anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 07.08.2020

Franţa sărbătoreşte un 14 Iulie sobru, în care Macron îşi prezintă programul post-epidemie

GALERIE
ziua Frantei
  • ziua Frantei
- +

Franţa sărbătoreşte marţi Ziua Naţională într-un format redus din cauza epidemiei COVID-19, pentru prima dată după 1945 autorităţile anulând tradiţionala defilare militară de pe Champs-Elysées pentru celebrarea Căderii Bastiliei, ce a marcat, la 14 iulie 1789, declanşarea Revoluţiei franceze, notează AFP. Tot marţi, preşedintele Emmanuel Macron îşi va expune, într-un interviu televizat, noile orientări destinate să ajute Franţa să iasă din criza provocată de noul coronavirus.

Preşedintele Macron va sosi în jurul orei locale 10.40 (08.40 GMT) în faţa tribunelor ridicate în Piaţa Concordiei, unde vor defila în cerc 2.000 de militari, cu jumătate mai puţini decât în mod obişnuit la astfel de festivităţi. În tribune se vor afla 2.500 de invitaţi, dintre care 1.400 îi vor reprezenta pe francezii aflaţi în prima linie a luptei cu epidemia: personal medical, cadre didactice, casieri, poliţişti, jandarmi, pompieri, lucrători în fabrici care produc măşti sau teste. Au fost invitaţi, de asemenea, reprezentanţi ai Germaniei, Elveţiei, Austriei şi Luxemburgului, în semn de mulţumire pentru faptul că aceste ţări au primit 161 de pacienţi francezi aflaţi în situaţie critică.

Potrivit anturajului său, Macron îi va aduce un omagiu generalului Charles de Gaulle (preşedintele al Franţei între 1958-1969), cu o triplă ocazie: 130 de ani de la naştere, 50 de ani de la deces (1970) şi 80 de ani de la apelul din 18 iunie 1940 la rezistenţă în faţa ocupaţiei naziste. Puţin mai târziu, în formatul tradiţional al unui interviu în direct de la Palatul Elysée, şeful statului francez îşi va prezenta timp de 45 de minute, începând de la 13.10 (11.10 GMT) programul pentru viitor, la câteva zile după ce a schimbat premierul şi o parte a guvernului.

Acest discurs va da startul, aşa cum explică anturajul său, ultimelor 600 de zile ale mandatului de 5 ani al preşedintelui, în perspectiva scrutinului din 2022. Macron şi noul său prim-ministru Jean Castex vor trebui să gestioneze o criză sanitară, economică şi socială care, potrivit institutului de statistică INSEE, va arunca Franţa într-o recesiune de 9% în 2020, fără precedent din 1948.

Pe lângă planul de apărare în cazul unei reluări a epidemiei, Macron ar urma să detalieze măsurile de relansare economică şi de susţinere a locurilor de muncă începând din toamnă, inclusiv anunţuri sectoriale, mergând de la ajutoare pentru angajarea tinerilor până la măsuri anunţate în faţa Convenţiei cetăţeneşti pentru climă. Nu vor fi uitate nici măsuri 'împotriva discriminărilor', în siajul mişcării 'Black Lives Matter', născută în Statele Unite. În cursul serii, un foc de artificii va fi lansat la ora locală 23.00 (21.00 GMT) de la Turnul Eiffel, înconjurat de măsuri de securitate pentru evitarea adunărilor.

În întreaga ţară au fost anulate numeroase focuri de artificii şi spectacole pirotehnice pentru a se limita aglomerările. Balurile populare şi concertele de cartier prilejuite de Ziua Naţională au fost şi ele anulate în cea mai mare parte, în vreme ce experţii trag un semnal de alarmă în legătură cu un al doilea val al epidemiei care a costat deja în Franţa peste 30.000 de vieţi. Paisprezece medici de renume au cerut sâmbătă ca măştile să devină obligatorii în toate spaţiile publice închise pentru a se evita o repornire a epidemiei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dar la Primărie când se ajunge?

Ionuț BENEA

Dar la Primărie când se ajunge?

Arestarea lui Cristin Zămosteanu este doar vârful unui iceberg pe care procurorii trebuie să-l arate la adevărata sa dimensiune.

Filmuletul zilei

opinii

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

Inventica

Neculai SEGHEDIN

Inventica

În anul 1983 eram în Munţii Orăştiei, la Sarmisegetuza Ulpia Traiana. Am intrat în magazinul sătesc, care era „cu de toate”, unde am găsit o carte care m-a fascinat de cum am deschis-o: „Inventica” de Pierre Verone, Editura Albatros, Colecţia Lyceum. Să cumperi cărţi atunci când urci pe munte cu rucsacul în spate, recunosc, nu atestă o inteligenţă prea grozavă, ba dimpotrivă, mai ales atunci când nu eşti chiar o forţă a naturii...

Geopolitrucuri

Nicolae CREŢU

Geopolitrucuri

Aproape că nu e zi care să treacă fără vreo ştire, comentarii şi dezbateri (o vocabulă, aceasta din urmă, mai puţin compromisă decât mulţimea de „talk-show”-uri în care nu numai că nu se dezbate nimic, dar domneşte o „armonie” adormitoare, între eternii lor „abonaţi”, mereu aceiaşi şi tare temători de polemos) gata să citeze ierarhii, rating-uri pe scala cărora România (deci noi, românii) se situează foarte jos. 

pulspulspuls

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Caricatura zilei

Guma

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.