anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Fratele lui Emi Pian rupe tăcerea: Fratele meu a fost ucis la comandă. Nu ne răzbunăm

GALERIE
emi pian crima
  • emi pian crima
- +

Grațian Pian, unul din frații lui Emi Pian, rupe tăcerea. Acesta acuză că fratele său nu a fost ucis în timpul unui conflict spontan, ci că moartea acestuia a fost premeditată. Acesta a povestit caă fratele său primise de mai multe ori amenințare cu moartea.

"Mă bucur că suntem în direct, să audă toată lumea ce spun. Vreau să vă spun două cuvinte, nu vreau să vorbesc mult. S-a vorbit de răzbunare, de stabor. Nu este vorba despre aşa ceva. Eu aştept ca legea să îşi facă treaba. Noi nu am omorât pe nimeni. Şi cu răzbunare, şi cu staborul, să încheie lumea.

Au existat ameninţări, cred că a plecat de un conflict de la Ploieşti, care a avut loc în urmă cu ceva vreme. Ei l-au ameninţat pe fratele meu că îl omoară, pentru nişte bani. Şi văd că s-au ţinut de cuvânt. Poate că puştii ăştia, care erau acolo, au vrut să se afirme şi să omoare pe unul dintre Duduianu. Fratele meu nu a avut cuţit la ea. Nu avea de gând să facă scandal. Poliţia ştie mai bine, chiar mulţumesc pentru că ancheta merge bine.

Da, am şi eu audiat şi merg al orice oră când mă cheamă. Nu este scos la înaintare puştiul, el este ucigaşul. Eu mă simt în siguranţă acum, datorită poliţiei. Noi ne supunem legilor.

Am gonit pe mulţi din curte, ca să respectăm legea. Noi am cumpărat şi măştile şi tot. Scrie Emi Pian pe măşti.

Am promis, astăzi, reprezentanţilor de la Poliţie, că mai mult de 40 de persoane nu vor veni la parastas. Numai rudele de gradul 1 vor veni.

Omul la nervi mai vorbeşte prostii, chiar dacă s-a vorbit despre vreo răzbunare, nu o să existe. Fratele meu a fost ucis cu premeditare, i-a promis de la Ploieşti că îl omoară. Acum trei ani, fratele meu, Elvis, a fost tăiat la gât de cumătrul lui Napi", a declarat Graţian, la România TV.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Cosmin PAȘCA

Se mai câştigă voturi în România cu majorări fictive de pensii?

Din 2012 încoace, neîntrerupt (inclusiv în timpul Guvernului Cioloş) PSD- PRO România, UDMR şi ALDE au controlat jocul legislativ. Se apropie sfârşitul, iar această majorităte toxică a ales să-şi facă ieşirea din scenă cu un foc de artificii de povestit nepoţilor. Lăsat nesupravegheat, „focul” va părjoli o ţară, dar asta a fost ultima lor grijă.

Filmuletul zilei

opinii

Folcloristică

Codrin Liviu CUȚITARU

Folcloristică

„Tremurând, un băietan s-a ridicat şi a spus, în încuviinţarea îngrozită a întregului amfiteatru, că nu făcuseră altceva decât să scrie ce învăţaseră din notiţele Pravoslavinei, ea fiind singura care le avea integral... În aritmie cardiacă, privind-o feroce pe Ţăcănel, am reuşit să îngaim o singură întrebare - Şi cu calul, cu calul cum e? Cu ochi de căprioară rănită, studenta a sărit în picioare şi a nechezat solemn - Mihahaha!”

Despre Iaşi (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre Iaşi (II)

În ciuda faptului că Iaşul a recuperat mult din deficitul de modernitate în raport cu oraşele Timişoara şi Cluj, au existat în aceste evoluţii şi numeroase sincope. 

Incremenirea în ignoranţă

Bogdan ILIESCU

Incremenirea în ignoranţă

sau Eşecul revoluţiei ştiinţifice

pulspulspuls

Peni Hill l-a adus iar la notar pe unchiul Vasile. De data asta nu cu case, ci cu mălai

PULS

Peni Hill l-a adus iar la notar pe unchiul Vasile. De data asta nu cu case, ci cu mălai

Noi veşti de pe vechiul front electoral, stimaţi telespectatori, acum la spartul târgului, cu trei zile înainte de alegeri. O păsărică ce îşi are cuibuleţul chiar sub streaşina unui vestit notar din târg ne-a ciripit zilele trecute că, într-o zi de dimineaţă, aşa mai pe răcoare, cine credeţi că a călcat pragul stabilimentului?

Caricatura zilei

Șoric

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.