anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 10.12.2022

FRH a tăiat nodul gordian

GALERIE
szabo-gabriela
  • szabo-gabriela
- +

Oficialii handbalului au decis să nu acorde titlurile de campioană şi să acorde locurile europene conform unor clasamente incomplete. CSM Bucureşti va ataca hotărârea la toate instanţele

 

Federaţia Română de Handbal a decis, ieri, să nu acorde titlurile de campioană în acest sezon în Liga Naţională masculină şi feminină, a anunţat CS Dinamo. „Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a votat astăzi (cu 11-5) să nu se acorde titlul naţional în ediţia 2019-2020 a Ligii Naţionale, nici la masculin, nici la feminin. Este greu de digerat o astfel de decizie, în condiţiile în care am dominat clar campionatul, dar împreună cu suporterii noştri vom ieşi mai puternici din această criză”, a arătat clubul „alb-roşu” pe Facebook. Competiţiile, întrerupte de pandemia de coronavirus, nu se vor mai relua. Dinamo (21 de meciuri) conducea în clasament în liga masculină, cu 55 de puncte, fiind urmată de Potaissa Turda (22 de meciuri), cu 50 de puncte şi de CS Minaur Baia Mare (23 de meciuri), cu 43 de puncte. La feminin, SCM Râmnicu Vâlcea (18 meciuri) şi CSM Bucureşti (17) ocupau în această ordine primele două locuri, la egalitate de puncte, 43, despărţite fiind de golaveraj. CS Minaur Baia Mare (18) ocupa locul III, cu 36 de puncte.

SCM Râmnicu Vâlcea va evolua în Liga Campionilor, iar CSM Bucureşti va solicita probabil un wild card pentru aceeaşi competiţie. Cei de la CSM Bucureşti sunt indignaţi de decizia federală: „Este o decizie nedreaptă care ne dezavantajează. Eram echipa favorită să câştigăm titlul în acest sezon, şi singurul motiv pentru care eram pe locul II în acest moment, îl reprezenta faptul că aveam un meci mai puţin disputat decât alte echipe. O restanţă pe care cel mai probabil am fi câştigat-o. Sper să primim wild-card si să jucăm în Liga Campionilor în sezonul viitor, acolo unde ne este locul şi ar fi trebuit să fim calificate direct”, a notat marea jucătoare CristinaNeagu pe Facebook. Multipla campioană la atletism, în prezent director general al CSM Bucureşti, Gabriela Szabo, a transmis, luni, după decizia FRH de a încheia sezonul 2019-2020 fără stabilirea campioanei, că hotărârea forului va fi atacată „prin orice mijloace” de către club: Directorul general al CSM Bucureşti consideră că, prin decizia luată luni, FRH a arătat că „nu îi pasă de munca unor jucătoare, de eforturile unui club reprezentativ nu doar pentru handbalul românesc, ci pentru întreg sportul românesc, a arătat că nu îi pasă de handbal”. În final, Gabriela Szabo a precizat că CSM Bucureşti își rezervă dreptul de a ataca prin orice mijloace hotărârea FR Handbal, prin care a fost stabilită ierarhia sezonului 2019-2020 în Liga Florilor.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Victoria împotriva orgoliului

Nicolae GRECU

Victoria împotriva orgoliului

Fanii şi coechipierii îl pot ajuta pe Cristiano Ronaldo să treacă peste criza pe care o străbate acum.

opinii

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (IV)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (IV)

Pledoaria epistolară pro domo a eroului central al poveștii de dragoste din mediile universitare de altădată capătă accente tensionate.

Proiectul de ţară

arh. Ionel OANCEA

Proiectul de ţară

În România, sintagma „proiect de ţară” este o vorbă în vânt confuză, în ciuda faptului că în preajma alegerilor mari politicienii o poartă ca pe odorul cel mai de preţ în meniul lor cu promisiuni. Au trecut treizeci şi trei de ani de pace, între timp războiul şi crizele generate de el sunt la graniţele noastre, şi proiectul de ţară nu a căpătat concreteţe. 

Interogaţii identitare

Alexandru CĂLINESCU

Interogaţii identitare

Într-un deceniu numărul adolescenţilor care se autodiagnostichează că sunt trans a crescut de 25 de ori! Un semnal de alarmă a fost tras, în urmă cu câteva luni, de manifestul lansat de zeci de oameni de ştiinţă şi intelectuali reputaţi, manifest în care este respinsă categoric teoria conform căreia sexele sunt construcţii sociale.

pulspulspuls

Se anunţă disvorţ cu năbădăi la un şef important. Iaca şi motivul ciudat!

Se anunţă disvorţ cu năbădăi la un şef important. Iaca şi motivul ciudat!

Dar gata, hai, ajunge cu veselia, vinul bun şi sarmalele calde cu varză fragedă: să vă spunem şi una tristă pe ziua de azi, ca să cadreze mai bine cu sfârşitul de săptămână ce bate la uşă, ce adesea nu-i prea plăcut. 

Caricatura zilei

Austria vrea

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.