiului Iași
Consiliul Local al Municipiului Iaşi
***
12. Cetățenii de Onoare ai Municipiului Iași
Prof. Univ. Mandache Leocov
Maestrul Dorel Vişan
Florin Morariu
***
13. Artistul Perioadei Centenare – Premiul „Dan Hatmanu”
Maestrul Dan Hatmanu
Cuvinte cheie: + seara, valorilor, primaria, iasi, castigatori
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Udrea are timp de stat pe Facebook în arest: Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal
Jale în weekend, la Iaşi: Mulți șoferii prinși băuți de către polițiști. Aceștia riscă pușcăria
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea al French Open
LaLiga, plângere împotriva clubului PSG: E scandalos ce a făcut
(VIDEO) Accident spectaculos la Raliul Argeşului. Nu au existat răniţi
(VIDEO) Urs filmat la Raliul Argeşului, în timp ce mută un balot de paie
Protest imens al opoziţiei de la Istanbul împotriva lui Erdogan
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut
Şeful DNA: În ultimii doi ani am pus sub sechestru bunuri de peste 400 de milioane de euro
Amalia Enache, despre Iaşi: „Doar în Lisabona şi Ardeal am mai trăit senzaţia asta”
Stiaţi că Iaşul a fost unul dintre cele mai moderne oraşe europene din Imperiul Otoman?
Vă mai amintiţi că Iaşul are tramvaie turceşti? Când ar putea să iasă la stradă
Declarații halucinante la televiziunea rusă: „Dacă voia, Rusia rezolva cu Ucraina în câteva ore”
Mâncarea viitorului: Ce am putea ajunge să mâncăm până în 2050?
Există o tencuială minune anti-cutremur? Explicaţiile unui profesor ieşean
Economiile americanilor au scăzut în medie cu 9.000 de dolari în 2022
(VIDEO) Cum a fost în a doua zi la Catedral Music Festival. Dansând în ploaie
Toate tablele clasice din şcoli vor fi înlocuite. Cum arată tablele interactive
IMAGINI DE FESTIVAL: Iubitorii de animale şi-au dat întâlnire la Iaşi. Copiii, încântaţi
Vaslui: Un preot român și un preot ucrainean au băut până a venit Ambulanţa
Reportaj la „doza patru” - Discuţii pro şi contra, pe holurile cabinetelor medicale
România trage Republica Moldova în Uniunea Europeană. Ședință comună: ce s-a decis ieri la Iaşi?
Doi ciobani l-au zvântat în bătaie pe veterinarul care le-a găsit câteva oi bolnave
Fostul finanţator al Dinamo, Nicolae Badea, dă tărcoale Iaşului: vrea 10 milioane lei
„Ne vedem la Mitropolie”: o nouă serie de evenimente organizată de Arhiepscopia Iaşilor
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*
Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu
Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
În sfârşit, Poliţia a depistat în trafic un permis românesc falsificat
A furat telefonul din maşină, Poliţia l-a prins, apoi păgubitul s-a împăcat cu hoţul
Un șofer prins duhnind a alcool a refuzat să sufle şi să meargă la analize
Duminică începe la Iaşi cel mai important turneu de tenis destinat copiilor
A ieşit la o plimbare nocturnă de plăcere, dar a ajuns după gratii
Ministerul Apărării din Republica Moldova anchetează un furt din echipamentul militar
Cine visează la funcții în partid? Candidaturi pentru Consiliul Naţional al PNL
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Nicolae GRECUGeneraţia de AUR şi sporturile |
arh. Ionel OANCEACreşterea oraşului |
pr. Constantin STURZULumina de la capătul Luminiţei |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor. |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.