anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

vineri, 20.05.2022

Franţa: O carte devenită bestseller pretinde că poate să dovedească existenţa lui Dumnezeu prin intermediul ştiinţei

GALERIE
le dieu
  • le dieu
- +

O carte ai cărei autori afirmă că pot “să dovedească” existenţa lui Dumnezeu prin intermediul cunoştinţelor moderne despre Univers se bucură de mare succes şi a devenit bestseller în Franţa, în pofida scepticismului manifestat de numeroşi oameni de ştiinţă, informează AFP.

“Dieu, la science, les preuves”, scris de inginerul Michel-Yves Bollore şi absolventul de Politehnică Olivier Bonnassies, a depăşit luni pragul de 100.000 de exemplare vândute, la trei luni după publicarea sa.

Michel-Yves Bollore, catolic şi frate al lui Vincent Bollore, unul dintre cei mai renumiţi industriaşi francezi, a lucrat trei ani pentru a scrie “cartea care nu exista”, a dezvăluit el pentru AFP.

Lucrarea pretinde - “într-un singur volum, accesibil pentru toţi” - că poate să descrie maniera în care descoperirile astronomice din secolul al XX-lea au readus în atenţie chestiunea Creaţiei.

Timp de aproape patru secole, prin intermediul lui Galileo, Newton, Darwin, “ştiinţele au arătat că un creator nu era necesar pentru a explica Universul”. “Şi au făcut-o atât de bine, încât la începutul secolului al XX-lea, materialismul triumfa”.

Apoi, “ca un mare pendul”, mişcarea a repornit în sens invers, odată cu descoperirile despre Big Bang, expansiunea Universului, moartea sa termică... concepte care, potrivit lui Michel-Yves Bollore, au infirmat teza unui Univers imuabil, întrucât acesta ar avea “un început şi un sfârşit”.

Cei doi autori au formulat concluzii metafizice, avansând teoria potrivit căreia Creaţia nu poate fi explicată decât prin existenţa unui “mare ceasornicar”, aflat la originea existenţei Universului şi a apariţiei vieţii pe Pământ.

În mediul ştiinţific, chiar şi în cel al cercetătorilor care cred în Dumnezeu, demersul celor doi scriitori nu a convins deloc, ba chiar a deranjat.

“Noţiunea de 'dovezi' stârneşte polemici”, a subliniat Thierry Magnin, fizician şi preot. “Deşi ai dreptul să crezi că există un mare ceasornicar, nu ai dreptul să spui că această idee este 'o dovadă'. Să articulezi ştiinţa cu religia nu înseamnă să confunzi lucrurile”, a adăugat el.

“Să dovedeşti ştiinţific existenţa lui Dumnezeu înseamnă să dai dovadă de o anumită naivitate”, a declarat Etienne Klein, specialist în filosofia ştiinţelor, într-un interviu acordat pentru săptămânalul L'Express.

Potrivit teologului şi fizicianului Francois Euve, cartea are un succes atât de mare deoarece răspunde unei “căutări de referinţă, într-o perioadă de incertitudine despre viitorul lumii”. Însă după părerea lui, ştiinţa “nu are vocaţia de a răspunde acestei căutări”.

Există însă ceva şi mai problematic: a doua parte a cărţii conţine dovezi “din afara ştiinţei”, care se sprijină pe Biblie, pe “destinul extraordinar” al poporului evreu şi miracolul Fatimei pentru a invalida inexistenţa lui Dumnezeu. Potrivit jurnaliştilor de la L'Express, fizicianul american Robert Wilson, laureat al premiului Nobel, nu ar fi semnat prefaţa cărţii dacă ar fi citit această parte a volumului.

“Nu deţin niciun text care să ateste regretele sale”, a răspuns Michel-Yves Bollore. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Nimic de salvat

Pavel LUCESCU

Nimic de salvat

Încăput pe mâna lui Barna, Ghinea, Drulă, Năsui şi prietenii, USR a devenit un soi de anexă libertariană a PNL, unde ar fi logic să şi sfârşească, alături de gaşca Câţu-Gorghiu.

opinii

Love story la “om la lună”

George PLEȘU

Love story la “om la lună”

Se face curând un an de zile de când nu am mai scos din player-ul maşinii cd-ul cu albumul În caz de om la lună, strigaţi „om la lună, stânga/ dreapta” după caz.

Tencuiala antiseismică

Neculai SEGHEDIN

Tencuiala antiseismică

Desigur, o legendă urbană, unul din miturile care însoţesc toate amintirile, povestirile, convingerile legate de cutremur, care au dus la dezvoltarea unei adevărate culturi a seismului în România.

Metamorfozele lui Eugenides

Codrin Liviu CUȚITARU

Metamorfozele lui Eugenides

Deşi unii comentatori vorbesc despre o „moarte” a postmodernismului american - prin revenirea romanului recent la epic, la poveste -, în realitate nu asistăm acum decît la remodelarea vechilor structuri moştenite de la Barth sau Hassan şi la reconsiderarea funcţiilor esenţiale ale ficţiunii. Reabilitarea instrumentarului epic reprezintă contribuţia estetică a „generaţiei următoare”, în interiorul căreia strălucesc deja Jeffrey Eugenides (laureat al Premiului Pulitzer în 2003) şi Jonathan Franzen (distins cu National Book Award în 2001). 

pulspulspuls

Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi

PULS

Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi

Multă lumea ne-a tot întrebat în ultima vreme unde o fi dispărut din peisaj sinatoarea de Iaşi cu cea mai mare greutate (la quintale ne referim, nu la influenţă, evident), dar şi cu gura cea mai mare. Ei bine, stimaţi telespectatori, am apelat pentru un răspuns la această spinoasă problemă a politichiei locale, naţionale şi, de ce nu, chiar evropeneşti am putea spune, la aceeaşi sursă a noastră care ne-a spus câte una sau alta la momentul candidaturii ei la Iaşi pe listele auriste, când mai nimeni nu ştia de un’ s-o ia pe madam: adicătelea amicul Archibald Tănase, stimaţi telespectatori, că sigur vă era olecuţă dor de el, nu-i aşa?

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.