Creștere alarmantă a tentativelor de trecere cu documente contrafăcute. Două noi cazuri de documente false au fost descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Iași: un permis de conducere și o carte de identitate.
Polițiștii de frontieră din Iași – feroviar au dat peste un nou caz care ridică semne de întrebare privind amploarea fenomenului documentelor contrafăcute. Zilele trecute, un cetățean moldovean de 51 de ani, pasager în trenul Ungheni–Iași, a fost prins cu un permis de conducere fals, ce imita actele oficiale emise de autoritățile din Republica Moldova.
Controlul s-a făcut în baza profilului de risc, iar suspiciunile s-au confirmat rapid: documentul nu respecta nici condițiile de formă, nici pe cele de fond ale unui permis autentic. Polițiștii au deschis cercetări pentru fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale.
Cazul nu este unul izolat. În ultima perioadă, tot mai multe persoane încearcă să treacă frontiera cu acte contrafăcute, semn că fenomenul ia amploare și devine un risc real pentru siguranța circulației și pentru credibilitatea instituțiilor. Un alt exemplu recent vine tot de la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, unde, în dimineața de 9 decembrie, polițiștii au descoperit asupra unui cetățean moldovean de 47 de ani o carte de identitate bulgărească falsă. Bărbatul, pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, ascunsese documentul care imita actele oficiale emise de autoritățile bulgare.
Și de această dată, verificările au arătat că documentul nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale.
Publicitate și alte recomandări video