anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Frumosul în arhitectură

GALERIE
Ionel Oancea
  • Ionel Oancea
- +

În tot ce am publicat în acest spaţiu mediatic, am insistat pe critică, am pus în pagină urâtul, invazia lui în spaţiul urban. Întrucât frumosul şi urâtul nu sunt definibile cu rigoare, le-am aşezat, cu ajutorul imaginilor, în comparaţie, una lângă alta arhitectură considerată urâtă respectiv frumoasă.

Altfel, drumul circumscrierii celor două categorii estetice este abstract, oarecum steril, se înfundă în subiectivism. Din acest motiv consider că se poate vorbi despre frumos în arhitectură, mai expresiv, mai eficient, dacă ne raportăm la definiţiile acestei arte în viziunea marilor personalităţi ale culturii.

Romanticul francez Victor Hugo crede şi are dreptate că „arhitectura este Marea Carte a umanităţii, expresia principală a omului în diferitele sale stări de dezvoltare, fie ca forţă, fie ca inteligenţă..., este istorie pietrificată”. Este o imagine cuprinzătoare a fenomenului arhitectural, cu accent pe rolul specific, pe importanţa lui în identitatea unui neam, a unei comunităţi, a unei persoane. Surprinde nevoia existenţială de reprezentativitate resimţită în cursul istoriei de fiecare civilizatie a ei. Cele mai mari resurse creative, tehnologice, economice au fost cheltuite pentru reprezentativitatea „istoriei pietrificate”, cum spune Hugo. Frumosul este vizibil în vocaţia arhitecturii de a semnifica şi comunica umanitatea, esenţialul, profunzimea unui mod de viaţă în spaţiul culturii. O asemenea frumuseţe a avut-o Iaşul istoric, remarcată de personalităţi de calibrul lui N. Iorga, G. Călinescu, M. Sadoveanu, G.M. Cantacuzino, A.D. Xenopol, M. Kogălniceanu şi, desigur, mulţi alţii (fig. 1). Pentru un oraş al culturii, o asemenea viziune presupune o conversaţie continuă între creatori, între aceştia, administratori şi cetăţenii în scopul relevării şi afirmării ideilor, cu puterea lor de a susţine un mediu elevat, o trăire înaltă a valorilor.

George Călinescu susţine o viziune oarecum opusă. Arhitectura este „una din artele cele mai pure, alături de muzică şi poezie, fiindcă ea creează o suprastructură şi ca să nu se înţeleagă greşit, în sensul idealizării, o contranatură în mijlocul naturii”. Prin urmare arhitectura, alături de muzică şi poezie, ajunge la esenţa profundă, puternică, expresivă a spaţiului, a sunetului, a cuvântului, nu oricum ci într-un contrast armonic cu spaţiul natural. Această frumuseţe pură rezonează cu aspiraţiile sufleteşti aflate, de cele mai multe ori, la limita conştientizării contribuind definitoriu la dezvoltarea personalităţii. Să-l luăm ca exemplu pe Ion Creangă, inegalabilul arhitect al sufletului copilăriei. El a locuit numai în case reprezentative pentru cultura tradiţională ţărănească sau aceea tradiţională mănăstirească (fig. 2). Toate sunt expresia spaţială pură a culturii vechi a locului, bine structurată în viziunea despre lume a timpului.

Dacă ideea despre arhitectură a lui Victor Hugo trimite la responsabilitatea comunitară a calităţii acesteia, definiţia lui Călinescu responsabilizează în primul rând creatorul de arhitectură. Ambele viziuni susţin faptul că arhitectura nu este un joc superficial, formal, determinat economic de nevoia de adăpostire. Este creaţie născută în sânul culturii cu menirea împlinirii acesteia într-un fenomen cu vitalitate adâncă, capabil să vorbească despre frumuseţea comunităţii. Prin urmare, creatorul de arhitectură nu poate fi oricine. Este nevoie de talent, cultură şi muncă specifică pentru a descoperi, imagina, desena structura spaţială potrivită locului. Pentru a ajunge aici nu-i suficientă o diplomă de arhitect, întrucât căutarea frumuseţii este o poveste de viaţă, acaparează toate resursele posibile pentru îmbogăţirea continuă a adevărului artistic. Unde sunt asemenea personalităţi ale artei spaţiului şi, mai ales, cine este astăzi dispus să converseze, în interesul comun al operei, cu astfel de personalităţi?

Este o întrebare retorică. Dacă în perioada interbelică dialogul, conversaţia, conflictele de idei defineau un spaţiu cultural vivace, plin de creatori valoroşi în toate domeniile artei, dacă în comunism arta îşi putea face drum printre obtuzităţile activiştilor politici stimulând un număr nebănuit de mare de conştiinţe, astăzi creaţia artistică pare să fi preluat rolul de zgardă nefolositoare, păstrată din inerţie, pentru câinii profitului, hoţiei, minciunii şi incompetenţei.

Într-o dorită, necesară istorie a arhitecturii postbelice din Iaşi, adică în 75 de ani de pace, excluzând războiul dintre noi, mult mai devastator decât acela cu inamici externi, am putea reţine prea puţine reuşite arhitecturale demne de patrimoniul lui istoric (fig. 3). Oricum, nimeni nu este interesat să cerceteze această lungă perioadă pentru a ierarhiza şi a stabili repere. În concluzie, navigăm în continuare la întâmplare, o întâmplare care nu este deloc interesată de frumos.

Fig. 1 - Pitorescul inefabil al Iaşului istoric

Fig. 2 - Frumuseţea senină, nobilă a arhitecturii tradiţionale

Fig. 3 – Lucrări ale arhitecţilor Nicolae Porumbescu (sediul Academiei), Virgiliu Onofrei (Facultatea de electrotehnica) şi Cristian Constantinescu (Hala Centrală)

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Transferul de primari, o dovadă de slăbiciune

Cosmin PAȘCA

Transferul de primari, o dovadă de slăbiciune

Campania de racolări declanşată de liberali înseamnă în primul rând o umilinţă pentru propriul electorat şi activul de partid. E o palmă pe obrazul acelor liberali (mulţi, puţini?) care s-au luptat în ultimii patru ani cu „ciuma roşie” pe uliţa satului, care şi-au pierdut patru ani din viaţă crezănd că PNL trebuie să facă opoziţie.

Filmuletul zilei

opinii

De la moară la războiul de ţesut

Bogdan ILIESCU

De la moară la războiul de ţesut

„Obstacolele sunt acele lucruri groaznice pe care le vezi când îţi iei ochii de la ţelul tău.” Henry Ford

Ultima mineriadă (I)

Florin CÎNTIC

Ultima mineriadă (I)

Faptul că la presiunea societăţii civile conducerea DIICOT a hotărât să infirme în mare măsură scandaloasa încercare de muşamalizare făcută de procurorul Doru Stoica arată cât de exploziv este dosarul represiunii din 10 august 2018.

Imagine all the people...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Imagine all the people...

Memoriei lui Philippe Muray (1945-2006)

pulspulspuls

Alexe a mutat, se pregăteşte Chirica: Şandru, un pas în faţă

Alexe a mutat, se pregăteşte Chirica: Şandru, un pas în faţă

Caricatura zilei

3 AM

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.