Fraudă uriașă cu mașini second hand. Un bărbat a „uitat” să declare peste 600.000 de lei obținuți din vânzări

joi, 07 august 2025, 14:15
2 MIN
 Fraudă uriașă cu mașini second hand. Un bărbat a „uitat” să declare peste 600.000 de lei obținuți din vânzări

Administratorul unei firme care vinde autoturisme este cercetat, sub control judiciar, de procurorii din Bucureşti pentru 18 fapte de evaziune fiscală, după ce nu a declarat veniturile obţinute din vânzarea de maşini second hand. Prejudiciul depăşeşte 600.000 de lei, scrie News.ro.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorii şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Sectorului 3 Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut trei percheziţii domiciliare, în Bucureşti, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu autoturisme second-hand. Ca urmare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a pus în mişcare acţiunea penală împotriva unei persoane fizice pentru evaziune fiscală, în formă continuată (18 acte materiale).

„În fapt, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale având ca obiect comerţ cu autoturisme şi autovehicule uşoare, nu a înregistrat în evidenţele contabile şi nu a declarat organelor fiscale printr-un număr de 18 declaraţii fiscale obligatorii valoarea veniturilor realizate din vânzările de autoturisme second-hand, în sumă totală de 4.133.633 lei, încasate în perioada octombrie 2019 – martie 2021, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum total de 608.839 de lei (obligaţia fiscală principală)”, a arătat Parchetul.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. De asemenea, prin ordonanţă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului până la concurenţa sumei totale de 2.509.356 de lei (obligaţie fiscală principală şi accesorie), fiind aplicată efectiv asupra a trei bunuri imobile (două apartamente şi un imobil format din teren şi construcţie).

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii